O copilă de 7 ani a fost împușcată din imprudență de verișorul ei. Primele informații de la Poliție
Incident tragic într-o localitate din raionul Edineț. O copilă de 7 ani a fost împușcată din imprudență de verișorul ei în vârstă de 8 ani, anunță marți, 20 iunie, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP).
„Astăzi în jurul orei 11:00, Poliția a fost sesizată despre faptul că o copilă de 7 ani a fost împușcată din imprudență de verișorul ei de 8 ani.
Preliminar, la fața locului, polițiștii au stabilit că minorii se aflau în grija bunicii și se jucau. La un moment dat băiatul a scos de sub patul părinților arma pneumatică și a îndreptat-o spre copilă cu intenția de a o speria, dar din greșeală a efectuat o împușcătură.
În urma traumelor primite, minora a decedat”, precizează reprezentanții Poliției R. Moldova.
Polițiștii au stabilit că arma era deținută și păstrată ilegal de către tatăl băiatului.
Oamenii legii solicită tuturor cetățenilor ca la procurarea, deținerea, păstrarea, folosirea armelor să respecte cadrul legal, iar în situațiile în care nu posedă informațiile corespunzătoare, să apeleze la Poliție.
Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.