Ministrul Andrei Spînu anunță că i-a trimis primarului capitale Ion Ceban cererea prealabilă de chemare în judecată, prin care îi cere să dezmintă declarațiile făcute într-o emisiune
Ministru Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, anunță că i-a trimis primarului capitale Ion Ceban cererea prealabilă de chemare în judecată, prin care îi cere să dezmintă declarațiile „denigratoare” făcute în adresa sa, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV. Spînu spune că i-a solicitat lui Ceban „dezmințirea publică, în termen de 5 zile de la data examinării cererii prealabile, a informațiilor răspândite” la emisiunea din 2 noiembrie, precum și achitarea unui „prejudiciu moral”.
„Astăzi i-am trimis primarului Ion Ceban cererea prealabilă de chemare în judecată, prin care îi cer să dezmintă minciunile și informațiile denigratoare despre mine spuse la emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV. (…) Minciunile sale servesc intereselor străine țării noastre. I-am solicitat:
– Dezmințirea publică, în termen de 5 zile de la data examinării cererii prealabile, a informațiilor răspândite la data de 02.11.2022 la talk-showul „Secretele Puterii” de la Jurnal TV de la ora 20:00, moderată de Alex Cozer, și a informațiilor răspândite la data de 03.11.2022 pe pagina sa oficială de facebook, care mă vizează.
– Achitarea și compensare, în calitate de prejudiciu moral, a sumei de 1 leu și măturarea, în interes public, a Primăriei mun. Chișinău timp de un an, începând cu data de 28.11.2022”, se arată într-un mesaj al ministrului Andrei Spînu.
Ziarul de Gardă a solicitat o reacție cu privire la acțiunile pe care le va întreprinde primarul în contextul dat. Purtătoarea de cuvânt a edilului capitalei Ion Ceban, Natalia Ixari, a declarat că: „Este o procedură obișnuită care va fi examinată și se va acționa în conformitate cu cadrul legal”.
În cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, din 2 noiembrie 2022, primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că ministrul Andrei Spînu și directorului Moldovagaz, Vadim Ceban, „alături de câțiva factori de decizie de la Gazprom au o înțelegere”, în ceea ce privește prețul la gazele naturale.
„Ne fură pe mine, pe dvs. și pe toți locuitorii municipiului și ai țării, și vă dau detalii în această privință. (…) Consumul de gaze în țară e de 1,2 mlrd. metri cubi pe an, pe zi – 5,7 mil. metri cubi, cu devieri anumite, în anumite perioade. (…) Ne întoarcem în luna octombrie, cineva a dominat și ne-a adus în R. Moldova cel mai mare preț la gaz din Europa. (…) S-a făcut gălăgie, noi nu avem nevoie de surplus și nu am avut deficit. Să îl întrebați pe Spînu cine a inventat schema? Suntem delapidați de milioane de dolari”, a spus Ceban, la „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
Atunci, ministrul Andrei Spînu a declarat că îl va ataca în instanță pe primarul Ion Ceban „pentru minciunile grave spuse deliberat, cu intenția de a destabiliza situația în țară”. La rândul său, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a menționat că este surprins de acuzațiile la adresa sa: „Moldovagaz” a fost întotdeauna deschisă unei cooperări constructive, a răspuns solicitărilor și propunerilor autorităților municipale și va continua să facă același lucru”.