Ministrul Andrei Spînu: „În septembrie și octombrie toți copiii vor merge la școală fără niciun fel de învățământ online”
În lunile septembrie și octombrie toți copiii vor merge la școală „fără învățământ online”. Asigurările vin din partea ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în contextul măsurii propuse de Guvern, în vederea economisirii consumului de energie electrică și gaze naturale în perioada rece a anului, care prevede organizarea învățământului online timp de zece zile în lună.
În cadrul ședinței din 8 august de la Guvern, în cadrul căreia a fost prezentat programul la un an de la învestirea Cabinetului de miniștri condus de Natalia Gavrilița, vicepremierul Andrei Spînu a explicat că proiectul, propus pentru consultări publice, privind aprobarea unor măsuri de prevenire și atenuare a impactului crizei energetice, în caz de limitare a furnizării gazelor naturale și pregătirea pentru perioada sezonului de încălzire 2022-2023, a fost creat pentru ca, indiferent de scenariile care pot avea loc, țara noastră să fie pregătită pentru o eventuală reducere a livrărilor de gaze naturale.
„Noi am ieșit cu acest program (de reducere a consumului de gaze naturale n. r.) nu pentru a speria, nu pentru a crea panică, ci pentru a fi pregătiți. Avem o situație în care furnizorul, cu care avem un contract pe cinci ani, deja a redus sau a sistat livrările de gaz către foarte multe țări europene, mult mai bogate și mai puternice decât R. Moldova (…) Este corect față de cetățeni ca noi să avem acest plan de contingență, indiferent de scenariul care ar putea să fie”, a explicat Spînu.
Astfel, ministrul Andrei Spînu spune că în lunile în septembrie-octombrie, toți copiii vor merge la școală fără învățământ online, iar dacă va apărea o situație de criză, în noiembrie, autoritățile vor lua „deciziile în funcție de situația creată”.
„Nimeni nu-și dorește ca învățământul să treacă la online. În perioada următoare, în septembrie-octombrie, toți copiii vor merge la școală fără niciun fel de învățământ online. Credem că și în noiembrie la fel. S-ar putea să apară o situație de criză și dacă va apărea, vom lua deciziile în funcție de situația creată. În același timp, avem foarte multe școli care nu se încălzesc la gaz și au o alternativa. Deci, acestea nu vor trece la învățământ online. Mergem cu acest plan pentru a da asigurări cetățenilor că Guvernul este pregătit să acționeze”, explică ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
Proiectul privind aprobarea măsurilor de prevenire și atenuare a impactului crizei energetice în caz de limitare a furnizării gazelor naturale și pregătirea pentru perioada sezonului de încălzire 2022-2023, propus pentru consultări publice, prevede inclusiv reducerea temperaturii agentului termic livrat în sistemele de alimentare centralizată cu energie termică cu 10%, sistarea iluminatului stradal după ora 23:00 și organizarea procesului de învățământ la distanță/on-line (10zile/lună).
Potrivit autorilor proiectului, au fost analizate 3 scenarii cu probabilități de limitare a furnizării gazelor naturale în proporții de 35%, 50% și 100%.
Anterior, ministrul Andrei Spînu declara că indiferent de decizia pe care s-ar putea să o ia Gazprom, vor fi luate măsuri pentru a reduce consumul de gaze, în perioada rece, cu minim 15% și pentru a asigura cetățenii cu energie.
„Avem rezerve financiare pentru a putea face față unor situații extreme. Mă refer la limitarea sau întreruperea livrărilor de gaze naturale. Suplimentar, trebuie să ne mobilizăm cu toții pentru a reduce din consum acolo unde este posibil. Ne propunem o reducere voluntară de minim 15% din consumul de gaze naturale, așa cum o fac toate țările din Uniunea Europeană”, a spus ministrul Andrei Spînu.