Mitropolitul Vladimir a suferit o intervenție chirurgicală, într-o clinică din Moscova. Biserica anunță care e starea acestuia
Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove anunță joi, 21 martie, că mitropolitul Vladimir a suferit miercuri o intervenție chirurgicală la coloana vertebrală, într-o clinică specializată din orașul Moscova, Federația Rusă. Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM) nu a oferit mai multe detalii despre afecțiunea de care suferă Întâi Stătătorul Bisericii.
Conform unui comunicat de presă emis de BOM, operația a fost efectuată cu succes, iar starea sa de sănătate este în curs de monitorizare, acesta fiind în continuare internat în spital.
„În acest moment, ÎPS Mitropolit Vladimir dorește să transmită sincere mulțumiri celor care s-au rugat pentru sănătatea sa în această perioadă dificilă. În ciuda împrejurărilor, Întâistătătorul nostru rămâne plin de credință și speranță, simțindu-se susținut de rugăciunile și gândurile bune ale clerului și credincioșilor.
Din patul de spital, ÎPS Vladimir dorește să transmită părintești binecuvântări tuturor fiilor și fiicelor Bisericii Ortodoxe din Moldova. El apreciază profund sprijinul și solidaritatea manifestate în aceste momente deloc ușoare.
În continuare, vă îndemnăm să rămânem uniți în rugăciune pentru însănătoșirea grabnică a Întâistătătorului nostru, ÎPS Mitropolit Vladimir. Fie ca rugăciunile noastre comune pentru Vlădica Vladimir să fie primite de Dumnezeu în această perioadă plină de provocări. Să ne rugăm împreună pentru sănătatea și puterea sa de a depăși această încercare cu tărie și credință”, se arată în comunicat.
Mitropolitul Vladimir a participat marți, 12 martie, la Moscova, la Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse. El se află în vizită în Federația Rusă de sâmbătă, 9 martie, când a oficiat o liturghie în biserica „Sfânta Treime cea de Viață Dătătoare” din Konkovo, Moscova.
Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir, și Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova l-a chemat la dialog pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, după ce Sfântului Sinod de peste Prut a luat pe 29 februarie 2024 o decizie prin care a fost reafirmat faptului că toți clericii ortodocși români din R. Moldova care revin la Mitropolia Basarabiei sunt „clerici canonici și credincioși binecuvântați”, iar orice sancțiune disciplinară aplicată lor pe motivul apartenenței la Biserica Ortodoxă Română este considerată nulă.
Potrivit scrisorii adresate Patriarhului Daniel, Mitropolia Moldovei consideră că este necesar un dialog între cele două părți, în contextul în care mai mulți preoți din cadrul Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, au trecut la Mitropolia Basarabiei, iar cea din urmă i-a primit, chiar dacă aceștia, potrivit documentului, au comis „grave abateri morale”.