Președinta CEC: „În cele 273 de localități a fost înregistrată o prezență la urne mai mare de 20%. Nu avem localități unde ar fi cazul să fie declarate nevalabile alegerile”
Cetățenii sunt așteptați la secțiile de votare duminică, 19 noiembrie, când în 273 de localități din R. Moldova va avea loc turul doi de scrutin pentru alegerea primarilor, iar în alte 8 localități se vor organiza alegeri repetate.
Pentru organizarea turului II al alegerilor locale generale au fost deschise 609 secții de votare. La urne sunt așteptați 839 239 de alegători, pentru care Comisia Electorală Centrală (CEC) a tipărit 828 557 buletine de vot.
UPDATE 22:00 Membrii CEC susțin declarații de presă la o oră după închiderea secțiilor de votare.
„La scrutinul de astăzi au participat peste 314 mii de alegători, ceea ce înseamnă o participare de 36.7% din numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în listele electorale. Dacă este să comparăm cu 2019, turul doi al alegerilor locale generale, atunci a fost o prezență de 38% (…). Potrivit datelor preliminare, în cele 273 de localități unde astăzi am avut turul doi de scrutin a fost înregistrată o prezență la urne mai mare de 20%. Prin urmare nu avem localități unde ar fi cazul să fie declarate nevalabile alegerile (…). Până la închiderea secțiilor de votare au fost înregistrate 140 de cazuri de încălcări sau incidente, printre care transportarea organizată a alegătorilor în localitatea Corjova, raionul Dubăsari (…)”, a declarat președinta CEC, Angelica Caraman.
UPDATE 21:00 La această oră secțiile de votare din cele 273 de localități s-au închis. În turul doi de scrutin pentru alegerea primarilor și-au exprimat dreptul la vot circa 36.73% dintre alegători.
La scrutinul din 5 noiembrie au participat circa 1 mln 150 mii de votanți, ceea ce reprezintă peste 41,4% din numărul total de alegători înscriși în listele electorale (fără informațiile despre alegătorii care au votat la locul aflării, n.red).
Odată cu închiderea secțiilor de votare la ora 21:00, funcționarii electorali vor purcede la numărarea buletinelor de vot și la totalizarea rezultatelor.
UPDATE 20:24 Până la ora 20:00, 36.30% dintre alegători s-au prezentat la urne în localitățile unde astăzi are loc al doilea tur al alegerilor locale generale. Potrivit datelor furnizate în timp real de Comisia Electorală Centrală, până la această oră au votat 54.54% femei și 45.46% bărbați.
Cei mai activi sunt sunt alegătorii cu vârstele cuprinse între 56-65 de ani, iar cei mai pasivi sunt cei cu vârstele de 76+ani.
UPDATE 18:40 Conform CEC, din informațiile operative prezentate până la această oră de către Inspectoratul General al Poliției, au fost înregistrate 94 de cazuri de încălcări sau incidente. Dintre acestea:
- 18 cazuri țin de agitația electorală interzisă,
- 28 cazuri de transportare organizată a alegătorilor ( au fost întocmite 3 procese-verbale)
- 5 situații de bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor,
- 21 cazuri de fotografiere a buletinului de vot (pe 2 cazuri – procese-verbale)
- alte 22 incidente privind încălcări ale procesului electoral.
În toate cazurile de către agenții constatatori se desfășoară activități de colectare și administrare a probelor pentru constatarea faptelor sesizate.
UPDATE 18:35 Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) susțin duminică, 19 noiembrie, noi declarații de presă în legătură cu desfășurarea turului doi al alegerilor locale generale. Conform președintei CEC, Angelica Caraman, în municipiul Chișinău și-au exercitat dreptul la vot până la această oră peste 31% dintre alegătorii înscriși pe listă. Cei mai activi rămân a fi alegătorii din Vadul lui Vodă, unde până acum au votat 43% dintre alegători. Cei mai pasivi sunt votanții din suburbiile Codru și Bubuieci.
