Principală  —  IMPORTANTE   —   Mitropolia Basarabiei, despre un pretins…

Mitropolia Basarabiei, despre un pretins interes la Spitalul Toma Ciorbă: „Intenția celor care au lansat zvonul este de a denigra Biserica Ortodoxă Română”

Sursa foto: voceabasarabiei.md

Mitropolia Basarabiei respinge informația privind o pretinsă implicare în disputa legată de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, lansată în spațiul public de fostul șef al Direcției generale asistență medicală și socială a Consiliului Municipal Chișinău (CMC) Boris Gîlca. Instituția religioasă susține că nu a revendicat niciodată terenul și clădirile care aparțin în prezent spitalului și că nici nu pretinde la așa ceva.

Reprezentanții Mitropoliei Basarabiei susțin că solicitările de a-i fi retrocedate unele proprietăți se referă exclusiv la „imobile care i-au aparținut de drept și de care a fost deposedată în mod abuziv și nicidecum la clădiri sau terenuri care au sau au avut alți proprietari”.

„(…) Mai mult decât atât, aceste demersuri sunt publice și bine argumentate, iar interesul Mitropoliei Basarabiei este ca discuțiile respective să decurgă în cel mai transparent mod, iar eventualele decizii să fie luate în consens, atât cu autoritățile, cât și cu societatea.

Admitem că intenția celor care au lansat în spațiul public zvonul precum că Mitropolia Basarabiei ar fi interesată să preia terenul și imobilele Spitalului „Toma Ciorbă” este de a denigra Biserica Ortodoxă Română din R. Moldova, nicidecum de a apăra interesele medicilor și pacienților.

Nădăjduim totuși că avem de a face cu o simplă confuzie și nu cu o acțiune făcută cu rea intenție, în contextul activității noastre misionare și a rolului important pe care îl are Mitropolia Basarabiei și Biserica Ortodoxă Română. Regretăm acest gest, mai ales că ne aflăm în preajma Marii Sărbători a Nașterii Domnului, o perioadă de post și bună cuviință, în care ar trebui să ne apropiem unii de alții și să ne împăcăm, nu să ne acuzăm fără temei și să calomniem Biserica. Sperăm că cei care au promovează aceste falsuri în spațiul public vor ține cont de aceste observații și își vor retrage învinuirile nefondate”, se spune într-un comunicat al Mitropoliei Basarabiei.

Fostul șef al Direcției generale asistență medicală și socială a Consiliului Municipal Chișinău (CMC) Boris Gîlca, cercetat într-un dosar pornit pe fapte de abuz de serviciu și de delapidare a mijloacelor din fondurile externe, a declarat recent la unul dintre posturile de televiziune afiliate oligarhului Ilan Șor, ITV, a cărei licență a fost suspendată pe perioada stării de urgență, că Mitropolia Basarabiei ar fi interesată de terenul și imobilele Spitalului „Toma Ciorbă”.

„(…) Cu siguranță acolo nu va fi o nouă Misiune ONU. Conform unor discuții neoficiale, Mitropolia Basarabiei este foarte interesată acolo pentru a-și extinde terenul. Ei se află foarte aproape de Spitalul „Toma Ciorbă” și se presupune că acolo vor să construiască o catedrală a Bisericii Ortodoxe Române (…). Clar că Ministerul Sănătății nu poate lua o astfel de decizie. Asta e o decizie politică (…)”, a spus Boris Gîlca.

În ultimele săptămâni, medicii de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” au protestat împotriva deciziei autorităților de a fuziona instituția cu Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile.

Pe 12 decembrie, câțiva angajați ai Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” și ai Catedrelor de boli infecțioase ale USMF „Nicolae Testemițanu” au declarat în cadrul unei conferințe de presă că „o absorbție a două spitale publice este de neînțeles” și că „argumentele invocate în nota informativă la proiectul normativ nu sunt plauzibile pentru a justifica adoptarea acestuia”.