MEC anunță testarea materialelor de examen pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal
Materialele de examen pentru clasele primare, gimnaziale și liceale vor fi testate pe un eșantion reprezentativ organizat în perioada 20-22 februarie de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE). La testare participă 10 885 de elevi din 258 de instituții de învățământ, conform unui comunicat de presă emis de MEC.
„Testarea pe eșantion reprezentativ are drept scop administrarea și verificarea instrumentelor de evaluare în vederea organizării și desfășurării eficiente a examenelor naționale de absolvire în sesiunea 2024. În cadrul testării, elevii rezolvă testele propuse în timpul prevăzut de Regulamentele cu privire la examenele naționale de absolvire și de Metodologia de organizare și desfășurare a testării naționale în învățământul primar. Testele scrise se discută și se analizează cu profesorul la clasă”, susține Lilia Ivanov, directoarea ANCE.
Cadrele didactice implicate în testarea pe eșantionul reprezentativ vor elabora o notă informativă în care își vor exprima opinia referitor la claritatea formulării subiectelor/itemilor și corespunderea acestora cu cerințele programei de examen și curriculumul la disciplină; gradul de complexitate a subiectelor/itemilor, gradul de complexitate a testului; structura testului; aranjarea în pagină; claritatea imaginilor; spațiul rezervat pentru rezolvarea subiectelor/itemilor; baremul de corectare corectitudine științifică, claritate, accesibilitate.
„Grupurile de lucru responsabile pentru elaborarea materialelor de examen utilizează toate datele din testarea pe eșantionul reprezentativ pentru elaborarea testelor finale”, notează MEC.
Eșantionul reprezentativ pentru testarea materialelor de examen va include: la ciclul primar 2 825 de elevi din 64 de instituții de învățământ; la ciclul gimnazial – 3 080 de elevi din 100 de instituții de învățământ; la ciclul liceal – 4 980 de elevi din 109 instituții de învățământ.