VIDEO O poveste de dragoste printre ruine

Într-un bloc dărăpănat, fără apă potabilă, curent electric și căldură, în plină iarnă, își duce traiul o familie cu un copil de cinci luni. Se întâmplă în anul 2020, în capitala R. Moldova, orașul Chișinău.

Blocul, care acum câțiva ani era populat de familii, a ajuns unul pustiit. Potrivit familiei Pahomi, singura care a rămas pentru că nu-și poate permite să-și găsească un alt loc de trai, e una dintre familiile care închiriau spațiu locativ în această clădire, plătind diferitor intermediari. Între timp, intermediarii și-ar fi pierdut urma, nu ar fi achitat pentru servicii, iar blocul a tot adunat datorii.

Într-un final, datoriile au cauzat deconectări de la rețele electrice, termice și de apă. Foștii locatari au plecat care încotro, dar familia Pahomi, cu un copil de cinci luni în brațe, nu are unde pleca. Capul familiei nu lucrează permanent, întrucât soția este invalidă de gradul I și are nevoie de ajutor la îngrijirea copilului. Deși ei susțin că s-au adresat în repetate rânduri autorităților, situația lor pare să nu fie cunoscută funcționarilor administrației publice locale.

Nu ne-am fi oprit în fața acelei clădiri și nici n-am fi ajuns acolo fără ajutor, pentru că nu părea un loc în care să stea cineva. Aspectul exterior jerpelit al clădirii, cu geamuri sparte, ar convinge orice om să evite acest loc. În jur – tufișuri, trunchiuri și coroane de copaci, ierburi uscate – paragină. În tot acest peisaj sinistru, însă, își duc traiul trei suflete.

În prag ne întâlnește Alexei, capul familiei Pahomi, azi „proprietar” al întregii clădiri. Scoate din buzunar un mănunchi de chei, descuie ușa, ne invită să intrăm în bloc și încuie ușa după noi. După ce am văzut această clădire din interior, și mai puțin ne-am putut imagina cum ar fi posibil să fie locuită de vreun suflet. Camera în care stă Alexei cu familia sa se află la etajul trei. Până ajungem acolo, străbatem mormane de gunoaie, uși scoase din balamale, lucruri rămase de la vechii locatari, dărâmături. Liniștea e deranjată de vântul ce se aude șuierând și zdruncinând rămășițele de geamuri. În tot acest tablou dezolant, camera în care locuiește familia Pahomi pare ruptă dintr-o altă lume. O încăpere modestă, curată, unde lucrurile sunt aranjate și puse cu mare grijă.

În cameră sunt înghesuite două paturi, un dulap, frigiderul, pătucul Sabinei, micuța de cinci luni, un reșou electric și câteva flori de cameră. Mai demult, în aceeași cameră se găsea și bucătăria, ne spune Alexei, dar după ce familia lor s-a extins, iar vecinul de alături a plecat și el, Alexei a hotărât să improvizeze o bucătărie în odaia de alături.

O scurtă descriere a bucătăriei improvizate ar arăta cam așa: la mijloc o masă și două scaune împletite, o plită electrică veche, dar curată, și o masă aglomerată cu veselă. Sub un fotoliu zdrențuit sunt rânduite mai multe borcane cu provizii.

„Am adus de la țară câteva borcane cu compot, murături, salate. Când nu mai avem ce găti, deschidem un borcan cu salată, altul cu compot și se umple masa”, povestește Alexei.

Baie și toaletă? „Au” cu ghilimelele de rigoare.

De Ziua Profesorului – deconectați de la energie termică

Rodica își amintește de vremuri mai bune, când clădirea era populată de locatari, aveau căldură, curent și culmea luxului – chiar apă caldă.

Muncea în calitate de educatoare la o grădiniță pentru copii cu nevoi speciale. Închiria o cameră într-un apartament, dar cu mare greu reușea să achite cheltuielile, așa că găsise o alternativă, închiriind o cameră în acest bloc. Era mai ieftin, spune Rodica.

„Era iarna anului 2016, când am ajuns aici. Salariul meu de 2500 de lei abia de îmi ajungea să achit plata pentru gazdă și să mănânc, așa că, atunci când auzisem că aș putea locui singură într-o cameră, aproape de locul de muncă și să achit doar 600 de lei pe lună, am acceptat din start”, povestește Rodica.

În toamna anului 2017, locatarilor li s-a spus că această clădire urmează să fie demolată și trebuie s-o elibereze. Rodica a mers la Primărie pentru a depune o cerere privind spațiul locativ și totodată pentru a solicita o audiență. Peste o lună, de la Primărie a venit o scrisoare în care autoritățile locale răspund că nu dispun de spațiu locativ, dar pentru a soluționa problema, este nevoie de o cerere colectivă de la mai mulți locatari.

