Ministrul Justiției, la încheierea mandatului: „Reforma de curățare a sistemului de justiție de oameni corupți și lipsiți de integritate a întâmpinat o rezistență dură. Procesul de curățare va continua”
Ministrul Justiției în exercițiu, Sergiu Litvinenco a declarat că procesele demarate în justiție, pe parcursul Guvernului Gavrilița, vor continua și vor „da rezultate tot mai evidente în special pe termen mediu și lung”. Mesajul a fost postat pe pagina sa de Facebook joi, 16 februarie.
„Astăzi se încheie mandatul meu de ministru al justiției, unde am muncit alături de o echipă de adevărați profesioniști. A fost o onoare pentru mine să fiu parte a unui Guvern care a obținut pentru R. Moldova statutul de țară-candidat de aderare la Uniunea Europeană și care a reușit să lanseze reforme curajoase, în pofida unui context regional extrem de dificil.
Reformele pe care le-am demarat în această perioadă au fost așteptate decenii la rând și tocmai de aceea, atât eu, cât și colegii mei, ne-am dorit ca aceste transformări să fie ireversibile, iar noi toți, oamenii acestei țări, să nu mai ajungem niciodată în situația în care legea să fie sfidată, iar justiția, călcată în picioare.
Reforma de curățare a sistemului de justiție de oameni corupți și lipsiți de integritate a întâmpinat o rezistență dură anume din cauza marilor corupți, care s-au simțit de neînvins ani la rândul și nu au vrut să cedeze sferele de influență. În curând vom avea un nou Consiliu Superior al Magistraturii, o componență reînoită a Consiliului Superior al Procurorilor, iar până la final de an – o nouă Curte Supremă de Justiție. Procesul de curățare va continua și la nivelurile următoare. Acest proces de curățare va da rezultate tot mai evidente în special pe termen mediu și lung.
Astăzi, în Moldova, dosarele penale pot fi judecate în lipsa persoanei, dacă aceasta se eschivează de la urmărirea penală sau de la judecată. Asta ne va permite tragerea la răspundere a infractorilor care au fugit din țară și să confiscăm averea lor. De asemenea, au fost inițiate investigații penale față de lideri și exponenții tuturor grupărilor oligarhice, dar și asupra persoanelor care au furat din banii publici. Tot în anul curent am demonstrat și primele succese în returnarea unor active ale statului. Ne-am bucurat cu toții când Aeroportul Internațional Chișinău a revenit Statului și cetățenilor. Astfel de vești bune pentru oameni vor tot continua să vină.
Sunt sigur că Guvernul care va fi învestitit azi împreună cu echipa minunată a Ministerului Justiției vor merge înainte pe calea reformelor pe care le-am inițiat. Moldova are potențial să devină un model de democrație europeană. Depinde de noi toți ca acest obiectiv ambițios să devină realitate. Eu cred că și în Moldova poate fi edificat un stat de drept veritabil!
Vă mulțumesc tuturor! A fost o onoare să-mi servesc țara!
Dorin Recean va prezenta programul de activitate și componența viitorului cabinet de miniștri în plenul Parlamentului, la ședința plenară de joi, 16 februarie, potrivit unui comunicat al Legislativului.
Pe 10 februarie 2023, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind desemnarea lui Dorin Recean în calitate de candidat pentru funcția de prin-ministru după ce Natalia Gavrilița a demisionat. Conform legii cu privire la Guvern, candidatul pentru funcția de prim-ministru cere, în termen de 15 zile calendaristice de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate și a întregii liste a Guvernului.