Majorarea și indexarea pensiilor din 1 aprilie: Ce trebuie să cunoască pensionarii
Din 1 aprilie, toate pensiile urmează a fi indexate cu un coeficient de 13,94% și mărite cu o sumă fixă de 171,21 de lei. Aceste două mecanisme de creștere a pensiei, de indexare și creștere fixă, sunt aplicate pentru prima dată, după operarea modificărilor, la sfârșitul anului 2021, în Legea privind sistemul public de pensii.
La modul practic, un pensionar cu un stagiu complet de cotizare, care beneficiază astăzi de o pensie calculată de 2500 de lei va primi de la 1 aprilie o pensie de 3020 lei, adică cu 520 lei mai mult, ceea ce reprezintă o creștere de 20,8%.
Totodată, pentru pensionarii cu stagiul complet de cotizare (din 1 ianuarie 2022 – 34 de ani pentru bărbați și 32 de ani și șase luni pentru femei) pensia minimă în plată va fi de 2278,80 de lei, dacă pensia calculată este mai mică decât această sumă.
Pentru pensionarii cu stagiul incomplet de cotizare pensia minimă va fi stabilită în raport cu stagiul de cotizare. De exemplu, o persoană care are un stagiu de cotizare de 90 la sută în raport cu stagiul complet de cotizare va primi 90 la sută din pensia minimă, în cazul în care pensia calculată este inferioară acestui cuantum.
Primul mecanism: indexarea
Potrivit legii, pensiile se indexează anual la 1 aprilie, iar coeficientul de indexare constituie rata inflaţiei la sfârşitul anului precedent, exprimată prin creşterea preţurilor de consum în luna decembrie a anului respectiv faţă de aceeaşi lună a anului premergător.
Altfel spus, indexarea cu 13,94% a pensiilor la 1 aprilie, curent, ilustrează creșterea prețurilor în luna decembrie 2021 față de luna decembrie 2020.
„Este cel mai bun indicator care exprimă pierderea puterii de cumpărare a cetățenilor din cauza inflației”, susține Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Este important de precizat că în acest an, coeficientul de indexare, de 13,94% se va aplica doar părții pensiei care nu depășește salariul mediu lunar pe economie prognozat pentru anul 2022, în valoare de 9900 de lei. Deci, dintr-o pensie de 20 de mii de lei se vor indexa doar primii 9900.
Scopul, potrivit autorităților, este asigurarea echităţii sistemului de pensii prin reducerea decalajului între cele mai mari şi cele mai mici pensii, dar și eliberarea din Bugetul asigurărilor sociale de stat a circa 72 de milioane de lei.
„Faptul că pensia medie este de până la 50 de ori mai mică decât pensiile maxime amplifică percepţia că sistemul de pensii este unul preferenţial şi inechitabil în raport cu contribuabilul obişnuit”, explică deputatul Dan Perciun, autorul inițiativei legislative privind reducerea decalajului dintre pensii.
Al doilea mecanism: creșterea fixă
Suplimentar indexării, din 1 aprilie toate pensiile calculate sunt majorate în sumă fixă de 171,71 lei, prin mecanismul de transpunere a creșterii economice în pensii.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale explică ce reprezintă această sumă: „creșterea economică reală pe anul 2021 a constituit 13,9%, jumătate din această creștere a fost aplicată pensiei medii, care constituie 2470,64 lei, și a rezultat suma de 171,71 lei per pensionar”.
Fiecare pensie, în funcție de cât a crescut în octombrie 2021, se va majora diferit, însă creșterea ar urma să fie resimțită în primul rând de acei pensionari care au beneficiat mai puțin de majorarea pensiei minime până la 2000 de lei în toamna anului trecut.
Pensia minimă și suplimentul de solidaritate
Odată cu noul mecanism, pensia minimă pentru limita de vârstă pentru un stagiu complet de cotizare este majorată de la 2000 de lei la 2278,80 de lei.
Din 1 aprilie, crește și cuantumul pensiei minime de dizabilitate:
- în cazul unei dizabilităţi severe – 1 709,10 lei;
- în cazul unei dizabilităţi accentuate – 1 595,16 lei;
- în cazul unei dizabilităţi medii – 1 139,40 lei.
În cazul în care cuantumul pensiei calculat conform legii va fi mai mic decât cuantumul pensiei minime pentru categoria respectivă, diferența dintre aceste cuantumuri, sub forma unui supliment de solidaritate, se va acoperi din mijloacele bugetului de stat. Suplimentul de solidaritate reprezintă o componentă a pensiei care nu se indexează, iar cuantumul acestuia variază anual în funcție de indexarea și majorarea pensiei calculate și de evoluția pensiei minime.
Scopul, susține ministrul Muncii și Protecției Sociale, este ca „toți pensionarii cu pensia calculată mai mică decât pensia minimă să primească pensia minimă cuvenită pentru stagiul de cotizare realizat”.
Potrivit estimărilor Guvernului, bugetul sistemului de pensii va crește în acest an până la 21,8 miliarde de lei, cu 30% mai mult decât anul trecut și 59% – comparativ cu 2019.
În septembrie 2021, ministrul Muncii și Protecției Sociale declara că 70 la sută din beneficiarii de pensii pentru limită de vârstă aveau venituri sub minimul de existență. Potrivit Biroului Național de Statistică, în primul semestru din 2021, minimul de existență pentru pensionari a constituit 1796,5 lei.
La 1 ianuarie 2022 pensia medie pentru limita de vârstă constituia 2595 de lei, iar pensia media pentru dizabilitate – 1736, 9 lei.
9190 de pensionari din R. Moldova, adică 1,3% din totalul de 665 de mii de beneficiari de pensii, ridică pensii mai mari de 9900 de lei, salariul mediu pe economie pentru anul curent. Ca valoare însă, aceste pensii reprezintă 8,3% din fondul de pensii. Pensia medie pentru această categorie constituie 14711 de lei lunar, iar pensia maximă – 120 de mii de lei.