Mai multor personalități din domeniul culturii și artei le-au fost înmânate titluri onorifice de președinta R. Moldova, Maia Sandu
Mai multe personalități din domeniul culturii și artei au primit titluri onorifice, pentru muncă îndelungată și prodigioasă în domeniul culturii, contribuție la promovarea valorilor moral-spirituale, succese în activitatea de creație și înaltă măiestrie profesională. Maia Sandu a înmânat distincțiile, conferite săptămâna trecută, în cadrul unei ceremonii oficiale, luni, 31 mai.
Interpretele de muzică populară surorile Osoianu, balerina Anastasia Homițcaia și actrița Nina Doni au primit titlul de „Artist al Poporului”.
Titlul onorific de „Maestru în Artă” a fost oferit pictorilor Victor Cobzac, Analolii Danilișen, Alexandru Macovei, Vladimir Palamarciuc și Mihail Statnîi, dar și regizorului Mihai Fusu și criticului de teatru Larisa Turea.
Muzicianul Ion Negură, artistul de circ Denis Velenciuc și prim-dirijorul Andriy Yurkevych au primit distincția „Artist Emerit”.
„R.Moldova are artiști talentați și prolifici, adevărați ambasadori ai valorilor și tradițiilor noastre. Oamenii de cultură reușesc, în pofida faptului că statul nu a acordat de-a lungul timpului suficientă importanță culturii. Dumneavoastră ați reușit și reușiți să creați și să ne prezentați frumos în întreaga lume. Eu mă bucur că astăzi putem să îndreptăm niște lucruri și putem să ne exprimăm aprecierea pentru efortul și pentru talentul dvs. Vreau să vă mulțumesc în numele cetățenilor noștri și să-mi exprim speranța că vom reuși să facem ordine în țară, iar asta înseamnă inclusiv mai mulți bani pentru cultură și mai multă apreciere pentru valori”, a declarat în cadrul ceremoniei președinta R.Moldova, Maia Sandu.
Titlurile onorifice au fost conferite de președinta R.Moldova, Maia Sandu, cu prilejul Zilei lucrătorului din cultură, marcată pe 16 mai.