„(…) Cu referire la pana de curent din comuna Sadîc, raionul Cantemir, vă informăm că la scurt timp de la producerea acesteia, echipa Premier Energy a intervenit și problema a fost remediată. În toată această perioadă de timp, procesul de votare a continuat, fiind suficientă rezerva de lucru independent al calculatorului, iar după aceasta a fost posibil de asigurat modalitatea alternativă de conexiune la energia electrică. Până la această oră, per ansamblu pe țară avem înregistrată o participare de 34%. În turul I de scurtin, la ora 19:00 erau 40% de participare, iar dacă facem o comparație cu alegerile locale generale din 2019, exact la această oră participarea era de 36%.
Localitatea cu cea mai înaltă prezență la vot este Corjova din raionul Dubăsari, unde până la această oră se atestă o rată de participare de peste 63%. Am fost informați că s-ar fi admis la vot persoane care nu-și au domiciliul în localitatea respectivă. Rămâne să verificăm aceste informații și să venim cu anumite detalii pe parcurs. Localitatea cu cea mai joasă prezență la vot este Todirești din Ungheni, unde s-au prezentat la urne doar 17% dintre alegători.
În municipiul Chișinău și-au exercitat dreptul la vot până la această oră peste 31% dintre alegători înscriși pe listă. Cei mai activi rămân a fi alegătorii din Vadul lui Vodă, unde până la moment au votat 43% dintre alegători. Cei mai pasivi sunt votanții din suburbiile Codru și Bubuieci. Aici avem o prezență de puțin peste 26% dintre alegători. În municipiul bălți este înregistrată o rată de participare de circa 23%, iar în municipiul Comrat din UTA Găgăuzia au participat aproximativ 40% dintre alegătorii de pe listele electorale (…).
În localitățile unde astăzi avem votarea repetată și de această dată se înregistrează o participare redusă a electoratului. În localitatea Chioselia Rusă sunt sub un procent de participare (…). În satul Cotovscoe din UTA Găgăuzia, de asemenea, avem puțin peste 2% de participare. În satul Aluatu din raionul Taraclia – peste 10%, iar în comuna Nicolaevca din Florești – sub 14%. Deci se atestă o prezență destul de mică (…)”, a declarat președinta CEC, Angelica Caraman.
UPDATE 16:50 Cu 5 ore înainte de închiderea secțiilor de votare, prezența la vot, pe țară, a trecut de 30%, după ce peste 263 de mii de persoane și-au exprimat dreptul la vot.
Dintre votanți, circa 54% sunt femei, iar 45% sunt bărbați, cei mai mulți, peste 25% au între 56-65 de ani.
În municipiul Bălți, cu puțin timp în urmă, prezența la vot a trecut de 20% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, ceea ce înseamnă că alegerile pot fi declarate valabile.
Municipiul Ungheni înregistrează o prezență de circa 28% din persoanele cu drept de vot, iar în municipiul Comrat au fost la secțiile de votare peste 35% din alegători. Și în municipiul Edineț prezența este de peste 1/5 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale – 25.88% (4 120 de persoane).
În satul Chioselia Rusă, regiunea găgăuză, unde până la amiază nu votase nicio persoană, doi alegătoare a fost la secția de votare pentru a-și exprima votul.
UPDATE 15:11 Până la ora 15:00, Misiunea de Observare Promo-LEX a recepționat și procesat 62 de incidente.
Cu privire la prezența nejustificată a persoanelor neautorizate în incinta secțiilor de votare sau în raza de 100 de metri au fost constatate 9 cazuri.
„În unul dintre cazuri, în satul Nicolaevca din raionul Glodeni, în raza de 10 metri de la secția de votare, se află o mașină care are la bord o cameră video orientată înspre intrarea în secția de votare și filmează. Președintele biroului cunoaște despre acest lucru, însă nu a comentat, nici nu a reacționat pentru a sesiza Poliția cu privire la acest caz, susținând că mașina să afla în acel loc și în primul tur al alegerilor”, a declarat directorul de program al Promo-LEX Nicolae Panfil.
Conform Promo-LEX, la o secție de votare din Durlești, lângă intrare, stă parcată, „de o perioadă mai îndelungată de timp”, o mașină în care se află două persoane.