„Îmi anunțasem vecinii despre asta, dar n-au fost mulți dintre cei care au vrut să lupte pentru un loc în acest bloc”, își amintește Rodica.

La scurt timp de la anunțul administrației, au început deconectările în bloc, mai întâi, locatarii au rămas fără energie termică.

„Îmi amintesc bine seara în care m-am întors de la grădiniță și vecinii făceau forfotă mare. Era 5 octombrie, Ziua Profesorului, copiii îmi dăruiseră flori”. De atunci, lumea a început a părăsi blocul, dar cei mai optimiști au ales să rămână, sperând că, odată cu frigurile din iarnă, căldura va fi reconectată, dar nu a mai fost.

Rodica suferă de paralizie centrală infantilă, provocată de o traumă la naștere. Diagnoza i-a afectat mersul. Se mișcă greu, obosește repede și destul de des poate aluneca și chiar poate cădea.

„Până la vârsta de cinci ani, nu am făcut niciun pas, apoi am fost operată și am început să merg în vârful degetelor. După mai multe operații, cinci la număr, am izbutit să calc cu toată talpa”, povestește Rodica, resemnată parcă cu diagnoza sa. Cu toate acestea, ea nu-și deplânge soarta, și-a transformat fiecare obstacol într-o șansă. Așa a ales să studieze Psihologie și Psihopedagogie specială, pentru a fi mai aproape de cei care se confruntă cu aceeași realitate – copiii cu necesități speciale.

Întâmplarea face ca Alexei să fie absolvent al aceluiași gimnaziu în care activează Rodica, pe atunci liceu de tip internat.

O incomoda faptul că Alexei este perfect sănătos, iar ea suferă de o dizabilitate motorie

Era început de februarie, când Alexei venise la gimnaziu pentru a cere permisiunea de la directoare de a organiza o petrecere de revedere cu foștii colegi, Atunci se întâlnise și cu Rodica.

„Era ghețuș, drumul era lunecos, iar Rodicuța (așa cum o numește el), încerca să intre pe poarta școlii. Am observat că avea o ezitare în mișcări și am decis să o ajut”, își amintește Alexei, povestind despre momentul în care s-au cunoscut. „Am intrat în vorbă și m-am oferit s-o ajut să treacă de trotuarul lunecos și seara, după ce își va încheia ziua de muncă. Probabil și ea înțelesese că poate avea încredere în mine”, mai adăugă Alexei.

După cum a fost înțelegerea, seara, cei doi se întâlniseră din nou și Alexei o petrecuse pe Rodica până la ușa blocului. Pentru el fusese de la sine înțeles că ceva se întâmplase în inima lui, întrucât nu se mai dădea dus.

„M-am îndrăgostit de Rodica din primele clipe. Nu-mi pot explica din ce se formase acea trăire, din dorința de a o ajuta sau din dorința de a vorbi cu un om pe care-l văzusem prima dată, dar mi se părea că o cunosc dintotdeauna”, povestește Alexei copleșit de emoții.

Afară se înnopta și se făcea tot mai frig. Cu riscul de a părea prea îndrăzneț, Alexei îi zise Rodicăi că ar fi bine să continue discuția la un ceai cald. Rodica își amintise că în mica sa locuință nu este deloc cald și motivase că nu are ceai.

„Era târziu deja, dar eu eram de acord să merg și la cel mai îndepărtat magazin pentru a cumpăra ceai, dar Rodica a refuzat. Apoi îmi dăduse, totuși, o speranță: vom bea ceai mâine seară”, povestește Alexei.

„Am ajuns acasă și mă tot gândeam la Rodicuța, mă fermecase ea cumva și acel „mâine seară” nu mai venea. Mi se păruse că trecuseră 100 de ani până am văzut-o a doua zi”, povestește bărbatul.

„Cumpărasem ceai, dulciuri și o așteptam cu nerăbdare să-și încheie ziua de muncă și să o văd. Ne-am văzut a doua seară și de atunci suntem împreună”, spune el strângându-i mâna la pieptul său.

Rodica povestește că i se părea a fi un vis ceea ce se întâmplase și de multe ori credea că relația lor n-ar putea dura mult și asta pentru că ea se incomoda de faptul că Alexei este perfect sănătos, iar ea suferă de o dizabilitate motorie. Alexei recunoaște că, la început, și părinții lui se împotriveau acestei relații, dar ulterior au acceptat-o pe Rodica.

„Eu o iubesc așa cum este. Ea este soția mea pentru totdeauna și nu poate fi altfel”, spune triumfător Alexei.

