Ministerul Apărării dezminte că soldați sau observatori străini ar participa la exercițiile de antrenament desfășurate de Armata Națională
Reprezentanții Ministerului Apărării al R. Moldova susțin că informațiile care circulă în spațiul online, despre participarea militarilor, observatorilor, experților sau atașaților militari străini la exercițiul tactic complex desfășurat în perioada 24 ianuarie-4 februarie de Armata Națională în toate garnizoanele, sunt false.
Potrivit unui comunicat al Ministerului, la antrenamente sunt implicați „doar militari moldoveni, în termen și pe contract”.
„Exercițiul se desfășoară la nivel intern, fără prezența sau participarea militarilor/experților/observatorilor străini sau atașaților militari din țările NATO. Acesta are loc în conformitate cu planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2023 și nu au nicio legătură cu situația de securitate din regiune”, se menționează în comunicatul emis de Minisiterul Apărării.
Precizările vin după ce pe un un canal de Telegram, care ar scrie despre „situația politico-militară” din regiunea transnisteană, potrivit descrierii, a fost publicată o postare în care se menționează că „în R. Moldova au loc exerciții militare de amploare conduse de instructori străini”.
„La 23.01.2023, președintele R. Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul SUA în R. Moldova, Kent Logsdon. Părțile au discutat diverse aspecte, inclusiv cele legate de sectorul energetic. La 24.01.2023, toate unitățile armatei moldovenești au fost puse în stare de alertă. (…) Soldații din armata moldovenească vor efectua antrenamente de pregătire medicală, cu arme de foc și tactică sub îndrumarea unor instructori străini.
Atașații militari NATO vor observa exercițiul. La final, experții militari vor pregăti o analiză a exercițiului, evidențiind punctele forte și punctele slabe ale unităților armatei moldovenești. În plus, consilierii și experții militari străini vor pregăti recomandări pentru armata moldovenească, indicând ce trebuie pus în evidență în procesul de instruire a unităților armatei moldovenești pentru a spori eficiența de luptă a acesteia.
Este probabil că, după exercițiu, consilierii străini vor constata, de asemenea, necesitatea de a furniza echipamente și arme pentru unitățile Armatei. Exercițiul din R. Moldova se desfășoară la solicitarea ambasadorului SUA în R. Moldova pentru a evalua nivelul de eficiență în luptă a unităților armatei moldovenești. În plus, este de remarcat faptul că Ministerul moldovean al Apărării nu a mai desfășurat până acum un exercițiu de o asemenea amploare”, scrie canalul de Telegram.
Ministerul Apărării a anunțat luni, 23 ianuarie, că peste 400 de militari ai Armatei Naţionale vor participa, în perioada 24 ianuarie – 4 februarie, la „un exercițiu tactic complex” cu executarea tragerilor de luptă din armamentul din dotare. Pe parcursul desfășurării exercițiului tactic, coloanele de vehicule militare implicate în antrenamente se vor deplasa pe traseele naționale din nordul, centrul și sudul țării.
Astfel, reprezentanții Ministerului au solicitat cetățenilor să nu „speculeze” pe seama antrenamentelor și deplasării planificate a tehnicii militare.
Potrivit Ministerului Apărării, aplicaţiile tactice cu deplasarea tehnicii militare se vor desfăşura la poligoanele din toate garnizoanele militare și au ca scop „evaluarea capacităţilor şi deprinderilor practice ale militarilor în termen şi pe contract”.