„La momentul trecerii prin preajmă a observatorului nostru, persoanele din interior au făcut o poză acestuia. Nu a fost posibilă identificarea scopului aflării acestor persoane în preajma secției de votare”, menționează sursa citată.
Conform organizației, la mai multe secții de votare din orașul Durlești au fost constate încălcări. Într-un caz, începând de la ora 10:15, în preajma secției de votare au fost parcate două mașini în care au fost observate persoane neautorizate. După peste 30 de minute, lângă secția de votare a oprit o altă mașină din care a coborât un candidat la funcția de primar al orașului Durlești.
„Acesta a urcat în una dintre cele două mașini parcate, iar peste 1-2 minute candidatul a coborât și a urcat în mașina cu care a venit și împreună cu persoana cu care a discutat au plecat din preajma secției de votare. Peste câteva minute, mașina a revenit, parcându-se din nou în preajma secției unde continua să se afle. Periodic, persoana din mașină făcea un tur în jurul secției de votare”, a comunicat Panfil.
Candidatul la funcția de primar pare că „urmărește procesul în jur de 30 de minute după care pleacă și revine peste ceva timp”.
La Durlești, pentru funcția de primar luptă candidata partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) Eleonora Șaran (34.6% de voturi în primul tur) și candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Oleg Popșoi (32.9%).
Alte 11 cazuri au fost constate cu referință la încălcarea secretului votului.
UPDATE 15:00 Asociația Promo-LEX prezintă informații despre incidentele înregistrate de observatori în timpul defășurării scrutinului.
UPDATE 14:55 Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, care a câștigat mandatul cu ajutorul lui Ilan Șor, și-a exercitat dreptul la vot în comuna Etulia. Guțul a menționat că a votat „pentru renașterea” localității în care a crescut. Pentru fotoliul de primar în comuna Etulia luptă candidata Partidului Renaștere, Anna Mînzat (41,81% în primul tur) și candidata PSRM, Popova Natalia (36,27% în turul I),
„În turul doi al alegerilor locale generale, am votat pentru renașterea satului meu natal – Etulia. Pentru ca investițiile să vină în sat, s-a dezvoltat infrastructura, s-au creat locuri de muncă, iar fiecare familie s-a simțit în siguranță. Campania electorală în Moldova s-a desfășurat sub strictă presiune, încălcând principiile de bază ale democrației și statului de drept. Așa a fost și cazul în Etulia, unde un candidat din partidul de opoziție a fost scos din cursa electorală. Cu toate acestea, astăzi îndemn cetățenii găgăuziei, toți cetățenii Moldovei să nu rămână indiferenți, să participe activ la vot – aceasta este singura șansă de a proteja democrația și dreptul la un trai decent”, declară Guțul.
Conform datelor Comisiei Electorale Centrale, în comuna Etulia la ora 14:30 au votat 950 de locuitori, adică circa 35% din cetățenii cu drept de vot din localitate.
UPDATE 14:10 Oamenii legii au înregistrat 23 de cazuri de încălcări sau incidente, conform informațiilor raportate de CEC.
Dintre acestea:
– 7 cazuri țin de agitația electorală interzisă,
– 5 cazuri de transportare organizată a alegătorilor,
– 2 „situații de bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor”,
– 3 cazuri de fotografiere a buletinului de vot,
– 6 cazuri privind încălcări ale procesului electoral.
„Comisia Electorală Centrală atrage atenția, în mod repetat, despre necesitatea respectării normelor legale în parte ce ține de agitația electorală, care este strict interzisă pe parcursul zilei de astăzi, în ziua alegerilor”, se arată într-un comunicat de presă publicat de CEC.
UPDATE 14:05 „Per ansamblu, procesul decurge într-un regim obișnuit, conform procedurilor care reglementează procesul de vot, fără incidente semnificative sau care să influențeze desfășurarea scrutinului”, a anunțat președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC) Agelica Caraman. Totuși, într-o localitate din Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia cetățenii par să fi decis colectiv să nu participe deloc la alegeri.
Până ora 13:00, prezența la vot este „comparabilă” cu primul tur de scrutin, „doar că pentru ora 12:00”, a menționat Caraman.
În 178 de localități au participat la scrutin peste 20% dintre alegători, turul doi putând fi declarat valabil.