„De la început, nu mergeam alături de el, ori rămâneam în urmă, ori o luam mai repede înainte, crezând că-l incomodez, că ar putea să se rușineze cu mine. Într-o zi, supărat, m-a luat de mână și mi-a spus că eu sunt femeia lui și nu-l interesează nimic altceva. De atunci a devenit sprijinul meu în toate”, povestește Rodica.

Cunosc problema toți cei care s-au perindat în fruntea Primăriei: Dorin Chirtoacă, Silvia Radu, Ruslan Codreanu

În iarna anului următor, puținele familii care locuiau în acea clădire au rămas și fără apă, așa s-au văzut nevoite să-și care apă cu sticlele de la un izvor din apropiere. „La primul etaj se sparse o țeavă de apă. S-au gândit ei că e mai bine să închidă apa cu totul decât să repare țeava. Poate Dumnezeu așa a vrut – să nu am apă, căldură și un acoperiș sigur deasupra capului, dar să-l am pe Alexei, care să mă ajute în toate”, zice Rodica și o podidesc lacrimile”.

Rodica a luat iar calea spre autorități pentru a-i fi auzită durerea, dar de fiecare dată s-a ales doar cu promisiuni deșarte din partea celor responsabili. Femeia spune că despre problema ei cunosc toți cei care s-au perindat în fruntea Primăriei pe parcursul acestor ani – Dorin Chirtoacă, Silvia Radu și Ruslan Codreanu.

„Doar încolțește sămânța de speranță, dar roadele nu se mai văd. Am mers chiar și la Silvia Radu, era în preajma alegerilor locale. Ea chiar venise aici cu o armată de jurnaliști, făcuse mare tam-tam din ceea ce găsise în blocul nostru și mi-a promis că va dispune crearea unui grup ce va analiza proiectul de reparare a clădirii. Așa mi-a spus, dar cine știe, poate nici nu exista vreun proiect și asta era doar o momeală electorală”, explică Rodica.

Tot ea mai susține că despre situația precară în care se află ar cunoaște și șeful statului, Igor Dodon.

„Era campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Igor Dodon organizase o întâlnire cu alegătorii din Fălești. Mama mea a mers la acea întâlnire doar pentru a-i înmâna lui Dodon o scrisoare în care a scris despre toată durerea mea. Dodon a luat-o și a pus-o în buzunar, dar se pare că n-a mai ajuns s-o citească”, crede Rodica.

„El nu a avut măcar bunul simț să-mi dea un răspuns în scris că nu poate să mă ajute, măcar să am convingerea că el a citit scrisoarea mamei. Dacă președintele țării cunoaște despre condițiile în care conviețuim și nu intervine nicicum, ce să mai zic de ceilalți?”, dă din umeri femeia.

„R. Moldova nu are condiții necesare pentru persoanele cu dizabilități”, se plânge Rodica.

Nu-mi permit să mă gândesc la terapie și la medicamente – masaj, parafină, toate acestea costă

„Muncind, eu plăteam impozite statului, dar statul ce-mi oferă în schimb? Am lucrat și am contribuit la economia statului. În cinci ani lucrați, o zi n-am stat acasă pe buletin. Eu, ca persoană cu dizabilități, am dreptul să cer și o rampă, și alte condiții care să mă ajute să fiu în siguranță în acest stat. Nu-mi permit să mă gândesc la terapie și la medicamente – masaj, parafină, toate acestea costă. Pentru a putea merge așa cum merg acum, am muncit mult, dar starea asta se poate înrăutăți, dacă nu este menținută. Nu merg așa dintotdeauna, abia acum, la 31 de ani mă mișc așa cum mă mișc. Nu pot spune că zbor, dar ca să nu regresez, am nevoie de îngrijire medicală continuă”.

„Când ajung la spital, mi se spune că boala e cronică. Și dacă boala e cronică, gata, nu mai facem nimic, punem capacul?! Acum eu mă străduiesc să fac exerciții, dar atunci când ți le face un specialist, e altceva. De masaj nici nu mai zic, oare pot eu singură să-mi fac masaj?! Și prețul unei ședințe de masaj ajunge la 300 de lei, pentru 10 ședințe, prin urmare, e nevoie de 3000 de lei, dar eu nu-mi pot permite așa lux, nicidecum”, suspină Rodica.

Tot adunând teancul de foi ce demonstrează lunga sa corespondență cu funcționarii administrației locale, blocul a fost deconectat și de la curentul electric, iar Rodica și Alexei au rămas singurii locatari aici. Cei care au plecat, au lăsat grămezi de gunoaie, dărâmături, mobilier stricat și o pustietate apăsătoare.

Între timp, în familia lor a apărut Sabina, o fetiță sănătoasă, vioaie, durdulie, cu ochi albaștri, de un albastru oceanic, cu raze de soare aruncate prin păr. E copilul care zâmbește neîncetat.

