Are cetățenia Federației Ruse bărbatul care a luat două vieți în incidentul de la Aeroport? Șeful IGP a oferit mai multe informații
UPDATE 22:05 „Vreau să vă asigur că noi am fortificat anumite activități, aspectul de ordine și securitate publică (…). În prezent, nu există un pericol pentru societatea din R. Moldova și nu este motiv de panică. A fost o situație generată de alte circumstanțe care a derulat la ceea ce s-a întâmplat. Aș ruga ca orice informație, care apare în spațiul public să fie verificată. Am constatat cu regret că o serie de informații este furnizată publicului neveridică și a lăsat loc de interpretare, care nu este util pentru societatea noastră”, a declarat Viorel Cernăuțeanu.
Întrebat dacă cetățeanul Tadjikistanului avea și cetățenia Federației Ruse, șeful IGP a spus că acesta a încercat să intre în țară cu cetățenia Tadjikistanului.
„Alte cetățenii pe care le-ar fi deținut acesta sunt în proces de verificare. Organul de urmărire penală cu siguranță va elucida toate circumstanțele pe acest compartiment și va veni cu informații suplimentare”, a adăugat oficialul.
Cernăuțeanu a mai subliniat că nu există informații privind legăturile bărbatului cu structuri militare sau paramilitare din afara R. Moldova. „Persoana nici măcar nu era în vizorul vreunei instituții a legii din afară”, a mai adăugat șeful IGP.
UPDATE 21:25 Toate persoanele cărora le-a fost refuzată intrarea în R. Moldova și se aflau în Aeroport în momentul incidentului sunt sub supravegherea autorităților, a declarat Cernăuțeanu în contextul informațiilor din spațiul public cum că alte două persoane ar fi ajuns la Chișinău împreună cu atacatorul și ar fi fugit din Aeroport.
„Nici o persoană nu a fugit din zona Aeroportului. Toate persoanele care au fost declarate inadmisibile pe teritoriul R. Moldova nu este nici o confirmare că erau împreună cu acesta. Toate persoanele sunt identificate și localizate, deci sunt în custodia organelor de drept, nu poate fi vorba de alte persoane care s-au eschivat sau au fugit”, a spus presei șeful IGP.
UPDATE 21:20 Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține un briefing de presă la Aeroportul Internațional Chișinău.
UPDATE 21:15 „În momentul în care s-a concretizat de către angajații vamali scopul aflării acestuia în R. Moldova persoana a devenit agresivă, a atacat colaboratorul Poliției de Frontieră și a efectuat împușcături, din nefericire fiind omorâți doi angajați. Ulterior au intervenit organele de forță și au încercat negocierea. În urma intervenției în forță, persoana bănuită a fost rănită. În prezent, se află în spital în stare gravă, sub supravegherea organelor de stat”, a declarat procurorul general interimar, Ion Munteanu, pentru presă, la Aeroport.
UPDATE 20:50 Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, va susține la Aeroportul Internațional Chișinău un briefing de presă la ora 21:20, au anunțat reprezentanții IGP.
UPDATE 19:45 Pe rețelele de socializare au fost publicate înregistrări video din incinta Aeroportului, când au fost trase mai multe focuri de armă, în timp ce oamenii legii încercau să-l captureze pe atacator.
UPDATE 19:30 Cetățeanul care a împușcat mortal un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară, cu arma sustrasă de la un angajat al poliției de frontieră, este un cetățean din Tadjikistan de 43 de ani, căruia i-a fost interzisă intrarea în R. Moldova „din considerente de securitate”, a anunțat prim-ministrul Dorin Recean. Acesta a mai spus că un pasager a fost rănit și primește asistență medicală.
UPDATE 18:40 În timpul însoțirii sale în zona sterilă pentru a fi returnat, cetățeanul străin a luat arma unui polițist de frontieră și a rănit mortal două persoane, anunță canalul guvernamental de Telegram, Prima Sursă.
„La Aeroportul Internațional Chișinău a avut loc un incident armat în care unui cetățean străin i s-a interzis intrarea în Republica Moldova. În timpul însoțirii sale în zona sterilă pentru a fi returnat, acesta a luat arma unui polițist de frontieră și a rănit mortal două persoane. La această oră, individul a fost neutralizat și încătușat de trupele speciale care au intervenit. Toate zborurile au fost amânate, iar pasagerii au fost evacuați din aeroport. Au fost asigurate toate măsurile pentru aducere a situației la normalitate. Oamenii legii vor continua să asigure securitatea și ordinea publică la aeroport”, susțin autoritățile.
UPDATE 18:31 Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI) anunță că atacatorul a fost capturat de BPDS FULGER. Luptătorii din cadrul Brigăzii de poliție cu destinație specială FULGER au reușit să anihileze agresorul care a făcut două victime în urmă cu puțin timp la Aeroportul Internațional Chișinău.
„În acest moment pericolul a fost înlăturat. Agresorul a fost rănit și primește îngrijiri medicale. Confirmăm existența a două victime. Activitatea comercială și regimul zborurilor la acest moment continuă să fie întrerupte. Revenim cu amănunte”, spune MAI.
Știrea inițială:
Au fost înregistrate două victime după ce un cetățean străin, căruia nu i-a fost admisă intrarea pe teritoriul R. Moldova, a folosit arma de foc la Aeroportul Internațional Chișinău. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Conform unor informații neconfirmate oficial, bărbatul care a efectuat împușcăturile ar fi cetățean rus.
„Toate autoritățile statului competente se află la fața locului. Lucrăm pentru a aduce la normalitate situația (…).
Brigada de poliție cu destinație specială FULGER este în plină acțiune. Încercăm capturarea agresorului care până în prezent a făcut deja 2 victime. La acest moment activitatea comercială și zborurile la acest moment au fost întrerupte. Revenim cu amănunte”, se spune într-un comunicat al MAI.
Mai multe împușcături au fost auzite vineri, în jurul orei 17:00, la Aeroportul Internațional Chișinău. Conform unor informații ale ZdG, focurile au fost trase de un bărbat care aterizase cu o cursă din Turcia. La fața locului sunt mai multe mașini de poliție și ambulanțe. Oamenii care lucrează la Aeroport au fost evacuați din clădire.
Persoana care a efectuat împușcăturile s-a baricadat ulterior într-o încăpere a Aeroportului. Anterior, aceasta ar fi efectuat câteva împușcături în aer, iar ulterior, ar fi tras și în direcția unor polițiști de frontieră. Nu se cunosc deocamdată motivele pentru care bărbatul a efectuat împușcăturile și nici cum a ajuns acesta cu armă la aeroport.
Diana Fetco, șefa Secției Comunicare și Protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP), a confirmat pentru ZdG că au loc împușcături și a spus că va reveni cu detalii.
„Fără comentarii. Aeroportul este un obiectiv ca și oricare altul, vă rog să vă adresați la organele competente, nu la Aeroport”, a declarat Constantin Vozian, administratorul Aeroportului Internațional Chișinău. El a mai adăugat că nu cunoaște detalii. „Nu cunosc. Eu, în acest moment, merg spre Aeroport să văd ce se întâmplă. Nu știu ce este. Cred că e cazul să vorbiți cu poliția, cu organele de drept”, a mai spus Vozian.