Principală  —  Ştiri  —  Social   —   O companie care construia un…

O companie care construia un bloc locativ în apropiere de Parcul „Dendrariu” a rămas fără certificat de urbanism

Primăria municipiului Chișinău a dispus revocarea certificatului de urbanism, care era suspendat de instanța de judecată, oferit companiei care construia un bloc locativ pe strada Eugen Coca, 7, din sectorul Buiucani al capitalei.

Conform dispoziției semnate de către primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, după mai multe plângeri din partea cetățenilor și neconformări ale companiei, aceasteia i-a fost impusă repetat stoparea lucrărilor de construcție și eliberarea terenului municipalității, îngrădit abuziv, readucându-l la starea inițială.

În document este menționat că lucrările de construcție au fost continuate în lipsa autorizației.

Pe pagina web, compania notează că apartamentele ar urma să fie de clasa „Premium”, complexul aflându-se între două parcuri.

Anterior, cetățenii au protestat de mai multe ori împotriva construirii unui bloc multietajat în zonă, deoarece se află în imediata apropiere de alte locuințe. În iulie 2019, pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, explica pentru realitatea.md că aceasta este ilegală, „zona urbanistică este pentru construcție particulară, o casă cu două nivele, iar ei vor să construiască 11 etaje”, iar reprezentantul companiei spunea că blocul este construit în baza actelor necesare.

Dispoziția semnată la 2 ianuarie poate fi contestată în termen de 30 de zile.