Mai mulți bani pentru școli în anul 2015
Școlile vor primi mai mulți bani de la stat. În acest sens, Guvernul a majorat cele două componente în baza cărora se face finanțarea instituțiilor de învățământ – costul per elev și normativul pe școală. Astfel, suma alocată per elev a crescut în anul curent până la 8.771 de lei, cu 1.842 de lei mai mult comparativ cu anul 2014. În același timp, mărimea normativului per instituție a crescut cu circa 30 de mii de lei, constituind 428.982 de mii de lei.
Ministerul Educației amintește că, începând cu luna ianuarie 2013, toate instituţiile de învăţământ general sunt finanțate după o nouă formulă care presupune că şcolile primesc resurse de la stat în funcţie de numărul de elevi.
În ultimii doi ani, după trecerea la noua formulă de finanțare, tot mai multe instituții de învățământ general din țară au devenit gestionari ai propriilor bugete. Astfel, la sfârșitul anului 2014 circa 72 la sută din școlile din țară (929 din 1283) activau în condiții de autogestiune. Celelalte școli sunt finanțate prin intermediul direcțiilor raionale/municipale de învățământ.
În unele raioane, toate instituțiile au trecut la autogestiune (Hîncești, Nisporeni, Ungheni, Cantemir, Căușeni, Edineț, Glodeni, Ialoveni, Ocnița, Rezina, Taraclia și UTA Găgăuzia), în timp ce în altele acest proces este la început de cale. Astfel, în mun. Bălți și în raionul Briceni nu există nicio instituție în condiții de autogestiune financiară; în același timp, în mun. Chișinău doar 23% dintre instituții își gestionează bugetul în mod independent.
De menționat că mecanismul actual de finanțare a școlilor oferă posibilitatea acumulării unui fond la nivel de raion pentru a finanța proiecte costisitoare, pe care școlile nu le pot realiza din surse proprii. Pentru crearea acestui fond, consiliul raional/municipal poate reține până la 3% din bugetul școlilor. Anterior APL puteau reține în acest scop până la 5%, dar, deoarece în unele localități consiliile raionale/municipale distribuiau resursele financiare pe criterii politice în detrimentul investițiilor în celelalte școli, în octombrie 2014, guvernul a redus acest procent, lăsând mai mulți bani la dispoziția școlii.