Mesaje pentru jurnaliști, de Ziua Libertății Presei
Specialiști din mai multe domenii, reprezentanți ai instituțiilor publice, ai misiunilor diplomatice și politicieni de la Chișinău au adresat mesaje jurnaliștilor din R. Moldova, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, aniversată la 3 mai.
Premierul interimar Aureliu Ciocoi a transmis, duminică, un mesaj de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, afirmând că „pentru al doilea an consecutiv, Ziua mondială a libertății presei este sărbătorită într-un context marcat de pandemie, cu aplicarea unor măsuri de urgență în domeniul sanitar, social şi economic, fapt care amplifică nevoia de informare a oamenilor, iar rolul instituțiilor mass-media în contracararea pandemiei este indubitabil – jurnaliștii sunt cei care află și distribuie informații credibile și verificate”.
Aureliu Ciocoi, premier interimar:
„Libertatea presei este garanţia unei societăți democratice și libere”. Acum 28 de ani, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat ziua de 3 mai ca Ziua mondială a libertății presei. Profit de această ocazie pentru a transmite, în numele Guvernului, un puternic mesaj de susținere și apreciere mass-mediei din Republica Moldova. UNESCO marchează actuala ediție a Zilei mondiale a libertății presei sub semnul reamintirii despre necesitatea respectării angajamentului autorităților față de presă, de reflecție în rândul profesioniștilor din mass-media cu privire la problemele libertății presei și a eticii profesionale. De asemenea, este o zi de memorie pentru acei jurnaliști care și-au pierdut viața în căutarea adevărului.
Stimați jurnaliști, Meseria Dumneavoastră, în spiritul Codului deontologic, este garanţia unei societăți democratice și libere, în care publicul larg urmează să fie informat obiectiv și la timp. Munca și eforturile Dumneavoastră cotidiene este sinonim cu adevărul, curajul și corectitudinea profesională. Pentru al doilea an consecutiv, Ziua mondială a libertății presei este sărbătorită într-un context marcat de pandemie, cu aplicarea unor măsuri de urgență în domeniul sanitar, social şi economic, fapt care amplifică nevoia de informare a oamenilor. Rolul instituțiilor mass-media în contracararea pandemiei este indubitabil – sunteți cei care aflați și distribuiți informații credibile și verificate.
Totodată, reprezentați cel mai specializat corp de profesioniști capabili să combată știrile false și dezinformarea, oferind cetățenilor Republicii Moldova informația veridică.
Cu prilejul Zilei libertății presei, fac un apel public și în adresa comunicatorilor guvernamentali, alături de care, în spiritul relației de colegialitate, jurnaliștii asigură dreptul accesului la informație publicului larg. În acest context, respectarea deplină a principiilor libertăţii presei şi libertăţii de exprimare, consacrate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, în alte documente şi convenţii internaţionale la care ţara noastră este parte trebuie asigurat de către stat conform celor mai bune practici și posibilități tehnice disponibile la moment.Stimați reprezentanți ai mass-media,Într-o perioadă în care informarea cetățenilor este vitală, vreau să Vă mulțumesc pentru efortul zilnic pe care-l depuneți. Rămâneți liberi, independenți și ancorați în idealurile democrației pe care o construim împreună!Să aveți sănătate și inspirație!
Experta în Sănătate Ala Tocarciuc a adresat un mesaj prin care le mulțumește jurnaliștilor pentru munca pe care o depun, menționând că jurnaliștii sunt oameni „extraordinar de erudiți și inteligenți. Sunt curioși și curajoși. Omenoși și sinceri”.
