Noi facilități pentru beneficiarii Programului „Prima Casă Plus”. Prim-ministrul a anunțat mărirea plafonului și termenului de creditare
Programul Prima Casă PLUS, lansat la inițiativa președintei Maia Sandu, vine cu noi facilități pentru cetățenii care doresc să-și achiziționeze un imobil prin intermediul Programului.
Astfel, suma limită de creditare în Programul Prima Casă PLUS a crescut de la un milion la două milioane 500 de mii de lei, cota de garantare a creditului de către stat crește de la 50% la 65% pentru locuințele achiziționate în raza municipiului Chișinău, și 70% pentru locuințele dinafara capitalei, iar termenul creditului crește de la 25 ani la 30 de ani. Anunțul a fost făcut de către prim-ministrul Dorin Recean în cadrul conferinței de marți, 28 mai.
Dorin Recean a anunțat că Guvernul mărește lista beneficiarilor și va simplifica procedura de accesare a creditelor. Astfel, la Programul Prima Casă PLUS vor putea participa, accesând credite preferențiale, inclusiv profesiile libere care își vor putea demonstra veniturile.
„Urmare a solicitării președintei Sandu, Guvernul vine cu precizările în ceea ce privește Programul Prima Casă PLUS și aducem aceste cinci noutăți. Creăm condiții mai bune pentru ca cetățenii să-și construiască viitorul în R. Moldova.
Pentru cei care sunt deja beneficiari ai Programului, Prima Casă PLUS le permite acestora să-și schimbe creditorul și condițiile de creditare, trecând de la o bancă. Cei care au astăzi o locuință de până la 50 de metri pătrați își pot cumpăra o locuință mai mare prin intermediul Programului”, a precizat Recean.
Programul Prima Casă Plus va fi accesibil din iulie 2024.
Potrivit lui Dorin Recean, pentru acest credit preferențial, parțial garantat de stat, băncile comerciale vor avea o rată anuală a dobânzii de 7,63%.
Programul Prima Casă PLUS: Oportunități extinse pentru familiile din R. Moldova.
„Prin acest program, Guvernul construiește condiții mai bune de viață acasă pentru toți oamenii acestei țări”. 5 noutăți ale Programului Prima Casă PLUS:
– extindem lista de beneficiari la specialiștii care nu au statut de angajați: avocați, executori judecătorești, mediatori, taximetriști, artiști, etc.;
– creștem suma eligibilă la 2,5 milioane de lei;
– extindem termenul creditului preferențial pentru o perioadă maximă de 30 de ani;
– creștem cota de garantare pentru locuințele din afara municipiului Chișinău la 70%;
– rata dobânzii fixă – 7.63%.
„Programul Prima Casă PLUS este o investiție în viitorul tinerilor și al familiilor. Este despre egalitate, indiferent de vârstă și locul de trai, o măsură prin care creștem bunăstarea cetățenilor și contribuim la construirea unui viitor mai bun pentru fiecare om din această țară”.