Meteorologii avertizează: Cod roșu și portocaliu de caniculă, anunțat pentru următoarea săptămână
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță că, în perioada 12-17 iulie, valul de căldură înregistrat te teritoriul R. Moldova va continua să se extindă și să se intensifice.
Astfel, meteorologii au emis cod roșu pentru centrul și sudul țării, unde temperatura maximă a aerului va crește până la +39 – +40°C.
În unele raioane din nordul țări va fi valabil cod portocaliul, unde temperatura maximă a aerului va atinge valori cuprinse între +36 și +38°C.
Temperaturile minime în cea mai mare parte a țării nu vor coborî sub 20°C, subliniază SHS.
„Asigurați-vă că aveți întotdeauna o sticla cu apa pentru hidratare. Evitați cât de mult posibil expunerea excesivă la soare între orele 11:00 si 18:00. În timpul „orelor calde” ale zilei evitați activitățile fizice care presupun un consum mare de energie (munci fizice în gospodarie, sport)”, recomandă specialiștii.