Principală  —  IMPORTANTE   —   Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării:…

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării: Revolut lansează versiunea Lite în R. Moldova

Serviciile companiei britanice Revolut sunt disponibile pentru utilizatorii din R. Moldova. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării anunță marți, 20 iunie, că Revolut Lite, o versiune adaptată a aplicației principale, este disponibilă pentru clienții din R. Moldova, dar și pentru cei din Armenia și Macao. Clienții din aceste piețe vor putea transfera către alți utilizatori Revolut „sume de bani mai rapid și mai ușor”.

Clienții din cele trei noi piețe pot transfera acum bani în alte țări cum ar fi Chile, Azerbaidjan și Sri Lanka, dar și către utilizatori din alte țări în care Revolut este activ cu ofertele sale complete de produse – Regatul Unit, Spațiul Economic European (SEE), SUA, Japonia, Singapore, Australia, Brazilia și în curând India, Noua Zeelandă și Mexic, menționează reprezentanții ministerului.

„Transferurile de bani între clienții Revolut sunt sigure, rapide și nu implică taxe, ceea ce transformă Revolut într-una dintre primele companii care au făcut posibilă trimiterea și primirea de bani instant în 44 de țări de pe patru continente. În primele trei luni ale anului 2023, clienții Revolut au realizat aproximativ 85 de milioane de tranzacții peer-to-peer pentru a trimite bani prietenilor și familiei prin intermediul aplicației, economisind milioane de euro, lire sterline etc. care ar fi reprezentat comisioanele achitate dacă ar fi ales metodele clasice de transfer.

Pe lângă trimiterea de bani prin funcționalitatea gratuită peer-to-peer, clienții noi vor putea, de asemenea, să folosească infrastructura globală de transfer de bani a Revolut, să primească bani de la conturi bancare sau carduri non-Revolut gratuit și să trimită bani către conturi și carduri non-Revolut în schimbul unei taxe de 1% și, respectiv, 3% (de la cel puțin 1 dolar american, echivalent în moneda locală). Orice taxă de transfer este afișată în aplicație înainte ca un client să accepte tranzacția, iar cursul de schimb oferit va fi unul competitiv pentru transferurile internaționale. Cu ocazia lansării, taxele de 1% și 3% pentru transferurile cu aplicația Revolut Lite către conturi și carduri bancare non-Revolut vor fi eliminate pentru clienții noi, până pe 31 iulie 2023”, se arată într-un comunicat al instituției.

Revolut are în prezent peste 30 de milioane de clienți de retail la nivel mondial, după ce a adăugat peste cinci milioane de noi utilizatori la nivel global din noiembrie 2022. Fondată la Londra în 2015, Revolut are acum peste 6,8 milioane de clienți din Marea Britanie. Baza de clienți Revolut efectuează acum peste 400 de milioane de tranzacții pe lună, în creștere de la 350 de milioane pe lună în noiembrie 2022. În primele trei luni ale anului 2023, aproximativ 85 de milioane de tranzacții peer-to-peer au fost efectuate între clienții Revolut cu comisioane de transfer zero.