Ministerul Educației anunță situația epidemiologică în sistemul de învățământ din țară
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că, la data de 22 octombrie, 817 elevi au fost testați pozitiv la COVID-19, iar 13 374 de elevi au fost plasați în regim de autoizolare. În același timp, 296 de cadre didactice au fost confirmate cu COVID, iar 226 se află în izolare.
Potrivit datelor prezentate de organele locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ), la data de 22 octombrie, 497 de clase se aflau în carantină, comparativ cu 538 de clase închise în carantină în săptămâna precedentă (15 octombrie).
Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 constituia – 817 (comparativ cu 751 în săptămâna precedentă); 13 374 elevi se aflau în regim de autoizolare (comparativ cu 12938 în săptămâna precedentă); 296 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv (comparativ cu 260 în săptămâna precedentă), iar 226 se aflau în autoizolare (comparativ cu 210 în săptămâna precedentă).
Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul virus 73 de persoane (comparativ cu 72 în săptămâna precedentă), în autoizolare se aflau 83 de persoane (comparativ cu 77 în săptămâna precedentă).
Opt instituții de educație timpurie și 59 de grupe de copii se aflau în carantină, în comparație cu 9 instituții și 55 de grupe în perioada anterioară (15 octombrie).
Numărul copiilor confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 constituia 36 (în comparație cu 35 în perioada anterioară); 1786 se aflau în autoizolare (în comparație cu 1577 în perioada anterioară); 80 de cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu COVID-19 (în comparație cu 91 în perioada anterioară); iar 116 cadre didactice se aflau în autoizolare (în comparație cu 107 în perioada anterioară). Din personalul nedidactic și auxiliar au fost infectate cu noul coronavirus 61 de persoane, alte 152 se aflau în autoizolare (în comparație cu 44 persoane infectate și 109 în autoizolare în perioada anterioară).
În instituțiile de învățământ profesional tehnic, la data de 22 octombrie, au fost confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 32 de elevi, 15 cadre didactice și 7 cadre auxiliare.
În instituțiile de învățământ superior, la data de referință, au fost confirmați pozitiv cu virusul COVID-19 37 de studenți, 14 cadre didactice și 12 cadre auxiliare.