Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Numărul de șomeri care beneficiază…

Numărul de șomeri care beneficiază de ajutor social s-a redus de zece ori într-un singur an. MMPS: Se datorează politicilor de ocupare a forței de muncă

Captură de ecran

Numărul de șomeri care beneficiază de ajutor social s-a redus de zece ori într-un singur an, anunță luni, 10 iunie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale(MMPS), într-un comunicat, menționând că aceasta se datorează politicilor de ocupare a forței de muncă.

Potrivit reprezentanților MMPS, „în luna mai 2024 am reușit să setăm recordul la numărul de șomeri care primesc ajutor social – 1 479 persoane, comparativ cu 11 660 persoane în aprilie 2023. Doar în primele 5 luni ale anului 2024, prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) au fost angajați 3 117 șomeri. În luna mai 2024, am ajutat, în total, 1 431 de persoane să-și găsească un loc de muncă”.

„Sunt mândru de rezultatele arătate de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Vedem că reforma Agenției dă roade și avem realizări palpabile. Vom munci în continuare pentru a ajuta cât mai mulți cetățeni în căutarea unui loc de muncă să fie plasați în câmpul muncii”, a subliniat Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.

ANOFM recomandă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru a beneficia de sprijin la angajare. „Serviciile sunt gratuite și sunt disponibile atât pentru șomeri, cât și pentru persoanele angajate care doresc să-și schimbe locul de muncă. Mai multe informații pot fi obținute pe portalul www.angajat.md”.

Potrivit informațiilor publicate, în anul 2023, 11 062 persoane au fost ajutate de ANOFM să-și găsească un loc de muncă, iar în anul 2024, obiectivul-țintă este acordarea suportului la angajare pentru 18 mii de persoane.

Sursa foto: social.gov.md

În septembrie 2023 au fost aprobate modificări la Legea cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj, în vederea modificării distribuției ajutoarelor sociale acordate cetățenilor, astfel încât, „numărul persoanelor angajate în câmpul muncii să crească”.

Ziarul de Gardă a scris despre revizuirile operate în legislația din domeniul social.