O zonă din cartierul Poșta Veche, încercuită de Poliție: oamenii legii cercetează o mașină, despre care ar exista informații că ar fi fost folosită în răpirea judecătorului ucrainean
Stare de alertă în curtea unui bloc de locuit din cartierul Poșta Veche din Capitală. Mai mulți agenți de poliție, împreună cu echipaje ale Poliției R. Moldova, au încercuit zona unde este parcat un automobil de marcă Mercedes, asupră căruia există suspiciuni că ar fi fost implicat sâmbătă, 3 aprilie, în răpirea judecătorului ucrainean, Nicolai Ceaus, vestit pentru mita de 150 de mii de dolari pe care ar fi ascuns-o în borcane și ar fi îngropat-o în grădină.
Solicitată de ZdG, Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol a Poliției R. Moldova, ne-a comunicat că la fața locului se află mai multe echipaje ale Poliției care cercetează un automobil parcat în curtea unui bloc de locuit, menționând că există suspiciunii că automobilul ar fi fost implicat în răpirea judecătorului ucrainean.
Cu mai multe informații, reprezentanții Poliției R. Moldova ne-au comunicat că vor reveni după încheierea investigațiilor de la fața locului.
Iulian Balan, avocatul judecătorului ucrainean Nicolai Ceaus, vestit pentru mita de 150 de mii de dolari pe care ar fi ascuns-o în borcane și ar fi îngropat-o în grădină, a anunțat sâmbătă, 3 aprilie, într-un live pe Facebook, că magistratul a fost răpit la Chișinău, de un grup înarmat de persoane.
- Mesajul președintei Sandu, după ce judecătorul ucrainean Nicolai Ceaus, vestit pentru mita de 150 de mii de dolari pe care ar fi ascuns-o în borcane, a fost răpit
- Reacția Serviciului de Informaţii şi Securitate cu privire la răpirea judecătorului ucrainean Nicolai Ceaus
La 10 martie curent, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins solicitarea lui Nicolai Ceaus, judecătorul ucrainean vestit pentru mita de 150 de mii de dolari pe care ar fi ascuns-o în borcane și ar fi îngropat-o în grădină, de a suspenda actul emis de către preşedintele R. Moldova la 12 octombrie 2017 prin care i s-a refuzat azil politic până la examinarea recursului. În același timp, CSJ nu s-a pronunțat, deocamdată, asupra solicitării de a casa decizia instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi decizii de admitere a acţiunii.
În luna martie 2017, magistratul s-a prezentat benevol la Inspectoratul de Poliţie al sectorului Buiucani, declarând că a trecut ilegal frontiera de stat cu R. Moldova, în Ucraina fiind cercetat penal. La moment, acesta locuiește la Chișinău.
Judecătorul ucrainean Nicolai Ceaus a ajuns în vizorul organelor de urmărire penală de la Kiev după ce în august 2016 ar fi luat 150 000 de dolari mită pentru pronunțarea unei hotărâri în favoarea unui inculpat.
Din cauza imunității de judecător el nu a putut fi reținut imediat, dar abia în septembrie, când Rada Supremă de la Kiev și-a dat acordul pentru arestarea și aducerea lui în fața legei. Doar că autoritățile ucrainene nu l-au mai putut găsi.
Judecătorul cunoscut pentru faptul că a examinat mai multe dosare cu implicarea participanţilor la Euromaidan, a fost reţinut la Chişinău pe 1 martie 2017. Magistratul s-a prezentat benevol la Inspectoratul de Poliţie al sectorului Buiucani, declarând că a trecut ilegal frontiera de stat. La Chișinău acesta a solicitat azil politic, însă 12 octombrie 2017 a primit refuz.
La 25 octombrie 2017, Ceaus a depus o cerere de chemare în judecată împotriva președintelui R. Moldova, Aparatul președintelui R. Moldova cu privire la constatarea netemeiniciei refuzului cu privire la acordarea azilului politic, anularea refuzului din 12 octombrie 2017 cu privire la acordarea azilului politic și obligarea președintelui R. Moldova să îi acorda azil politic.
La 11 octombrie 2019, Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a respins acțiunea. Decizia primei instanțe a fost atacată, iar la 28 octombrie 2020 Curtea de Apel Chişinău a respins cererea de apel.
Ceaus a constat și această decizie. Mai exact, acesta a declarat recurs împotriva deciziei din 28 octombrie 2020 a Curții de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi decizii de admitere a acţiunii.
Totodată, în cererea de recurs, recurentul a solicitat suspendarea actului emis de către preşedintele R. Moldova din 12 octombrie 2017 până la examinarea recursului şi suspendarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28
octombrie 2020 până la examinarea recursului.
La 3 martie 2021, CSJ a respins însă cererea depusă de către Ceaus privind suspendarea actului emis de către preşedintele R. Moldova la 12 octombrie 2017 și suspendarea deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 octombrie 2020 până la examinarea recursului. Încheierea CSJ nu se supune niciunei căi de atac.
Solicitat de ZdG în martie curent, avocatul Iulian Balan, care reprezintă interesele judecătorului ne-a spus că, la moment, Nicolai Ceaus se afla la Chișinău, locuind într-un apartament închiriat și că, întrucât, CSJ s-a expus doar asupra suspendării, este așteptată decizia privind solicitarea de casare a deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi decizii de admitere a acţiunii.
În iulie 2019, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski și prim-ministra pe atunci Maia Sandu au vorbit depsre extrădarea lui Ceaus.
„Am abordat întrebarea cu privire la extrădarea renumitului judecător Nicolai Ceaus, suspectat de luare de mită în valoare de 150 de mii de dolari. Partenerii noștri ne-au promis că o să faciliteze acest proces”, a declarat Vladimir Zelenski la conferința de presă susținută la Kiev împreună cu Maia Sandu.
Nicolai Ceaus mai este cunoscut şi pentru faptul că a dat decizii controversate în dosarele mai multor participanţi la Euromaidan, dar şi ale unor oameni de afaceri.
În ziua reţinerii la Chişinău a judecătorului, mai mulţi jurnalişti de la Kiev au sugerat că reţinerea lui Nicolai Ceaus ar fi „premiul” pe care fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc îl oferă preşedintelui Ucrainei, Petro Poroşenco, pentru extrădarea la Chişinău a omului de afaceri Veaceslav Platon.