„Ne-a rămas o mână de hrișcă, dar Dodon așa și nu a răspuns”

Șase suflete din satul Solonceni, Rezina, printre care și un copil de doi ani, își duc traiul din pensia de invaliditate a capului familiei, de 321 de lei, și din alocația copiilor. Uneori, la această sumă se mai adaugă și salariul tatălui, care nu muncește permanent din cauza stării precare de sănătate. În diminețile bune, pâinea și ceaiul reprezintă masa copioasă a acestei familii. La amiază, copiii mănâncă la școală, iar seara, de multe ori, adorm înfometați. După ce a cerut ajutor mai multor organizații, dar și unor persoane importante din stat, mama copiilor a scris și la ZdG. Mesajul mamei ne-a emoționat atât de mult, încât, în scurt timp, am identificat un partener care s-a oferit să aducă familiei cele necesare – produse alimentare, produse de igienă, haine și jucării.

Zilnic, prin apeluri telefonice sau mesaje trimise pe rețelele de socializare sau prin e-mail, cititorii ZdG cer să fie auziți. Cel mai frecvent, aceștia reclamă cazuri de corupție, drepturi încălcate, dar și tot felul de plângeri. Era mijlocul lunii ianuarie, când în mesageria redacției a apărut un răvaș ce nu putea fi lăsat neobservat. Era mesajul scurt al unei mame ajunse în pragul disperării și venea din s. Solonceni, Rezina.

„Mi-e tot mai greu, nu am cu ce să-mi hrănesc copiii”

„Bună ziua! Iertată să-mi fie îndrăzneala, ajutați-ne vă rog, dacă puteți. Am patru copii și sunt zile când nu am ce pune pe masă. Soțul este invalid, are o pensie de 321 lei. Ajutați-ne, vă rog frumos”. Cum să treci cu vederea un astfel de mesaj? Cum să nu te întrebi ce fel de viață trăiește familia din Solonceni, având doar 321 de lei – pensia de invaliditate a capului familiei? Cum poate arăta o masă a celor șase membri ai familiei? Am încercat să aflăm mai multe despre condițiile lor de trai, dar și să obținem o confirmare oficială a celor relatate de mama copiilor. Solicitată de ZdG, asistenta socială din sat a confirmat cele scrise de Natalia Braga, mama copiilor.

„Este o familie nevoiașă, dar decentă”, ne-a comunicat Silvia Ucrainciuc, asistenta socială.

I-am promis mamei că vom face cazul public și vom aștepta ca cineva să reacționeze. Peste câteva zile, Natalia a revenit cu un alt mesaj. „Scuzați-mă, vreau să vă întreb: ați reușit să adunați ceva produse pentru noi? Mi-e tot mai greu, nu am cu ce să-mi hrănesc copiii”. Atunci am înțeles că trebuie să acționăm mai convingător și să cerem direct ajutorul unei organizații de caritate. Din start, la apelul nostru au reacționat membrii platformei „Parteneriat pentru fiecare copil”. Cei din cadrul platformei au cerut o listă de produse de care are nevoie familia. Modestă din fire, Natalia a cerut câte 2 kg de făină, orez și paste făinoase. Totuși, cei de la „Parteneriat pentru fiecare copil” au decis să cumpere mai multe produse, detergenți, dar și jucării pentru familia din Rezina. Cu o listă întocmită riguros de acasă, Violina Lavric, managera în comunicare a platformei, a plecat la cumpărături. Coșul pentru cumpărături se umplea văzând cu ochii – orez, hrișcă, paste făinoase, terciuri, ulei, cartofi, ceapă, varză, biscuiți și bomboane, detergenți, jucării și pături – toate se adunaseră într-un munte de produse alimentare și lucruri de primă necesitate care acoperiseră tot spațiul din mașina instituției.

„Ne tratăm cu sărăcie”

I-am dat marea veste Nataliei – venim peste câteva zile. O voce tristă, puțin răgușită, ne-a răspuns: „Am răcit cu toții, avem gripă, dar vă așteptăm”. Am întrebat-o dacă i-a văzut un medic, cum anume se tratează, iar ea ne-a oferit un răspuns care, la drept vorbind, ne-a șocat: – „Ne tratăm cu sărăcia noastră. Am împrumutat de la vecină două ridichi, iar de la magazin am luat, pe datorie, un borcănaș cu miere. Copiilor le dau suc de ridiche cu miere, în timp ce noi, cei mari, bem ceai fierbinte. Nu avem bani să ne tratăm cu medicamente, și apoi, pentru medicamente e nevoie și de mâncare consistentă – nu avem nici bani, nici mâncare. O să trecem peste gripă și așa – cu ridiche și miere, cum am mai trecut, suntem obișnuiți”, ne-a răspuns Natalia. Astfel am înțeles că trebuie să ne grăbim.

