Principală  —  Ştiri  —  Social   —   MSMPS a anunțat de luni,…

MSMPS a anunțat de luni, 27 aprilie, relaxarea măsurilor restrictive

Sursa foto: wikimedia.org

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a R. Moldova, a anunțat, de luni, 27 aprilie, relaxarea măsurilor restrictive impuse ca urmare a riscului infectării cu noul tip de coronavirus. Totuși, oamenii ar trebui să respecte distanța socială și să evite grupurile mai mari de trei persoane.

Astfel, populația va putea ieși la plimbări în aer liber în spații publice și parcuri, în grupuri nu mai mari de trei persoane, cu păstrarea distanței sociale. Accesul la terenurile de joacă și zonele de agrement este în continuare interzis.

Tot de luni vor începe să activeze unitățile comerciale individuale de textile, încălțăminte și îmbrăcăminte, cosmetice, flori, birotică, produse agricole, piese auto, materiale de construcții, servicii de reparație și curățare, librării, saloane auto. Toate acestea cu condiția respectării distanței sociale, efectuarea triajului zilnic, asigurarea angajaților cu echipament de protecție și dezinfectant, efectuarea curățeniei umede de minim trei ori pe zi și dezinfectarea suprafețelor.

foto: Facebook/MSMPS

Anterior IGP a îndemnat oamenii să se abțină de la vizitarea cimitirelor și să amâne vizitarea mormintelor celor răposați pentru zilele de 6,7 și 8 iunie.