O asistentă medicală din cadrul ANSP a fost răpusă de noul coronavirus. Mesajul transmis de către autoritățile din Sănătate
Încă un lucrător medical din R. Moldova a pierdut lupta pentru viață din cauza complicațiilor cauzate de infecția cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) joi, 15 aprilie.
Potrivit autorităților, Zinaida Sturza, care activa în calitate de asistentă medicală igienistă în cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, a fost internată în spital la 5 aprilie curent, iar astăzi a decedat.
„Cu profund regret, anunțăm despre trecerea la cele veșnice a dnei Zinaida Sturza, asistentă medicală igienistă în cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. Exprimăm sincere condoleanțe familiei, apropiaților și colegilor. Dna Zinaida a fost un exemplu de responsabilitate și profesionalism. Aceasta a fost internată la Spitalul Clinic Republican, pe 5 aprilie. Dumnezeu să o odihnească în Împărăția sa”, menționează reprezentanții MSMPS.
Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), de la debutul pandemiei de COVID-19 în R. Moldova, 111 de lucrători medicali au decedat din cauza infecției COVID-19.