Am pornit spre Rezina într-o zi ploioasă de luni. „Pentru noi, ploaia e semn bun. Se vor bucura și părinții, și micuții”, se arătă convinsă Violina. Satul Solonceni se întinde pe malul Nistrului. Pe ulițele amorțite parcă n-am găsit un suflet care să ne fi spus unde-i Primăria. Ploaia, dar și ceața venită dinspre Nistru, îi ținea acasă, probabil.

„Unde cresc brazi, acolo e Primăria”, presupunea Violina. Timpul pe care l-a petrecut cutreierând prin satele Moldovei a învățat-o multe. Povestește că tot umblând dintr-un sat în altul, a memorat orarul de muncă al primarilor și al asistentelor sociale, precum și răspunsurile mai că identice ale acestora: „Situația familiei respective este în vizorul autorităților locale. Vom depune tot efortul pentru a le oferi sprijin”. Precum a afirmat Violina, în curtea Primăriei cresc câțiva brazi. Acolo ne întâlnește Silvia Ucrainciuc, asistenta socială. Funcționara ne conduce spre casa familiei Braga, aflată la o margine de sat. De cum se zărește dealul din marginea satului, înțelegem care este casa acestei familii – ultima, căci se zărise forfotă mare. În grabă, mama strângea rufele de pe culme, iar băieții deschideau porțile. În liniștea după-amiezii, din hornul casei vechi se roteau nori subțiri de fum. Mai târziu, aflăm că acesta e singurul foc zilnic al căminului, întrucât nu sunt lemne pentru mai multă căldură.

„Am așteptat această zi ca pe ziua de Paște”

Gardul vechi, dărăpănat, împrejmuiește bucata de vale unde e situată casa, cotețul în care se mișcă cele câteva orătănii – șase găini și două rațe, ograda nămoloasă și grădina deluroasă. La căsuța scundă, acoperită de țigle cârpite sărăcăcios cu șindrilă, se adaugă o anexă. A fost construită vara trecută, pe datorie, – zice Natalia. De la atâtea ploi apa în două cu noroi se ridicase mai sus de nivelul temeliei și exista riscul să alunece. „Se ducea casa la vale. Am luat 20 000 de lei în credit ca să construim această verandă și iaca în fiecare lună trebuie să achităm câte 700 de lei”, se plânge Natalia. La colțul casei, se vede un mic culcuș făcut din cârpe și zdrențe vechi – adăpostul câinelui. Drumul spre poartă și ograda sunt înecate de noroi. Natalia povestește că, de dimineață, băieții au împrăștiat nisip pe unde le-a ajuns – „nu era cu putință să intre mașina în ogradă de nu le spuneam băieților să arunce nisip peste glodul ăsta”.

În familia Braga cresc cinci copii, patru dintre care sunt minori. Cel mai mare are 20 de ani, lucrează la un depozit în Chișinău și degrabă va deveni tată. Fiica are 16 ani și este studentă la o școală profesională. Acasă sunt doar băieții – Vaniușa, în vârstă de 12 ani, Andrieș – 11 ani și mezinul care abia a împlinit doi anișori. În ogradă ne întâlnesc smeriți Vaniușa și Andrieș, nu au mers azi la școală, ne-au așteptat cu sufletul la gură. Ușa casei se deschide cu un scârțâit prelung și din prag ne cercetează cu o privire scrutătoare Pavlușa. Pentru o clipă, se oprește din cântat și scapă motanul din brațe. Înțelege că i-am adus ceva și pornește spre mașină să caute ce-i acolo. Rând pe rând, mașina se golește, iar anexa familiei se umple de produsele mult așteptate. Mama, Natalia, nu-și găsește cuvintele și, ca într-un carusel de emoții pe care nu le mai trăise demult, se bucură și, totodată, plânge. „N-am avut niciodată atâtea produse în casă. Atâta bucurie mi-ați adus când mi-ați spus că veniți. Am așteptat această zi ca pe ziua de Paște”, șoptește Natalia printre lacrimi.

Pe lângă produse alimentare, cei de la „Parteneriate pentru fiecare copil” le-au adus și câteva pungi cu haine. „Sper ca măcar ceva să li se potrivească copiilor și soțului”, zice Violina, despachetând pungile. „Am o mașină veche de cusut, de la mama, dacă va trebui, o voi porni și o să ajustez hainele”, spune Natalia. „Aveți televizor?” „Avem unul vechi și dacă lucrează mai mult, începe a bâzâi. Nici nu-l mai conectăm”, spune Andrieș.

