Mesajul ministrului Educației și Cercetării, la început de an școlar: „suntem încrezători că vom reuși să ne organizăm tot atât de bine ca în anul precedent astfel încât procesul didactic să se desfășoare în sălile de clasă, în condiții de normalitate”
Astăzi, 1 septembrie, începe un nou an de studii. Cu această ocazie, ministrul Educației, Anatolie Topală, a venit cu un mesaj de felicitare pentru elevii care au pășit pentru prima dată pragul școlii și pentru cei care au revenit din vacanța de vară.
Într-un mesaj publicat pe pagina Ministerului Educației, ministru Anatolie Topală menționează că anul de învățământ 2022-2023 începe cu noi provocări, însă autoritățile sunt încrezute că vor reuși să organizeze totul „astfel încât procesul didactic să se desfășoare în sălile de clasă, în condiții de normalitate”.
„Suntem conștienți de faptul că învățământul online pe durata pandemiei a lăsat amprente negative asupra proceselor de predare-învățare-evaluare. Prin urmare, împreună, consolidat, am reușit să organizăm și să desfășurăm, în anul trecut de studii, procesul educațional preponderent în sălile de clasă, iar rezultatele la testările și examenele naționale din acest an au demonstrat că elevii noștri au reușit să însușească materia prevăzută de curriculumul școlar.
Anul de învățământ 2022-2023 îl începem cu noi provocări, dar suntem încrezători că vom reuși să ne organizăm tot atât de bine ca în anul precedent, valorificând experiențele dobândite, astfel încât procesul didactic să se desfășoare în sălile de clasă, în condiții de normalitate”, declară ministrului Educației.
De asemenea, ministrul Anatolie Topală spune că Ministerul Educației și Cercetării își trasează direcțiile prioritare de activitate pentru următoarea perioadă, prin proiecte de politici publice precum Strategia de dezvoltare „Educația 2030” și Strategia națională de Tineret, care au scopul de a îmbunătăți sistemul educațional din țara noastră.
„Pentru a face față schimbărilor vom depune efort susținut ca să îmbunătățim sistemul educațional din țara noastră, transformându-l, astfel încât să le dezvoltăm copiilor, tinerilor competențele necesare pentru viață, pentru a putea răspunde provocărilor unei societăți în schimbare. Ne asumăm această responsabilitate socială.
În prezent, Ministerul Educației și Cercetării își trasează direcțiile prioritare de activitate pentru următoarea perioadă, prin proiecte de politici publice precum Strategia de dezvoltare „Educația 2030” și Strategia națională de Tineret. De asemenea, după aproape un deceniu de implementare, cu scopul alinierii la tendințele actuale de dezvoltare a societății, suntem în proces de actualizare a Codului educației al Republicii Moldova. În acest context, facem apel ca să ne fiți alături prin implicare activă în procesul de definitivare și îmbunătățire a calității și conținutului acestor documente, astfel încât ele să înglobeze viziunea noastră comună, asumată, cu privire la asigurarea unei dezvoltări sustenabile a țării și să răspundă necesităților și așteptărilor fiecăruia dintre noi.
Cu prilejul începerii noului an școlar, vă urez sănătate, inspirație, să vă mențineți optimismul și forța creatoare pe tot parcursul anului, pe care vi-l doresc cât mai reușit și plin de succes”, se arată în mesajul de felicitare a ministrului Educației și Cercetării, Anatolie Topală.
Pe 19 august, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, spunea că nu exclude că la iarnă copiii ar putea învăța „o perioadă scurtă online” sau ar putea avea „o vacanță mai mare”, în cazul unei situații extreme în ceea ce privește livrarea gazelor naturale.
„Facem tot posibilul ca să asigurăm școlile cu combustibil alternativ, lemn și cărbune. Pentru școlile care pot utiliza doar gazul, ne vom asigura să livrăm suficient gaz pentru încălzire. În același timp, conform planului, într-o situație extremă, nu excludem că în mijloc de iarnă va trebui să învățăm o perioadă scurtă online sau să avem o vacanță mai mare. Până atunci, de 1 septembrie, mergem toți la școală”, spune ministrul Spînu.
Pe 24 august, măsurile de prevenire și atenuare a impactului crizei energetice în caz de limitare a furnizării gazelor naturale și pregătirea pentru sezonul de încălzire 2022-2023 au fost aprobate de Guvern.
În lista celor 27 de măsuri aprobate pentru reducerea și atenuarea impactului unei potențiale crize a gazelor, în conformitate cu 3 scenarii cu probabilități de limitare a furnizării gazelor naturale în proporție de 35%, 50% sau 100% se regăsește și măsura privind organizarea orelor online.
Mai exact, responsabil de organizarea procesului de studii online, în caz de necesitate, va fi Ministerul Educației și Cercetării, fiind recomandată următoarea măsură de reducere a consumului de gaze naturale:
„Analizarea posibilităților și, în caz de necesitate, organizarea procesului de învățământ la distanță/on-line pentru instituțiile de învățământ, unde nu există alte surse de încălzire”.