Noul director interimar al Termoelectrica a fost prezentat colectivului
Iurie Razlovan, noul director interimar al Termoelectrica, a fost prezentat luni, 31 iulie, colectivului întreprinderii. Anunțul a fost făcut de către Victor Parlicov, ministrul Energiei, care a menționat că sarcina principală a acestuia este să asigure pregătirea întreprinderii de următorul sezon rece, inclusiv realizarea în termen a reparațiilor la blocul doi.
„De asemenea, noul director va prezenta în cel mult două săptămâni viziunea sa asupra noii structuri organizatorice și va decide asupra echipei cu care urmează să realizeze sarcinile propuse.
Termoelectrica este o întreprindere strategică pentru sectorul energetic, având în vedere contribuția pe care o poate aduce întreprinderea la decarbonizarea sectorului și rolul sistemelor centralizate de încălzire.
Noi vrem să realizăm izolarea blocurilor de locuit, vrem să schimbăm sistemele de distribuție în interiorul blocurilor pe orizontală, ca fiecare apartament să-și poată regla temperatura, vrem puncte termice individuale și apă caldă menajeră 24 de ore. Fără Termoelectrica toate aceste lucruri nu sunt posibile”, a spus ministrul într-on postare pe Facebook.
Iurie Razlovan a deținut funcția de director tehnic al „Termoelectrica”, în perioada 2014-2018, și director tehnic adjunct al „Termocom” între anii 2008-2011.
Vineri, 28 iulie, directorul interimar al Termoelectrica, Vasile Leu, și-a dat demisia. Decizia a venit în contextul informațiilor publicate anterior, dar negate de companie, de către președintele partidului politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, potrivit căruia Termoelectrica ar fi îngropat „un lot mare de păcură de proastă calitate”.
Pe 27 iulie, Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a oferit noi detalii despre situația de la Termoelectrica. Acesta a declarat în cadrul unei emisiuni că îngroparea păcurii ar fi avut în luna noiembrie 2022, după ce ar fi avut loc un „accident”.
Ministerul Mediului și Inspectoratul pentru Protecția Mediului (IPM) a anunțat că s-a autosesizat și, în urma unui control efectuat la Termoelectrica, au fost prelevate probe mixte de sol contaminat cu reziduri de păcură. Nivelul de contaminare a acestuia urmează a fi stabilit.