„Un coleg de-al nostru v-a dăruit acest televizor, e ca și nou. O să puteți urmări desene animate, emisiuni care vă interesează”, – îi bucură Violina. Cu ochii în pământ, băieții nu uită să mulțumească cu o smerenie de parcă ar zice: „Nu ni se cuvin atâtea”. Femeile învelesc televizorul într-o plapumă, îl pun în roabă și-l duc spre pragul casei.

„Poate chemați pe cineva din vecini să vă ajute”, o sfătuiește Violina. „Nu avem pe cine chema, nu mai sunt bărbați în mahala. Mulți au plecat, alții au ajuns la bătrânețe ori nu mai sunt în viață”, oftează Natalia.

„Iată ZdG a putut să răspundă, dar președintele țării – nicidecum”

Cu toate acestea, Natalia mărturisește că nu a crezut că cineva îi va auzi rugămintea. În acea zi, copiii nu merseră la școală, așa că micul lor dejun a fost ceai cu pâine goală. Mai mult Natalia nu avea nimic în casă. „Au noroc că merg la școală și mai mănâncă acolo, altfel de multe ori ne culcăm flămânzi, de mine nici nu mai zic, mă gândesc lor să le ajungă câte ceva. Azi, singura ce mai aveam în casă era o mână de hrișcă și mă gândeam: „Dacă, Doamne ferește, nu veniți, sunt prăpădită. Era să mă duc la magazin să cer ceva pe datorie. Mă străduiesc să nu iau pe datorie mai mult de 200 de lei, ca să am cum îi întoarce”, mărturisește femeia. Natalia mai povestește că tuturor celor cărora le-a scris despre necazul său îi răspundeau sub forma unor promisiuni fade și scurte care începeau cu „o să încerc”, „ne vom strădui”, „poate”. Alții, precum Igor Dodon și Vlad Plahotniuc, nu i-au răspuns deloc.

„Când mai era Plahotniuc prin țară, i-am scris și lui. Tot se lăuda că ajută familiile nevoiașe și am îndrăznit să-i scriu. N-am mai primit niciun răspuns”, povestește Natalia.

Acum două săptămâni, când a rămas și fără lemne de foc, Natalia i-a scris și președintelui Igor Dodon.

„Luna ianuarie a fost blândă, dar dacă dă frigul, în februarie, o să înghețăm în casă. L-am rugat să ne ajute măcar cu doi scladometri (metri cubi – n.r.) de lemne, dar nu mi-a venit răspuns nici până azi, are el treburi mai importante”, susține Natalia. „Nu-i nimic, aducem noi și cu schinarea (spatele – n.r.) de pe deal, de la pădure, dar mă gândesc – iată ZdG a putut să răspundă, dar președintele țării – nicidecum”, oftează femeia.

„Nici când mi-ați spus că o să veniți nu mi-am imaginat că ați putea să-mi aduceți atâtea”, spune Natalia și iar o podidesc lacrimile.

„O să mă străduiesc să ne ajungă aceste produse pentru vreo trei-patru luni, nici nu știu unde să le depozitez”, mai adaugă ea fericită.

Duminica și în zilele de sărbătoare, Andrieș merge la biserică, așa mai câștigă câte un colac, două bomboane. Le aduce acasă și le împarte frățește. Andrieș zice că își dorește să devină preot. Vaniușa se visează polițist. Cuminți și miloși, aceștia mai schițează câte un zâmbet sfios. Mama îi ascultă și oftează, își dă seama că posibilitățile lor sunt mici pentru visuri atât de mari. „Cum a vrea Domnul, dacă ne va ajuta să vă ridicăm”, suspină ea.

Fiica Nataliei învață în Chișinău, la o școală profesională, vrea să devină casieriță. Mare e durerea mamei când știe că fiica ei „trăiește de la bursă la bursă”.

„Eu nu pot să-i trimit nimic de acasă, nu am ce. Ea spune că o mai hrănesc fetele din cămin, în rest are doar bursa de 400 de lei. Ea nici nu vine acasă până la vacanță. Cum să vină, drumul e scump, dar după majorare s-a mai scumpit încă. Ne vedem cu dânsa doar în vacanțe”.

Are grijă să-și ia medicamentele și are un comportament adecvat

Când am mers la ei, soțul Nataliei nu era acasă. Uneori, când se simte mai bine, lucrează în sat la un magazin cu materiale de construcție. Acesta se află la evidență la psihiatru și primește o pensie de invaliditate de 321 de lei. Natalia își amintește cu amar de perioadele când soțul său avea crize.

