Marșuri, concerte și bucătărie de camping. Cum va fi sărbătorită ziua de 9 mai la Chișinău, Bălți, Comrat și Tiraspol
Ziua de 9 mai, și în acest an, va împărți moldovenii în două tabere. Unii vor celebrat pacea și Ziua Europei, iar alții, ghidați de politicieni pro-ruși, vor sărbători Ziua Victoriei. La Chișinău, autoritățile centrale vor marca Ziua Europei sub genericul „Libertate, Pace, Prosperitate – Europa ești tu!”, opoziția pro-rusă va organiza tradiționalul marș al Victoriei, iar primăria Chișinău va sărbători atât Ziua Europei, cât și ziua Victoriei.
La Bălți, autoritățile locale vor organiza un marș în memoria celor care au luptat în al Doilea Război Mondial, iar la 19 mai va fi marcată Ziua Europei, iar blocul politic „Victoria”, al deputatului fugar Ilan Șor, promite serbări cu ocazia „împlinirii a 79 de ani de la sfârșitul Marelui Război Patriotic și de la înfrângerea fascismului” la Comrat, Bălți, Orhei și Taraclia. Parada „Victoriei”, cu defilări de tehnică militară, va lipsi, în acest an, la Tiraspol, dar așa-numitele autorități promit mitinguri comemorative în toate orașele din stânga Nistrului.
Socialiștii și Marșul Victoriei
La 9 mai, socialiștii urmează să organizeze, la Chișinău, tradiționalul lor marș al Victoriei. Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că participanții la marș se vor aduna la ora 9:30, la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Capitalei, de unde vor mărșălui spre Complexul Memorial „Eternitate”.
„Într-o singură coloană, cu portretele eroilor noștri, vom merge către Complexul Memorial „Eternitate”, unde vom cinsti memoria eliberatorilor. Noi suntem urmașii învingătorilor. Ținem minte! Ne mândrim!”, se arată în mesajul lui Dodon.
Liderul PSRM a anunțat că socialiștii vor participa la acest eveniment împreună cu alte formațiuni politice, fără drapele de partid.
Cu referire la panglica „Sfântului Gheorghe”, care în aprilie 2022 a fost interzisă printr-un proiect de modificare a Codului Contravențional, iar apoi, în aprilie 2023, Curtea Constituțională a stabilit că ea poate fi purtată de cetățenii R. Moldova, Dodon a spus că el o va agăța la piept și în acest an.
Guvernarea marchează Ziua Europei
Tot la 9 mai, Guvernul și Delegația Uniunii Europene la Chișinău, împreună cu ambasadele statelor membre ale UE, vor marca Ziua Europei 2024 în mai multe regiuni din R. Moldova. La Chișinău, în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), va avea loc tradiționalul Orășel European. În acest an evenimentul va avea genericul „Libertate, Pace, Prosperitate – Europa ești tu!”.
Începând cu ora 11:45, în PMAN va fi deschis Orășelul European, în cadrul căruia va fi organizat un târg interactiv. La evenimentele dedicate Zilei Europei la Chișinău va participa și Comisarul European pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn.
Începând cu ora 12:00, în pavilionul Guvernului, care va fi amplasat în PMAN, oamenii vor fi așteptați de membrii Cabinetului de miniștri pentru a discuta despre efortul comun în procesul de construire a unui stat prosper, modern și european.
Tot în pavilionul Executivului, persoanele interesate se vor putea înregistra pentru o excursie în Casa Guvernului, care își va deschide ușile pentru vizitatori. Excursia va include vizita muzeului instituției, sala de ședințe a Executivului, sala media și alte locații. De asemenea, copiii vor participa la vânătoarea de comori, iar fiecare participant al cursei va primi câte un cadou.
În cadrul evenimentului, 18 state membre ale Uniunii Europene și 30 de proiecte finanțate de UE, care oferă asistență în diferite domenii, precum dezvoltare rurală, economică și socială, vor oferi vizitatorilor informații despre activitățile derulate și beneficiarii concreți sau potențiali ai acestei asistențe. Ambasadele celor 18 state membre ale UE vor fi aliniate pe Aleea „Echipa Europa”.
