„Nu cred că prin protest și grevă se rezolvă lucrurile. Ele se rezolvă prin discuții și negocieri.” Reacții după greva japoneză anunțată de conducerea raionului Orhei – VIDEO
Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a organizat luni, 28 martie, un protest în fața Guvernului. Reprezentantul Partidului „ȘOR”, a anunțat că mai mulți conducători ai instituțiilor publice din raion intră în grevă japoneză din cauza majorării cheltuielilor legate de achitarea facturilor. Deși s-a anunțat despre solidarizarea tuturor autorităților publice locale, de la protest au lipsit primarii neafiliați partidului „ȘOR”.
Luni dimineață, 28 martie, mai multe persoane aduse organizat în fața Guvernului, au refuzat să ne spună de ce au venit la protest. Unul dintre ei, care s-a prezentat ca fiind șofer la primăria din Orhei, spune că a transportat oameni la protest, însă a refuzat să ofere detalii.
Un alt participant la protest a precizat că este director al unei case de cultură și că a venit în fața guvernului pentru a atrage atenția la faptul că autoritățile locale nu dispun de resurse financiare pentru dezvoltarea regională. „Chiar la momentul de față am început o reparație la casa de cultură, este într-o situație dezastruoasă acoperișul, este nevoie de finanțe, am ieșit la primărie, am ieșit la raion și la președinte, nu sunt bani, nu avem din ce exista.”
Președintele raionului Orhei, a declarat că „motivul acestui pas (declararea grevei japoneze, n.r.) este de a sensibiliza și a pune o presiune pozitivă pe factorii decizionali.”
Solidarizare, doar în partid
În cadrul protestului, reprezentantul Partidului „ȘOR”, Dinu Țurcanu, a menționat că au venit pe 28 martie în fața Guvernului cu un „mesaj de solidarizare a tuturor instituțiilor bugetare, care se află pe raza municipiului și raionului Orhei”.
Valentina Buzu, primarul satului Peresecina, cea mai mare localitate din raionul Orhei, a declarat însă că președintele raionului nu a cerut tuturor instituțiilor din raion să se solidarizeze.
„Nu am participat și nu văd sens în acest protest. Nu cred că prin protest și grevă se rezolvă lucrurile. Ele se rezolvă prin discuții și negocieri. Consider că pentru început trebuiau să meargă cu demersuri la Guvern, și de expus situația. Despre solicitările înaintate de domnul Țurcanu eu nu cunosc. Eu din ianuarie am văzut care este situația cu achitarea facturilor la gaze, am făcut o evaluare, și din ianuarie am trimis demersuri către Guvern și Ministerul Finanțelor și am expus situația, cu informații exacte, în legătură cu facturile din februarie și martie. Mă gândesc că, în a doua jumate de an vor fi făcute rectificari la buget pentru facturile din octombrie noiembrie și decembrie. Situațiile în legătură cu achitarea facturilor le comunicăm direct Ministerului Finanțelor prin formulare. Nu am fost anunțată (despre protest, n.r.), probabil au fost doar de la „ȘOR”, cu primarii cu care comunic, nu a fost nimeni, (localitățile Mitoc, Donici, Trebujeni, n.r.), despre protest eu am aflat din presă. Ei singuri s-au organizat și au plecat. Cred ca e o problema de comunicare, înainte să faci astfel de lucruri trebuie sa discuți. Noi prin intermediul CALM-ului (Congresul Autorităților Locale din Moldova) am înaintat, mai multe cerințe și neclarități cu privire la gaze și prețul la produse alimentare, noi în calitate de primari deja lucram cu autoritățile centrale.”
Ludmila Buzilă, directoarea Gimnaziului Trebujeni din raionul Orhei, întrebată despre protestul anunțat de conducerea raionului și despre „solidarizarea tuturor instituțiilor publice din raion” a precizat că „nu am participat la protest, deși a fost un mesaj pe grupul cadrelor didactice. Acum nu e vremea grevelor, acum trebuie să ne răsuflecăm mânecile și să lucrăm. Am discutat cu colectivul și au avut o opinie similară. Din Trebujeni, nu sunt sigură în legătură cu casa de cultură, dar cei de la grădiniță, primărie, și de la noi, nu a participat nimeni.
Directoarea Gimnaziului a comentat și situația referitoarea la achitarea facturilor la gazele naturale. „Noi suntem la autogestiune, noi ne încălzim cu cărbune și nu am avut nevoie de ajutor ca să ieșim din perioada rece a anului. Anul trecut, nu ajungeau 5 mii de lei și ne-am adresat la autoritățile publice locale, banii fiind compensați. Din acest motiv am decis că de dragul să susținem pe cineva, nu vom merge, fiecare dacă protestează trebuie să aibă un scop al sau. Posibil că cineva a plecat din frică.”
Viorel Furdui, directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM): „Este o istorie separată, Orheiul, primarul nici nu-i membru al CALM-ului. N-au coordonat sau apelat la noi. În cazul dat, trebuie de văzut nuanțele, există posibilitatea implicării politice. În legătură cu problema facturilor, mai multe autorități locale ridică problema capacității de a acoperi costurile. Din câte ne-a comunicat Guvernul și Ministerul Finanțelor, ei pregătesc rectificări la buget, planificat în iunie din câte eu știu, unde vor fi acordate compensări. Problema cea mai mare, în opinia noastră (CALM), este că Guvernul și Ministerul Finanțelor trebuie să comunice mai eficient, să explice cum vor fi compensate aceste cheltuieli și să răspundă mai operativ la unele cereri urgente, fiindcă unele primării spun că nu mai au capacitatea de achita plățile curente.”
Anterior, Dinu Țurcanu într-un mesaj audio înregistrat, declara că „toată Administrația publică locală de nivelul întâi, de nivelul doi, cu toate instituțiile subordonate – grădinițe, biblioteci, case de cultură, administrația primăriilor și școlile din raionul Orhei vor intra în greva japoneză” . „Am invitat toți șefii de grădinițe, toți șefii de cultură, toți primarii.”
ZdG a solicitat poziția Guvernului față de protestul organizat de conducerea raionului Orhei, însă până la ora publicării știrii, nu am primit un răspuns.
Vasile Ursachi, stagiar ZdG