„Avuse o criză severă și a aruncat tot de prin gospodărie, le-a dus în drum. Ne-a alungat pe toți de acasă, ne ascundeam la ferma din sat. Apoi a fost internat la spital, timp de o lună. Acum, mereu are grijă să-și ia la timp medicamentele și are un comportament adecvat”. Natalia mai mărturisește că de multe ori s-a gândit să divorțeze, dar pentru copii a ales să rămână împreună.

„Voiam să mă despart de el, dar copiii au nevoie de tată. Dacă Dumnezeu ne-a dat copii, trebuie să-i creștem împreună”, spune ea.
Andrieș și Vaniușa s-au retras în casă, iar Pavlușa, într-o veselie, tot face naveta de la pungile cu bunătăți – în casă la frați. În drumul său, tot mai cotrobăiește prin cele aduse și găsește jucării ce-i sunt pe plac.

„Asemenea situații nu sunt o excepţie pentru familiile din R. Moldova”

Silvia Ucrainciuc , asistenta socială din localitate, susține că autoritățile locale le acordă sprijin în funcție de posibilități, atât familiei Braga, cât și celorlalte 28 de familii care se află la evidență.

„Li s-a acordat ajutor social în sumă de 364 de lei și ajutor pentru perioada rece a anului. Cunoaștem situația acestor familii și ne străduim să-i ajutăm. Îi anunțăm despre ajutoarele sociale și îi ajutăm la întocmirea cererilor pentru a putea beneficia de servicii”, povestește asistenta socială.
Silvia Ucrainciuc consideră că autoritățile ar trebui să acorde mai mult sprijin și ajutor unor astfel de familii.

„Familiile din comună care se află la evidența asistenței sociale se confruntă cu diverse probleme, fie cineva din părinți sau chiar copiii au grad de invaliditate, fie au mulți copii, ori chiar copii abandonați”, povestește Silvia Ucrainciuc.

La despărțire, Pavlușa, cu zâmbetul până la urechi, ne-a spus „la revedere”. Natalia ne-a mulțumit repetat și ne-a dorit drum bun.

„Să vă scoată Dumnezeu din tot greul așa cum m-ați scos voi pe mine. Drum bun!”

„Îmi crește inima când văd ceaunul plin pe plită”

Peste câteva zile, Natalia ne-a telefonat să ne spună că se simte foarte îndatorată pentru un asemenea ajutor și acum e bucuroasă că micuții ei nu îndură foame. De darurile celor de la „Parteneriate pentru fiecare copil” s-a bucurat și soțul Nataliei.

„Dimineața le pregătesc terciuri, ceai, își iau biscuiți și la școală. Astăzi, am pregătit un borș cu varză să fie cald pe când băieții se vor întoarce de la lecții. Îmi crește inima când văd pe plită ceaunul plin cu mâncare. Nici soțului nu-i venea a crede că ne-ați adus atâtea bunătăți și și-a ales și haine pe potriva sa”, ne tot povestea Natalia, vădit emoționată.

Ea ne-a mai spus că i-a trimis și fiicei, la Chișinău, câte ceva din produsele alimentare.

„I-am trimis și ei macaroane, terciuri, conserve și biscuiți. A zis că o să-i ajungă toate până la vacanță. Acum coc plăcințele din care o să-i trimit ei și feciorului”, ne-a spus Natalia. Ne-a urat spor la muncă și ne-a rugat să mulțumim tuturor celor care au contribuit la această mare bucurie a lor.

Faptele bune nu se fac doar la sărbători

Această fărâmă de bucurie și speranță adusă în casa familiei Braga nu ar fi fost posibilă fără implicarea organizației „Parteneriate pentru fiecare copil” care, de 25 de ani, activează în R. Moldova.

„Scopul nostru este să asigurăm dreptul la o familie puternică și fericită pentru fiecare copil. Ne bucurăm că, împreună cu partenerii noștri, am reușit să le aducem strictul necesar – produse alimentare, produse de igienă, haine și jucării. Considerăm că această acțiune poate fi repetată și de alții. Să revenim mereu la fapte bune, nu doar în zilele de sărbătoare. E important ca orice copil să se bucure de căldura părintească, căci unde copilul se simte cel mai bine, dacă nu acasă, alături de părinți, de frați, de surori?”, întreabă retoric Violina Lavric, manageră de comunicare în cadrul platformei „Parteneriate pentru fiecare copil”.