Minoră, violată la Taraclia. Trei suspecți, reținuți abia după implicarea PG. Tatăl fetei: „Nici prin cap nu mi-a dat că acești copii puteau face aceasta”
O minoră dintr-o localitate de la sudul Republicii Moldova ar fi fost violată de trei tineri, care, la fel, nu au atins vârsta de 18 ani. Totul s-ar fi întâmplat în noaptea de 15 spre 16 martie curent. La mai mult de o săptămână de la cele întâmplate, fata a fost supusă unor intervenții chirurgicale, iar suspecții au fost reținuți abia ieri, 25 martie, după implicarea Procuraturii Generale.
Astăzi, 26 martie 2020, procurorii le-au înaintat învinuirea în comiterea acestor infracțiuni și au depus demersul la judecătorul de instrucție, cu solicitarea aplicării măsurii preventive – arestul.
Ofițera de presă a IP Taraclia, Cristina Ciobanu, a comunicat pentru Ziarul de Gardă marți, 24 martie, că imediat după ce a fost depusă plângerea la poliție, la 17 martie, au fost dispuse acțiuni pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
,,Posibililor făptași le-au fost preluate probe pentru efectuarea expertizei medico-legale pentru a stabili cu exactitate dacă a avut loc agresiunea”, a menționat Ciobanu.
Ieri, 25 martie, Procuratura Generală (PG) a retras de la Inspectoratul de Poliție Taraclia respectivul dosar pentru continuarea investigațiilor Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
„Ținând cont de caracterul complex al cauzei penale, Procurorul General a dispus crearea unui grup de urmărire penală, format din procurori PCCOCS şi ofițeri de urmărire penală DGUP, care au misiunea de a investiga operativ şi obiectiv toate circumstanțele cazului. Concomitent, urmează a fi dată apreciere acțiunilor întreprinse de procurorii și polițiștii din Taraclia, care s-au ocupat până de curând, de documentarea acestui caz”, se precizează într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
Până miercuri, 25 martie, atunci când dosarul era în gestiunea polițiștilor din Taraclia, niciunul dintre cei suspecți, care ar fi colegi de clasă cu victima, nu au fost reținuți. ,,Toate acțiunile de urmărire penală vor fi întreprinse după primirea îi expunerea rezultatelor expertize medicale”, ne-a comunicat poliția din Taraclia, marți, 24 martie.
Ziarul de Gardă a discutat cu tatăl tinerei, care ne-a povestit cu lux de amănunte ce s-a întâmplat în acea seară, dar și ce a urmat. Din spusele lui, copila își amintește puține lucruri din noaptea de 15 spre 16 martie.
,,La data de 16 martie, în jurul orei 01:30, noaptea și până aproximativ la ora 04:00, fiica noastră nu a fost acasă. La ora 03:00, soția s-a trezit și a trecut prin camera ei și a văzut că ea nu este. Imediat, am telefonat-o de nenumărate ori, însă ea nu ne răspundea. Aproximativ de ora 04:00 noi am auzit un sunet de motocicletă ce s-a oprit la poarta casei noastre. Soția era în camera fetei și o aștepta. Atunci când fiica a intrat în casă, în starea ei care era, nu am idee cum a reușit să intre în casă. Când a ajuns în cameră ea practic a căzut pe pat și a adormit. Soția nu a insistat în acel moment cu întrebări. Ulterior, ne-a spus că nu ține minte nimic din cele întâmplate, cine a adus-o acasă, cum a intrat în casă sau cum s-a culcat. Dimineață, soția a încercat să vorbească cu ea, însă fără succes. Până seara noi nu știam nimic ce s-a întâmplat. Eu și soția am plecat la muncă, iar pe parcursul zilei, fiica a sunat bunicii și i-a spus ca noi să revenim cât mai curând acasă. Noi însă nu am putut pleca de la muncă, șefii nu ne-au permis”, povestește bărbatul.
„Nici prin cap nu ne-a dat că acești copii puteau face aceasta”
,,Am venit seara, în jurul orei 19:00, și soția a discutat cu ea. După care soția a venit speriată la mine și mi-a zis că pe corpul ei sunt răni. Fiica spune că nu ține minte nimic. Nu puteam înțelege ce s-a întâmplat cu fiica noastră. Ne gândeam că poate s-a lovit în timp ce venea acasă cu motocicleta. Aveam mii de gânduri, dar nu credeam că a fost violată. Nouă nici prin cap nu ne-a dat că acești copii, colegi de clasă, care niciodată nu s-au certat, întotdeauna îi ajuta la lecții, să poată face acest lucru”.
„Eu i-am întrebat pe fiecare în parte: ,,voi ați violat-o?””
După ce a aflat puținele detalii din cele întâmplate, tatăl fetei a decis să vorbească personal cu tinerii cu care a fost fiica sa în acea seară. Toți trei au venit la casa fetei și au confirmat că au stat împreună și au consumat băuturi alcoolice. Din spusele unuia dintre ei, la un moment dat, victimei i s-a făcut rău și au adus-o acasă.
,,Am sunat pe unul dintre ei și mi-a zis că au stat împreună, au discutat, au băut. Ulterior, din spusele lor, ei i-a stat rău și au decis s-o aducă acasă. L-am întrebat dacă în drum spre casă ea nu a căzut de pe motocicletă și mi-a zis că nu. Ei au luat-o de acasă și tot ei au adus-o, ceea ce înseamnă că tot ce s-a întâmplat a fost unde ei au stat. I-am propus să ne întâlnim și să discutăm. Ei au venit toți trei a doua zi dimineață, pe 17 martie, din această cauză și așa târziu ne-am adresat poliției că nu înțelegeam ce s-a întâmplat. Eu i-am întrebat pe fiecare în parte: ,,voi ați violat-o?”. Am auzit trei răspunsuri de ,,nu”. Atunci i-am întrebat de unde s-au luat aceste răni pe corpul fetei, ei mi-au zis că nu cunosc de unde”, mai spune acesta.
„Voi ce, nu vedeți că copila voastră a fost violată?!”
După discuția cu suspecții, mamele a doi dintre cei trei băieți au venit la poarta fetei și au încercat să discute cu părinții pentru a ajunge la un compromis, încercând să soluționeze situația fără implicarea poliției.
,,Între timp, fiica se simțea foarte rău și am decis să plecăm la spital. Doar după câteva minute după ce a fost examinată, medicul mi-a zis: ,,Voi ce, nu vedeți că fiica voastră a fost violată?”. Tot în acea zi ea a fost operată. După aceasta noi am anunțat poliția”, ne-a povestit tatăl minorei.
Ieri, 25 martie, minora a fost externată din spital. Potrivit tatălui, ea se simte mai bine și este consultată de un psiholog.
Pentru tentativa de viol, dar și pentru acţiunile violente cu caracter sexual, adică satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, comise prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, comise cu bună-ştiinţă asupra unui minor și care au fost comise de două sau mai multe persoane, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 12 ani.
,,Întru cercetarea completă, obiectivă și sub toate aspectele, pe dosar sunt dispuse mai multe expertize, inclusiv medico-legală, informatică, chimică, biologică… Se impune, de asemenea, audierea unui cerc larg de persoane”, anunță Procuratura Generală, într-un comunicat de presă.