„Mesele nu fac Covid-19”. Șeful ANSP, despre regulile obligatorii care trebuie respectate odată cu redeschiderea localurilor și sălilor de sport
În contextul în care începând de luni, 15 iunie, domeniul HoReCa, localurile și sălile de sport își reiau activitatea, directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică (ANSP), Nicolae Furtună, a făcut mai multe precizări în legătură cu principalele măsuri care trebuie să fie implementate și respectate odată cu relaxarea acestor activități economice.
Purtatul măștilor și mănușilor, dar și respectarea distanței sociale rămân principalele reguli pe care trebuie să le respecte clienții, indiferent de locul sau localul în care merg.
Cât despre regulile pe care trebuie să le respecte proprietarii de localuri și săli de sport, șeful ANSP, Nicolae Furtună, vine cu mai multe precizări.
„De astăzi își reia activitatea Horeca și sălile de sport, localurile. Activitatea reluată este o asumare plenară a conducătorilor, a deținătorilor de astfel de localuri și această asumare de responsabilitate presupune respectarea cu strictețe a măsurilor de sănătate publică pe care noi le-am recomandat în deciziile Comisiilor anterioare.
- Mă refer în primul rând la distanța socială, ea trebuie să fie respectată, inclusiv în încăperile Horeca și sălile de sport.
- Igienizarea, aerisirea, ventilarea și dezinfecția localurilor.
- Monitorizarea stării de sănătate a personalului care deservește acest grup de localuri, precum și a vizitatorilor și consumatorilor din aceste localuri.
- Asigurarea angajaților, indiferent de forma localului cu tot ce se numește echipament de protecție: mănuși, măști, dezinfectanți pentru mâini. Dezinfectantul pentru mâini trebuie să fie instalat într-un loc vizibil la intrarea în local astfel încât clienții să poată beneficia de el.
- Instalarea ecranelor de protecție la case și locul de preluare a comenzilor. Ecranele de protecție din farmacii și-au demonstrat eficiența lor. De aceea, localurile Horeca vor prelua această practică și o vor implementa, astfel asigurând protecția atât a personalului, cât și a vizitatorilor.
- Distanța fizică între mese. Nu mă interesează distanța dintre mese pentru că mesele nu fac Covid-19. Mă interesează distanța dintre beneficiari, vizitatori și ea nu trebuie să fie mai mică de 1,5 metri sau cel mai bine doi metri.
- Dezinfectarea meselor după fiecare client. Este o condiție obligatorie pentru a reduce și a minimaliza riscul de transmitere a infecției.
- Dezinfectarea spațiului de lucru a tuturor spațiilor este un element suplimentar de protecție.
Regulile pe care trebuie să le respecte proprietarii sălilor de sport:
- Distanța fizică este un element obligatoriu de respectat.
- Limitarea numărului de persoane pentru ședința antrenamentului și admiterea unui număr mai mic de persoane pentru a asigurarea siguranța clienților.
- Echipamentul sportiv trebuie să fie amplasat la o distanță sigură astfel încât beneficiarii să nu se expună riscului.
- Purtarea măștilor și echipamentului necesar de protecți, dotarea cu dezinfectanți”, a menționat Nicolae Furtună.
Începând de luni, 15 iunie, după o pauză de trei luni, instituțiile de alimentație publică din R. Moldova își reiau activitatea și vor trebui să respecte mai multe reguli de prevenire a răspândirii infecției cu noul coronavirus.
Conform Hotărârii nr. 12 a CNESP, toți angajații vor purta măști și mănuși și tuturor li se va măsura temperatura, la fel ca și vizitatorilor, cei cu febră fiind interziși. Totodată, grupurile sanitare vor trebui să fie diferite pentru personal și pentru vizitatori.
De asemenea, distanța dintre persoane va trebui să fie între 1,5 și 2 metri, la o masă fiind cel mult patru persoane, excepție fiind familiile cu mai mulți membri.
În locurile vizibile vor trebui să fie instalate recipiente cu dezinfectant.