Medalie de recunoștință din partea Turciei, oferită echipei R. Moldova de căutare-salvare urbană pentru asistența oferită la lichidarea consecințelor seismului devastator din februarie
Echipa R. Moldova specializată în căutare-salvare urbană (USAR) a fost distinsă marți, 25 aprilie, cu medalia de recunoștință pentru sprijinul și suportul acordat în lichidarea consecințelor seismului produs pe 6 februarie 2023, acordată de președintele Turciei Recep Tayyip Erdoğan în Ankara.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), la evenimentul solemn dedicat tuturor salvatorilor care au contribuit la lichidarea consecințelor cutremurului a participat comandantul echipei naționale, șeful adjunct al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), locotenent-colonel Alexandr Tatarov.
Echipa R. Moldova reprezentată de comandantul acesteia a primit medalia de recunoștință a Turciei, pentru asistență și suport oferit în lichidarea consecințelor seismului.
„Conducerea Turciei a mulțumit oficial pentru dedicație, curaj și abnegație de care au dat dovadă salvatorii, care au salvat vieți omenești, dar au contribuit și la recuperarea victimelor tragicului seism”, menționează MAI.
Ceremonia s-a desfășurat în Complexul Prezidențial din capitala Turciei, unde au participat reprezentanți a peste 80 de țări, care au venit în ajutorul poporului din Turcia din primele ore ale devastatorului seism. Evenimentul a fost organizat cu suportul Agenției de Gestionare a Dezastrelor și Situațiilor de Urgență (AFAD) a Ministerului de Interne al Republicii Turcia.
Echipa R. Moldova a fost în misiune de salvare în provincia Hatay din Turcia. Salvatorii moldoveni în componența a 56 de persoane, 12 unități de tehnică și doi câini speciali antrenați pentru astfel de situații au reușit din primele ore odată ajunși la destinație să recupereze din ruinele blocurilor avariate un copil în vârstă de 3 ani, viu și nevătămat. Mai mult, pe parcursul aflării acestora în zona afectată, aceștia au evaluat peste 220 de blocuri de locuit, unde au fost identificate 18 persoane decedate.