Mai mulți elevi ai Liceului Internat Municipal cu Profil Sportiv s-au intoxicat. A fost inițiat un studiu de caz
Mai mulți elevi ai Liceului Internat Municipal cu Profil Sportiv s-au intoxicat. Informația a fost făcută publică de Direcţia generală educaţie, tineret şi sport(DGETS) din mun. Chişinău. În acest sens, DGETS a inițiat studiu de caz privind starea de sănătate a elevilor din sectorul Buiucani.
DGETS a fost sesizată la 12 noiembrie precum că unii elevi ai Liceului Internat Municipal cu Profil Sportiv manifestau acuze abdominale și vomă. Informația fiind prezentată instituției de părinții elevilor.
„La momentul investigării situației, elevii menționați mai sus erau la domiciliu sub supravegherea părinților. Nici un părinte n-a informat instituția de învățământ despre internarea copiilor sau despre adresarea la medicul de familie”, susțin reprezentanți DGETS.
În acest sens, angajații DGETS au efectuat o vizită în teren. Urmare a verificării și a discuțiilor cu directorul instituției, și cu angajații blocului alimentar, s-a constatat că alimentarea elevilor în zilele de 10-11 noiembrie a fost organizată în conformitate cu toate normele stabilite.
Totodată, s-a solicitat din partea DGETS prezența ANSA și CSP Chișinău la fața locului pentru evaluarea situației conform domeniilor de competență. Rezultatele vor fi prezentate ulterior.
DGETS informează că începând cu ziua de 13.11.2020, procesul educațional pentru elevii instituției de învățământ va fi organizată la distanță până la stabilirea cauzelor manifestării stării de sănătate a elevilor.
DGETS a inițiat studiu de caz privind starea de sănătate a elevilor din sectorul Buiucani.