O persoană decedată în anul 2018 este chemată la SFS să dea explicații cu referire la produsele agricole pe care le-ar fi vândut la patru ani după moartea sa, iar fiica acesteia este amenințată să-și retragă plângerea de la Procuratură
În luna ianuarie, Aliona Lavrov, profesoară în satul Bumbăta, și tatăl ei, decedat în anul 2018, au primit citații de la Serviciul Fiscal de Stat (SFS), Direcția Deservire Fiscală Ungheni (DDFU) să prezinte documente și informații despre produsele agricole pe care le-ar fi comercializat în anul 2022.
Aliona Lavrov susține că nu deține terenuri agricole și nu a vândut produse agricole, iar familia ei procură cereale în cantități mici pentru consumul din gospodărie. Ea este revoltată că tatăl ei, decedat în anul 2018, „este chemat la SFS pentru că ar fi vândut unor agenți economici zeci de tone de cereale pe parcursul anului 2022”.
Reprezentanții SFS declară că pe acest caz „a fost dispusă inițierea controalelor fiscale” și dacă vor fi „stabiliți indici ai componenței de infracțiune sunt sesizate organele de resort care urmează să întreprindă măsurile stabilite de legislația penală față de agenții economici respectivi”.
Pentru clarificarea situației, femeia a depus explicații la SFS și plângere la Procuratura Anticorupție prin care solicită reprezentanților acestor instituții să găsească proprietarii produselor cerealiere vândute care au întocmit actele de vânzare-cumpărare pe numele ei și al tatălui.
Începând cu luna iunie, Aliona spune că a început să fie intimidată de către persoane necunoscute și amenințată să-și retragă plângerea de la Procuratura Anticorupție și cererea de la Serviciul Fiscal prin care explică că nu are nici o legătură cu vânzarea producției agricole. Aliona Lavrov a povestit reporterilor ZdG că „în noaptea zilei de 6 iunie 2023, în timp ce soțul era spitalizat în orașul Chișinău, în ogradă au intrat trei persoane necunoscute care strigau și băteau abuziv în ferestre. Am încercat să plec de acasă prin poarta din spatele ogrăzii împreună cu cei trei copii, doi dintre copii au câte doi și trei ani. Cele trei persoane mi-au ieșit înainte și fără a-și spune numele mi-au spus că sunt avocați și mi-au cerut să-mi retrag cererea de la SFS și plângerile de la procuratură. Suntem speriați, iar copiii nu vor să frecventeze de atunci grădinița”, spune Aliona, menționând că a sesizat poliția pe acest caz.
Ruslan Savciuc, ofițer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Ungheni, a declarat pentru ZdG că „acest caz este anchetat sub aspect de violare de domiciliu”, fără a oferi alte detalii.
La solicitarea de informații a ZdG referitor la acest caz, SFS a menționat că „au fost identificați agenții economici care prezintă riscuri pentru administrarea fiscală, a căror gen de activitate declarat îl constituie achiziționarea producției agricole de la persoane fizice. În scopul prevenirii și depistării cazurilor de încălcare fiscală (…) a fost solicitată citarea persoanelor fizice care au efectuat livrări de producție agricolă către agenții economici respectivi, în vederea preluării explicațiilor și acumulării probelor referitor la:
- confirmarea/infirmarea comercializării producției agricole către agenții economici;
- proveniența producției agricole comercializate;
- cantitatea producției comercializate și suma mijloacelor bănești recepționate”, se arată în informarea SFS.
„Ulterior acțiunilor de acumulare a informațiilor, agenții economici respectivi sunt supuși controlului fiscal, iar în dependență de rezultatele controlului, în cazul în care sunt stabiliți indici ai componenței de infracțiune sunt sesizate organele de resort care urmează să întreprindă măsurile stabilite de legislația penală față de agenții economici respectivi”, spun reprezentanții SFS.
Totodată, SFS îndeamnă contribuabilii să raporteze cazurile de încălcare a legislației fiscale la Centrul Unic de Apel sau să depună o petiție la SFS.