Particularitățile de votare ale unor categorii de alegători, stabilite de CEC: cum vor putea vota persoanele care au simptome ale COVID-19
Alegătorii care în ziua votării se vor afla în spitale, stațiuni balneare, case de odihnă, amplasate în altă localitate decât locul permanent de trai pot vota fiind incluși în listele electorale suplimentare, în cazul în care instituțiile sunt amplasate în raza unei alte secții de votare decât cea la care alegătorul este arondat conform domiciliului sau reședinței valabile, a anunțat Comisia Electorală Centrală (CEC).
Potrivit CEC, alegătorii care nu au înregistrare la domiciliu sau este expirată reședința pot vota la orice secție, unde vor fi înscriși în liste electorale suplimentare.
„Sunt obligați să completeze și semneze o declarație pe propria răspundere privind abținerea de la votarea multiplă, sub sancțiunea aplicării dispozițiilor Codului penal”.
Studenții și elevii înmatriculați în instituții de învățământ într-o localitate în care nu au înregistrare la domiciliu sau reședință pot vota la orice secție de votare deschisă în respectiva localitate.
„Sunt obligați să prezinte buletinul de identitate cu fișa de însoțire, să prezinte carnetul de student sau elev al instituției de învățământ din localitatea respectivă, să completeze și să semneze o declarație pe propria răspundere privind abținerea de la votarea multiplă”.
Potrivit CEC, persoanele arestate, condamnate și aflate în instituțiile penitenciare într-o localitate în care nu au înregistrare la domiciliu sau reședință pot vota fiind incluse în listele electorale suplimentare sau, după caz, în listele pentru votarea la locul aflării.
„În ziua alegerilor, până la ora 15.00, pot vota la locul aflării fără obligația de a prezenta certificatul medical doar alegătorii care manifestă simptome ale COVID-19, fiind înscriși în listele pentru votarea la locul aflării”.
Persoanele care satisfac serviciul militar pot vota la secția din localitatea în care este dislocată unitatea militară, fiind incluși în listele electorale suplimentare.
Înscrierea în lista suplimentară a acestor categorii de alegători se efectuează cu 2 săptămâni înainte de ziua votării.