Locuitorii din stânga Nistrului și din mun. Bender vor putea perfecta acte de stare civilă eliberate de ASP
Cetățenii R. Moldova cu domiciliu în stânga Nistrului și cei din mun. Bender vor putea beneficia de acte de stare civilă eliberate de Agenția Servicii Publice. Ieri, 29 mai, executivul de la Chișinău a aprobat câteva acte normative în acest sens.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, vor putea fi supuse certificării nașterea persoanei, decesul, stabilirea paternității, schimbarea numelui/prenumelui, căsătoria și divorțul. Certificarea acestor fapte de stare civilă va putea fi realizată doar în condițiile în care producerea și consemnarea lor a avut loc în condiții similare celor prevăzute de legislația Republicii Moldova.
Subdiviziunile Agenției Servicii Publice vor asigura prestarea serviciilor de certificare a faptelor de stare civilă produse şi consemnate în localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender și localitățile Gîsca, Chițcani, Zahorna, Merenești, Cremenciug din raionul Căușeni. Excepție fac parte localităţilor Cocieri, Corjova, Coşniţa, Doroţcaia, Molovata Nouă, Pîrîta/Pohrebea, Vasilievca din raionul Dubăsari.
Claus Neukirch, șeful misiunii OSCE în R. Moldova, a declarat că noile proceduri vor contribui la îmbunătățirea accesului persoanelor la educație, asistență medicală și alte servicii vitale de bază și a reamintit că importanța recunoașterii legitimității aranjamentelor juridice, cum ar fi faptele de stare civilă, a fost subliniată în mai multe hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului.
În perioada 10 și 11 mai, R. Moldova a fost vizitată de către Franco Frattini, reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană. Acesta a avut discuții cu oficialii moldoveni de rang înalt și cu conducerea politică de la Tiraspol.