Panglica roșie ținută de doi copii la inaugurarea veceului. Directoarea scolii din Hiliuți, amendată. Șeful CNS Bălți: „Inspectorii au constatat că au fost admise încălcări”
A fost dată prima amendă în cazul de la Hiliuți, raionul Râșcani, unde un deputat, președintele de raion, primarul satului și directoarea școlii au tăiat o panglică roșie, ținută de doi elevi, pentru a inaugura un veceu în cadrul instituției de învățământ.
Deși în fotografiile, de la inaugurarea veceului, publicate pe internet, care au stârnit un val de reacții din partea opiniei publice, apar patru oficiali, cu amendă s-a ales doar directoarea școlii din Hiliuți.
Directoarea a fost sancționată de către Centrul Național de Sănătate Publică Bălți.
Solicitat de către ZdG, șeful Centrului Național de Sănătate Publică Bălți, Veaceslav Chislari, ne-a comunicat că directoarei i-a fost aplicată o amendă în mărime de 20 de unități contravenționale, mai exact o mie de lei.
„Directoarea școlii a fost sanționată. A primit amendă în mărime de 20 de unități contravenționale. Au fost pe loc inspectori, agenți constatatori, au examinat situația, circumstanțele în care au avut loc evenimentele și au constat admiterea unor încălcări – admiterea în instituția școlară a persoanelor fără mască și nerespectarea disatanței sociale”, ne-a comunicat Veaceslav Chislari.
Șeful CSP Bălți ne-a mai comunicat că în afară de directoarea școlii din Hiliuți, nicio persoană nu a mai fost sanționată.
Pe 17 septembrie, pe Facebook, au fost publicate mai multe fotografii de la inaugurarea unui bloc sanitar în cadrul școlii din localitatea Hiliuți.
În una din imagini, președintele raionului de la PSRM, Vasile Scrieru, alături de socialistul Vladimir Mizdrenco, ajuns deputat după ce a candidat la alegerile parlamentare pe circumscripția or. Rîșcani, primarul satului Hiliuți, Alexandru Sandu, de la PAS și directoarea gimanziului taie panglica roșie – ținută de doi elevi, în cadrul evenimentului de inaugurare a blocului sanitar în cadrul instituției de învățământ.
La scurt timp, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a declrat că este revoltat de această situație și a precizat că a cerut amenzi pentru cei implicați.
Totodată, Ombudsmanul Copilului condamnă cu fermitate orice acțiuni prin care s-ar face uz de copii, profitând de vulnerabilitatea acestora, pentru sensibilizarea publicului și obținerea unui transfer de imagine pozitivă.