Motivul pentru care Fly One a anulat mai multe zboruri
Urmare a ședinței Comisiei de certificare a operatorilor aerieni, convocată de Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC), în cadrul căreia au fost invitați reprezentanții companiei aeriene Fly One, au fost discutate circumstanțele care au dus la anularea, în ultimele zile, a mai multor zboruri, „măsurile întreprinse de către operatorul aerian, precum și aspectele ce țin de protecția consumatorilor și acordarea asistenței persoanelor care au fost afectate de această situație”.
Prin urmare, operatorul aerian a declarat că anulările în lanț au fost provocate de defectarea a trei aeronave concomitent, nefiind posibilă înlăturarea defecțiunilor într-o perioadă restrânsă de timp.
„Totodată, acesta a comunicat că, pentru ziua de sâmbătă, 10 iunie curent, nu s-a reușit acordarea asistenței tuturor pasagerilor curselor anulate, din cauza defectării aeronavei înainte de decolare. Situația a fost ulterior remediată, iar pentru zilele următoare pasagerilor le-a fost oferită asistența necesară, inclusiv oferirea de hrană și informații privind drepturile acestora”, menționează AAC.
Autoritatea Aeronautică Civilă reamintește că în cazul anulării sau întârzierii de lungă durată a zborurilor, conform Hotărârii Guvernului nr. 836/2012, operatorul aerian este obligat să acorde toată asistența necesară, inclusiv oferirea de hrană, cazare, rerutare, dar și compensați în funcție de distanța ortodromică dintre aeroporturi.
Mai multe zboruri operate de Fly One duminică, 11 iunie, au atestat întârzieri. În plus, cursa pentru duminică Chișinău – Amsterdam – Chișinău și zborurile programate pentru luni din și spre Londra și Verona au fost anulate. Potrivit informațiilor disponibile pe pagina web a Aeroportului Internațional Chișinău, zborurile de duminică din și spre Turcia, Cipru și Grecia au fost efectuate cu întârzieri de mai multe ore.
De asemenea, zborul Parma-Chișinău, programat pentru luni, 12 iunie, atestă întârzieri, iar zborul Paris-Chișinău a fost anulat.