Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Șase secții ale Spitalului Sfânta…

Șase secții ale Spitalului Sfânta Treime din Chișinău și-au sistat activitatea, după ce mai mulți pacienți și lucrători medicali s-au infectat cu Covid-19

sursa: spital.sf.treime.md

Mai multe secții ale Spitalului Clinic Municipal Sfânta Treime și-au sistat activitatea, după ce mai mulți pacienții internați în instituție, dar și lucrători medicali au fost testați pozitiv la noul tip de coronavirus. Anunțul a fost făcut astăzi, 11 mai, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor primăriei Chișinău.

„În cadrul instituției, pe parcursul săptămânii trecute au fost prelevate 58 de probe pentru determinarea infecției cu Covid-19. 48 de probe la suspecți și 11 probe la lucrători medicali. Rezultate pozitive au fost la 5 lucrători medicali și la 32 de pacienți. Toți pacienții testați pozitiv au fost transferați în instituțiile desemnate pentru infecția cu Covid-19”, a anunțat Tatiana Bucearschi, șefa Direcției generale asistență socială și sănătate.

Potrivit șefei Direcției generale asistență socială și sănătate, secțiile care și-au stopat activitatea sunt: Nefrologie, Cardio Recuperare, Hepatologie, Otolaringologie, Neurologie, Chirurgie septică.

„Au fost întreprinse măsuri anti-epidemice urgente de dezinfecție. Toate cazurile depistate sunt cercetate de epidemiologi. În instituție este instalat regim restrictiv de circulație a pacienților și a personalului. Zilnic este monitorizată starea de sănătate a personalului care activează și a pacienților, termoteria de trei ori pe zi și prezența semnelor catarale. Sunt stopate vizitele rudelor”, a precizat Tatiana Bucearschi.

Până acum, în R. Moldova au fost confirmate 4 927 de cazuri de infecție COVID-19, dintre care 606 în Transnistria. În ultimele 24 de ore, în cadrul Centrului COVID-19, au fost internați 33 pacienți cu suspecție la COVID-19.

Totodată, au fost confirmate 1188 cazuri de infectare în rândul angajaţilor sistemului de sănătate, printre care: medici-283, asistenţi medicali-434, felceri-63, paramedici-1, farmacişti-19, personal auxiliar-388 persoane. S-au tratat 477 lucrători medicali.