Ministrul Apărării, informat cu privire la situația de securitate din Kosovo de militarii dislocați în operațiunea internațională de menținere a păcii
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și comandantul Armatei Naționale, general de brigadă Eduard Ohladciuc, au discutat vineri, 30 decembrie, prin videoconferinţă, cu comandanții contingentelor Armatei Naționale dislocate în operații de menținere a păcii în Kosovo, acolo unde în ultima perioadă au crescut tensiunile, și în Liban.
Astfel, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, în cadrul dialogului, ministrul Nosatîi a fost informat de superiorii contingentelor cu privire la situaţia de securitate din zonele de responsabilitate, dar și la modul în care pacificatorii îşi îndeplinesc misiunile.
Ministrul apărării le-a mulțumit militarilor „pentru responsabilitatea și devotamentul cu care își execută fiecare sarcină, interacționând eficient cu camarazii din celelalte contingente din țările aliate și partenere”.
„În acest an, sărbătorile de iarnă le faceți departe de familii și rude. Vreau să vă mulțumesc pentru dăruirea și profesionalismul de care dați dovadă la îndeplinirea misiunilor ce vă revin în cadrul operațiilor de menținere a păcii. Prin prestația voastră bună, Armata Națională devine mai credibilă pe arena internațională și mai interoperabilă cu partenerii noștri în ariile de responsabilitate”, a menționat ministrul Nosatîi.
La rândul său, generalul Ohladciuc i-a îndemnat pe pacificatorii moldoveni să rămână vigilenți și să acționeze în conformitate cu regulile de activitate stabilite de comandamentul misiunilor.
Potrivit Ministerului, în prezent, în operația KFOR din Kosovo se află 41 de militari, iar în misiunea Forța Interimară a Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL) — patru ofițeri și sergenți de stat major.
Din anul 2014, R. Moldova a detașat în misiunea internațională de menținere a păcii din Kosovo 17 contingente de pacificatori. Ultimul a fost detașat în luna iulie, curent și va activa timp de șase luni.
KFOR este o forță militară condusă de NATO cu scopul menținerii păcii și a unei împrejurări pașnice în Kosovo, fiind sub administrația ONU.
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a ridicat joi starea de alertă maximă pe care o ordonase în urmă cu două zile pentru armata sârbă şi pentru forţele de poliţie sârbe, după calmarea recentelor tensiuni cu Kosovo.
Armata sârbă a fost pusă în stare de alertă sporită din cauza tensiunilor cu Kosovo de mai multe ori în ultimii ani – ultima dată în noiembrie, după ce guvernul a afirmat că mai multe drone au intrat în spațiul aerian sârb dinspre Kosovo.
La 10 decembrie, sârbii din nordul Kosovo au ridicat baricade pentru a protesta împotriva arestării unui fost polițist suspectat de implicare în atacuri împotriva ofițerilor de poliție de etnie albaneză.
Blocajele au coincis cu o creștere a numărului de împușcături raportate, ultima dintre ele duminică, potrivit forței de menținere a păcii conduse de NATO, KFOR.
Nordul Kosovo a fost deosebit de tensionat din noiembrie, când sute de lucrători de etnie sârbă din poliția kosovară, precum și din sectorul judiciar, cum ar fi judecătorii și procurorii, au renunțat la locul de muncă.
Aceștia protestau împotriva unei decizii controversate de a interzice sârbilor care trăiesc în Kosovo să folosească plăcuțe de înmatriculare emise de Belgrad – o politică care a fost în cele din urmă eliminată de Pristina.