Operatorul Air Moldova acuză autoritățile că au pornit împotriva sa o campanie de denigrare: „Am devenit subiectul unei executări publice”
Air Moldova susține că ar fi devenit „subiectul unei executări publice” și „ținta unei campanii premeditate de denigrare cu scopul de a falimenta compania”, începută împotriva sa de autoritățile statului. Potrivit companiei, acest lucru se întâmplă deoarece Air Moldova „a fost forțată să returneze temporar, locatorului cele 2 aeronave din flota sa, fapt care a dus la anulările de zboruri din luna martie”.
„După anunțul din martie, a operatorului aerian low cost, despre retragerea de pe piața din Moldova, Locatorul a 2 aeronave a cerut imediata lor returnare. Prin această acțiune, Locatorul a încălcat toate agrementele anterioare, cu privire la restructurizarea întârzierii plăților din partea Air Moldova (acumulate în consecința pandemiei COVID-19 și a războiului din Ucraina).
Deficiența de flotă a cauzat anulările de zboruri din luna martie. Am întreprins acțiuni prompte pentru a stabiliza situația, a reorganiza orarul și a ne onora obligațiunile față de pasageri”, anunță compania într-un comunicat.
Air Moldova mai spune că a închiriat alte trei aeronave pentru a relua operarea zborurilor și a nu permite anularea în masă a acestora: „Deja operăm, de 2 săptămâni zborurile noastre cu aceste 3 aeronave”. Cu toate acestea, potrivit Air Moldova, compania continuă „să fie atrasă zilnic în declarații politice neargumentate”.
Mai mult, compania susține că Autoritatea Aeronautică Civilă „impune limite de comercializare a biletelor, care este o ingerință în activitatea comercială a companiei”: „Suntem intenționat lipsiți de posibilitatea de a depăși dificultățile operaționale și financiare existente, cu scopul de a ne distruge”, a declarat Air Moldova. În acest sens, compania „roagă autoritățile statului” să oprească „campania de distrugere”, pornită împotriva sa.
„Stimați reprezentanți ai conducerii țării, (…) în numele cetățenilor și turiștilor țării noastre, care la ora actuală sunt aproape 70 de mii de pasageri, rugăm să opriți campania de distrugere pe care ați lansat-o împotriva noastră!”, a conchis compania într-un comunicat.
În ultimele săptămâni, Air Moldova a anulat mai multe zboruri din cauza deficienței de flotă. În contextul dificultăților de ordin economic întâmpinate de operatorul aerian, Autoritatea Aeronautică Civilă i-a cerut companiei să limiteze vânzarea biletelor.
Subiectul privind anularea zborurilor Air Moldova a fost anterior comentat și de prim-ministrul Dorin Recean. Potrivit lui Recean, compania Air Moldova ar fi ajuns în imposibilitatea de a opera zboruri din cauza managementului defectuos.