În Orășelul European va fi amenajată Aleea „UE-Moldova: Împreună mai puternici”, unde prin intermediul unor exponate interactive și al unor prezentări informative, vizitatorii vor avea o perspectivă asupra impactului tangibil al proiectelor finanțate de UE în R. Moldova.
Seara, orășelul European de la Chișinău va culmina cu un concert susținut în premieră de șeful Delegației UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, Cristofor Aldea-Teodorovici & Orchestra, The Urs, Lupii lui Calancea, ansamblul „Hecenii”, Kalush Orchestra din Ucraina – câștigătorii Eurovision 2022 și Satoshi.
Primăria Chișinău între Ziua Europei și Ziua Victoriei
Primăria Chișinău, în frunte cu edilul Ion Ceban, va marca pe 9 mai atât Ziua Europei, cât și Ziua Victoriei. Municipalitatea va fi parte a Orășelului European din PMAN, în cadrul Zilei Europei, unde va avea două corturi, cu informații despre proiectele pe care le desfășoară Primăria, împreună cu partenerii dezvoltare.
Tot pe 9 Mai, la Chișinău, municipalitatea va organizate și acțiuni consacrate Zilei Victoriei și a Comemorării Eroilor Căzuți pentru Independența Patriei, activități în acest sens, urmând să aibă loc atât în sectoarele Capitalei, cât și la Complexul Memorial „Eternitate”, care, recent, a trecut în gestiunea Primăriei Chișinău.
Marș cu depuneri de flori la Bălți
Pe 9 mai, la Bălți, autoritățile locale vor organiza un marș în memoria celor care au luptat în al Doilea Război Mondial. Participanții la eveniment se vor aduna în jurul orei 9:00, lângă primărie, de unde vor mărșălui pe străzile principale ale orașului, până la Memorialul Gloriei Militare, unde vor depune flori.
Cetățenii din nordul țării vor putea să viziteze Orășelul European în inima orașului Bălți, organizat cu prilejul Zilei Europei, pe 19 mai. Evenimentul va culmina cu un concert remarcabil susținut de celebrii Satoshi.
Concerte și focuri de artificii din partea lui Șor, la Comrat, Orhei și Taraclia
La Comrat, Orhei, Taraclia și Bălți, blocul politic „Victorie”, coagulat în jurul deputatului fugar Ilan Șor, va organiza festivități cu ocazia împlinirii a „79 de ani de la sfârșitul Marelui Război pentru Apărarea Patriei și învingerea fascismului”.
Organizatorii evenimentelor spun că în cele patru orașe vor avea loc procesiuni și depuneri de flori la monumentele dedicate soldaților sovietici care și-au dat viața pentru pace și libertate. Va fi organizată bucătărie de camping, concerte, iar seara, în semn de apreciere a sacrificiului și curajul eroilor Marelui Război Pentru Apărarea Patriei, va culmina cu focuri de artificii. La Chișinău, blocul politic „Victorie” se va alătura marșului organizat de PSRM.
Festivitățile din Comrat se vor desfășura în lipsa bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, care va participa la parada de la Moscova.
Regiunea transnistreană nu va organiza paradă militară
Pe 9 mai, la Tiraspol nu va avea loc parada „Victoriei, cu defilări de tehnică militară și marșul „Regimentului nemuritor”. Pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat că în acest an în toate orașele din stânga Nistrului vor fi organizate mitinguri comemorative.
Krasnoselski a cerut cetățenilor, pe lângă flori, să ia cu ei și portretul unei rude care a participat la război.
„Trebuie să venim pe 9 mai și să depunem flori la mormintele din toate orașele și regiunile. Și, pe lângă flori, luați cu voi un portret al tatălui, bunicului, străbunicului și cu el mergi la locul de depunere a florilor, înclină-te în fața celor căzuți și stai în tăcere un minut în semn de recunoștință și amintirea celor care au câștigat acest război teribil”, a declarat Krasnoselski într-o adresare.
Nici anul trecut, în regiunea transnistreană nu a fost organizat marșul cu defilări de tehnică militară, așa cum se întâmpla în anii precedenți.