Ministrul Șarov, după ce Dodon a fost surprins fără mască în școală: Gesturi sfidătoare, plasarea samavolnică deasupra legii. MECC condamnă orice manifestare de nerespectare a prevederilor deciziilor CNESP
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, consideră că dubla măsură, practicată de unii reprezentanți ai autorităților puterii din Republica Moldova, știrbește principiile unui stat democratic.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării condamnă orice manifestare de nerespectare a prevederilor deciziilor CNESP cu privire la măsurile de prevenire și control a infecției virusului COVID-19, îndeosebi când este vorba de instituțiile de învățământ, indiferent de cine sunt acestea manifestate.
„Sistemul educațional din Republica Moldova trece printr-o perioadă foarte complicată, la fel ca și toate statele din întreaga lume. Realitatea ne arată că cei care respectă regulile trec mai bine și cu rezultate resimțite prin această pandemie.
Astăzi vreau să mă adresez către toți cei care reprezintă autoritățile de stat. Dubla măsură, practicată de unii reprezentanți ai autorităților puterii din Republica Moldova, știrbește principiile unui stat democratic. Și atunci ne întrebăm: în ce stat trăim? Cum e posibil ca măsurile legislative să fie obligatorii doar pentru unii cetățenii ai statului, exceptându-i-i pe alții?
Mai grav decât atât, exemplul este dat de chiar vârfurile puterii, în condițiile în care profesorii sunt inclusiv la tablă în mască și sunt expuși zilnic riscului infectării. În cazul pandemiei pe care o traversam și care pune în pericol cea mai mare avuție a statului – siguranța cetățenilor lui – concluzia la care ajung este ca prin gesturi sfidătoare se subminează însăși autoritatea statului democratic, exercitată prin reprezentanții aleși de popor.
Intrând în școală fără mască, dând mâna cu cei vârstnici, sunt încălcate deciziile Comisiei pentru situații excepționale în sănătate publică. Altfel nu pot fi explicate gesturile sfidătoare la adresa întregii societăți, care încearcă sa le educe cetățenilor normele elementare de prevenție a infectării cu cel mai periculos virus cunoscut până acum, care a secerat sute de mii de vieți în toată lumea.
Răspunsul societății civice ar trebui sa fie dur: stimați reprezentanți ai autorităților, nu confundați propria persoană cu instituția pe care o reprezentați! Iar plasarea samavolnică deasupra legii vă exclude automat din corpul civic al acestei țări”, a scris Șarov pe pagina sa de Facebook.
Mesajul ministrului a fost transmis după ce ieri, 10 septembrie, preșeidntele R. Moldova, Igor Dodon, a publicat fotografii din care se vede că el este fără mască în preajma elevilor, în școală, în condițiile în care părinții nu au acces în instituțiile de învățământ, iar profesorii sunt obligați să poarte mască și vizieră.