„S-a născut la 9 septembrie 2019, cu trei de 9, deci, va fi norocoasă fata tatei. Am asistat la naștere și eu sunt primul care a văzut-o”, spune cu mândrie Alexei.

Într-o arteră izolată a blocului în care locuiește tânăra familie, în 2014, s-a construit un centru educațional pentru copiii cu autism. De când s-a născut Sabina, directoarei de la „SOS Autism” i s-a făcut milă și le-a permis să se conecteze la curentul electric și să ia apă, ca să nu parcurgă distanțe lungi pentru a-și umple sticlele.

Ne este frică pentru micuța noastră

Sabina are cinci luni, iar singura sursă de încălzire în odaie este micul reșou electric ce periodic suflă aer cald. „Nu-l putem ține încontinuu conectat pentru că usucă aerul, dar și fără el nu-i chip”, zice Alexei.

„Noi am răbdat frigul. Două ierni am dormit cu căciula pe cap, la cât de frig era. Să zicem că această iarnă ține cu noi, luna ianuarie a fost blândă, dar urmează februarie și ne este frică pentru micuța noastră”, se îngrijorează Rodica.

Mămica nu poate îngriji singură de Sabina, întrucât se deplasează greu, de aceea Alexei nu lucrează permanent. „Pentru a-i face băiță, pentru a merge la plimbare, pentru a merge la medic cu fetița, Rodica are nevoie de ajutor. La cât de abrupte sunt treptele în această clădire, Rodica singură poate luneca și cădea, mai cu seamă cu fetița – e un adevărat risc”, povestește Alexei.

Faptul că deseori își pierde echilibrul nu-i permite Rodicăi s-o poarte pe Sabina în brațe, tocmai de aceea mai mereu are nevoie de ajutorul lui Alexei.

„Când am procurat pătucul pentru Sabinuța, am ales să-l putem dezasambla dintr-o parte, ca Rodica să nu fie nevoită să se aplece pentru a o lua”, ne povestește Alexei.

„Nu aș putea să mă aplec și s-o ridic, e prea mare efortul. Dar așa cum pătucul este la nivelul patului, o iau spre mine și o trag ușor. De multe ori plâng că nu pot s-o iau în brațe, s-o arăt lumii, să strig – acesta e puiul meu. Ea deja a înțeles, cred, că eu nu am putere și nici nu plânge ca s-o iau în brațe. Eu îi zic: hai, vino la mama, iar ea mă privește și râde, ironic parcă”, mărturisește Rodica.

„În schimb, când ajung eu acasă, simt că m-a așteptat cu nerăbdare și e fericită că o iau în brațe, o plimb”, o completează Alexei.

„Am vrea să ne putem permite să achităm chiria în oraș, dar este peste puterile noastre. Tocmai de aceea, ne-am mulțumi și dacă am avea doar apă, curent electric și căldură”, spune Rodica.

Rodica se gândește că și acești pereți, în ciuda faptului că arată cum arată, întotdeauna vor atrage persoane care nu au de ales.

„Ar fi bine să le reconecteze la apă, lumină și căldură și să-i găzduiască aici pe cei nevoiași. Spre exemplu, femeile singure, care au în îngrijire un copil, ar putea locui aici, sau pensionarii care au rămas în stradă și a căror pensie nu le permite decât o cameră în clădiri de acest tip”.

Chiar și împovărați de atâtea probleme, Alexei și Rodica știu să spună un lucru pe care mulți alții uită să-l recunoască. „Poate cineva ar avea nevoie de castele pentru a fi fericiți, dar nouă ne este bine așa, deși am dori să scăpăm de probleme astea prea complicate. Noi ne rugăm de sănătate și de căldură, ca să ne putem crește puiul în liniște. Ea e toată fericirea noastră”, spune Alexei, iar Sabina zâmbește parcă ar înțelege despre cine se vorbește și ar aproba cele spuse.

Venitul familiei Pahomi este constituit din pensia de invaliditate a Rodicăi, de 1500 de lei, din alocația copilului și salariul periodic al lui Alexei, care lucrează în construcții, când nu este nevoit să rămână acasă cu micuța.

Am încercat să aflăm în gestiunea cui se află aceste trei cămine din incinta Gimnaziul nr.2 din sectorul Botanica. Responsabilii de la Direcția Educație ne-au comunicat că nu cunosc nimic despre faptul că acolo locuiește o familie cu un copil de cinci luni. Totodată, ni s-a spus să revenim mai târziu, pentru a discuta cu o persoană în cunoștință de cauză, dar ulterior nu ni s-a mai răspuns.

UPDATE: De astăzi, 20 februarie, puteți face donații în Euro și Lei, pentru ca micuța Sabina să iasă din ruine. De astăzi, puteți face donații pentru ca micuța Sabina să iasă din ruine.