Principală  —  IMPORTANTE   —   Pasageri blocați pe aeroportul din…

Pasageri blocați pe aeroportul din Chișinău. Zborul se tot amână de 12 ore: „Se vorbește că un avion e sechestrat în Antalya”

Mai mulți pasageri sunt blocați pe aeroportul din Chișinău de mai bine de 12 ore. Aceștia urmau să zboare în Antalya încă la 6:40, dar zborul se tot amână. Potrivit surselor Jurnal.md , zborul se reține pentru că o aeronavă a companiei Air Moldova, companie responsabilă de zbor, ar fi fost reținută pe Aeroportul din Antalya din cauza datoriilor.

UPDATE: Air Moldova anunță că prima cursă din Antalya spre Chișinău a fost reluată, astfel avionul urmează să aterizeze în curând. Totodată, începând cu ora 20:30 cursele spre și din Antalya vor fi reluate și ajustate conform noului orar de zbor. Detalii aici.

UPDATE: Reprezentanții companiei confirmă că zborul Antalya-Chișinău a avut restricții de decolare din cauza „unor pretinse datorii din 2014”.

ZdG a discutat cu una dintre pasagerele acestei curse. Femeia e însărcinată și mărturisește că deja e „la capătul răbdării”.

„Suntem aici de la ora 5. Zborul trebuia să fie la 6:40. Mai întâi s-a amânat la ora 8, apoi la 9, apoi la 10, apoi la ora 15. Și tot așa. Nimeni nu vine cu explicații, răspund că nu știu ce se întâmplă. La ora 15 ne-a servit cu un sandwich și acum deja ne-au dat și cina”, spune Natalia.

„O parte din pasageri au zburat, dar ceilalți încă așteaptă – părinți cu copii mici, femei însărcinate. Stăm și așteptăm”, mai spune Natalia.

„Aici se vorbește că zborul nostru se reține din cauza că un avion e sechestrat în Antalya. Informația nu e confirmată de reprezentanții de la aeroport”, precizează Natalia.

Despre o aeronavă a companiei Air Moldova, reținută pe aeroportul din Antalya, a scris și Jurnal.md. Potrivit surselor Jurnal.md, avionul trebuia să aterizeze astăzi la Chișinău la ora 05:10. Acesta a fost însă imobilizat la sol din cauza acumulării datoriilor pentru taxele aeroportuare, combustibil, deservire. În total ar fi vorba de o datorie de circa 200 de mii de dolari.

ZdG a luat legătura cu reprezentanții companiei Air Moldova, dar nu a reușit să obțină un răspuns.

Iana Zidu Tamazlîcar, manager relaţii publice, a refuzat să comenteze cele întâmplate și ne-a spus că va răspunde la întrebări după ce primește o solicitare de informații, în scris.

Ulterior, reprezentanții companiei aeriene Air Moldova au venit cu o reacție în care confirmă restricțiile de operare și decolare a aeronavei de pe Aeroportul din Antalya, dar susține că nu deține datorie față de prestatorul din Turcia.

„Restricțiile de operare și decolare a aeronavei de pe Aeroportul din Antalya, sunt provocate de invocarea de către prestatorul din Turcia a pretinselor datorii contractuale față de acesta. Și, drept urmare, a decis restricționarea operațiunilor aeriene ale aeronavei Air Moldova. Prestatorul din Turcia declară că datoriile datează din 2014 , dar au fost înaintate companiei Aeriene ÎS Air Moldova în 2017, perioada în care Air Moldova, era companie de stat. Totodată, conform datelor contabile preluate după privatizarea ÎS CA Air Moldova, în urma auditelor interne efectuate, toate facturile față de prestator au fost achitate. La moment Air Moldova efectiv nu are nici o datorie față de prestatorul din Turcia”, se arată în comunicat.