Ala Tocarciuc, expertă în Sănătate: „Azi e un moment să le zic tuturor jurnalistilor un mare multumesc”
„Pentru jurnalisti! Anul pandemic m-a imbogatit, printre altele si cu oameni noi. Am reusit sa cunosc foarte multi jurnalisti. Si vreau sa le multumesc mult, pentru libertatea lor. Ei cu adevarat sunt liberi sa intrebe ce cred ca este important, sa spuna ceia, ce este important, sa discute liber cu oameni simpli, sa păstreze si sa transmită mesajele necenzurate, autentice, curate pentru toata lumea. Eu am invatat multe de la ei. Sunt oameni extraordinar de eruditi si inteligenti. Sunt curiosi si curajosi. Omenosi si sinceri. Ma bucur mult pentru aceste experiente, traite aici, acasa, intr-o perioada atat de complicata.
Viata continue! Si azi e un moment sa le zic tuturor jurnalistilor un mare multumesc! Voi, ca si oamenii din alte profesii, ati fost pe prima linie in aceasta pandemie. Si asta e un sacrificiu enorm. Va felicit cu ocazia Zilei Mondiale a libertatii presei! Va doresc sa ramaneti liberi in sensul deplin al acestui cuvant si la 360 grade pe circumferință. Si da, Libertatea nu este doar ceia ce simtim noi in suflet. Libertatea este si ceia ce alegem sa facem zilnic, inclusiv sub presiunile limitărilor personale si a celor de grup. Sa aveti putere si vointa pentru depasirea lor.EpilogIn multe discutii cu oameni despre profesie sau ocupatie, le spun deschis, ca ceia ce alegeti sa faceti trebuie sa va placa si sa va aduca satisfactie voua personal, sa aduca mult folos comunitatii in care traiti, si nu in ultimul rand, sa va asigure o stabilitate financiara si o calitate buna a vietii. Cei de la presa sunt cu primele doua bifate deja. Le doresc sa o bifeze si pe a treia! Sanatate multa! Libertate de a alege adâncimea înțelepciunii si inaltimea sinceritatii!”.
Ion Chicu, fost premier:
„Stimați jurnalişti, Vă adresez sincere felicitări cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei. Vă doresc, în primul rând, să vă faceți meseria în siguranță, să aveți întotdeauna inspirație şi curaj, pentru a aduce adevărul în casele noastre şi să primiți aprecieri şi satisfacție pentru activitatea, pe care o efectuați în numele interesului public. Să aveți permanent libertatea de a spune şi a scrie ceea ce gândiți, iar societatea să vă ofere cea mai înaltă recompensă – încrederea! Să depindeți întotdeauna doar de propria coştiință, să fiți ochiul de veghe al sistemului public şi să aduceți critici acolo, unde ele inevitabil îşi au locul. Vă urez sănătate, succese mari şi evenimente frumoase!”.
Andrian Candu, lider Pro Moldova :
„Și totuși, e independentă și liberă presa? Aș vrea să fie. Am avea siguranța unei informări corecte și a unor manifestații dezinteresate. Îi felicit pe toți jurnaliștii care își fac liber meseria, de multe ori în pofida decât mulțumită redactorilor și redacțiilor. Curaj și încredere în ceea ce faceți”.
Reprezentanții Inspectoratului Național de Securitate Publică al IGP au venit cu un mesaj:
„Dragi reprezentanți mass-media voi sunteți veriga noastră de legătură cu societatea și de fiecare dată sunteți receptivi pentru a transmite comunității tot ce înseamnă activitatea #INSP.Vă mulțumim pentru colaborarea fructuoasă și mereu să fiți liberi.”
Ambasada Marii Britanii în R. Moldova:
„Împreună cu partenerii și aliații noștri, de Ziua Mondială a Libertății Presei, sărbătorim rolul important al presei în a ajuta democrația să prospere”.
În fiecare an, la 3 mai, este marcată în întreaga lume Ziua mondială a libertăţii presei pentru a sărbători principiile fundamentale ale libertăţii presei, pentru a evalua starea libertăţii presei în întreaga lume şi pentru a aduce un omagiu jurnaliştilor care şi-au pierdut viaţa la datorie.