Principală — IMPORTANTE — Măsurile privind regimul de intrare,…
Măsurile privind regimul de intrare, ședere și tranzit pe teritoriul României în contextul prelungirii stării de alertă: Cine face excepție
Autoritățile române, începând cu data de 15 septembrie 2020, au prelungit cu 30 de zile starea de alertă. În acest context, Ambasada României în Republica Moldova informează că se interzice intrarea pe teritoriul statului vecin prin punctele de trecere a frontierei de stat a cetăţenilor străini şi apatrizilor, cu unele excepții.
- Excepție pot face persoanele:
- membri de familie ai cetăţenilor români;
- membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;
- persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii Europene;
- persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum şi transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
- personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora care îi însoţesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
- persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;
- pasageri care călătoresc din motive imperative;
- persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare;
- străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;
- străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amânată sau desfăşurată în străinătate;
- străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri din agricultură, personal navigant maritim şi fluvial;
- membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii;
- membrii echipelor de filmare a producțiilor cinematografice sau audiovizual, personalul tehnic și artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relații contractuale dovedite sau a unor documente justificative.
Premierul României, Ludovic Orban a precizat, la începutul şedinţei Executivului de luni, 14 septembrie, că va fi adoptată hotărârea de prelungire a stării de alertă începând cu 15 septembrie, pe o perioadă de 30 de zile, precum şi măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.