„Avem o secție de votare unde alegătorii au decis să nu participe la aceste alegeri. Vorbesc de Chioselia Rusă, din UTA Găgăuzia. Din 604 alegători care sunt așteptați la urne nu avem prezent niciunul”, a anunțat Caraman.
Satul Chioselia Rusă este una dintre cele 8 localități în care au loc alegeri repetate, după ce în primul tur al alegerilor au votat sub 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Pentru funcția de primar al satului a fost înregistrat un singur candidat, al partidului Șansă, formațiune exclusă din cursa electorală.
Astfel, locuitorii nu au participat atunci, și nici acum nu participă, la alegerea primarului, ci alegerea consilierilor în Consiliul sătesc Chioselia Rusă. Pentru funcția de consilier au fost înscriși reprezentanți ai două partide, dar după decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) de anulare a înregistrării candidaților Șansă, a rămas doar partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM).
Localitatea cu cea mai ridicată prezență la vot este Corjova, raionul Dubăsari, unde este o rată de peste 44% – 724 de votanți. Localitatea cu cea mai slabă prezentă este Salcia, raionul Taraclia, unde s-au prezentat la urne doar puțin peste 2% din alegători.
În cele 8 localități din componența municipiului Chișinău și-au exercitat dreptul la vot, până la ora 13, circa 16%, cei mai activi fiind votanții din orașul Vadul lui Vodă, cu o prezență de circa 25%. La polul opus este comuna Bubuieci, unde s-au prezentat puțin peste 13%.
În municipiul Bălți rata de participare este de circa 12%, iar în municipiul Comrat din UTA Găgăuzia – 18%.
UPDATE 13:00 Comisia Electorală Centrală (CEC) prezintă ultimele informații despre procesul de votare din țară.
Până la ora 13:00 și-au exercitat dreptul la vot circa 160 de mii de alegători sau circa 19 % din numărul cetățenilor cu drept de vot incluși în listele electorale.
UPDATE 12:25 Municipiul Bălți înregistrează una dintre cele mai mici prezențe la vot din țară. La această oră fiind înregistrat un procent de doar 10 la sută, fiind prezente la vot circa 10 mii de persoane. La funcția de primar în municipiul Bălți candidează Alexandr Petkov (Partidul Nostru) și Maxim Moroșan (PSRM).
UPDATE 10:50 Președinta Maia Sandu a venit dumunică, 19 noiembrie, cu un mesaj în care îndeamnă cetățenii să meargă la vot pentru a-și alege primarii.
„Azi se aleg primarii în peste 270 de sate și orașe din Moldova. Îi îndemn pe toți cetățenii să meargă la vot și să decidă ei cine le va conduce localitatea.
Oamenii au nevoie de administrații publice locale ce gestionează corect și eficient bugetul localităților și de primari care rezolvă problemele locuitorilor. Satele și orașele noastre se pot dezvolta doar dacă vor fi conduse de primari onești, care știu să crească bugetul localității prin crearea condițiilor pentru dezvoltarea afacerilor și atragerea proiectelor. Moldovenii merită să aibă condiții de viață acasă ca în țările europene, indiferent în care regiune locuiesc. Moldova merită să fie membră a Uniunii Europene și putem îndeplini acest obiectiv doar împreună – administrația centrală, administrația locală și toți cetățenii.
Ieșiți la vot și decideți liber cum vreți să fie localitatea voastră”, a transmis șefa statului.
UPDATE 10:15 Prim-ministrul Dorin Recean și-a exercitat dreptul la vot la secția de votare deschisă în localitatea Codru, municipiul Chișinău.
Acesta a declarat că „este foarte important ca administrația publică locală să fie eficientă, onestă și transparentă, iar administrația publică centrală să aibă aceeași atitudine”. „În plus, să avem o coordonare mai bună”, a subliniat premierul.
„Am votat, ca și data trecută, ca în orășelul Codru să avem o localitate confortabilă pentru cetățeni. De la copilași mici la tineri, dar și la cei care sunt mai în vârstă. Aici avem nevoie de foarte multă infrastructură pe care să o construim, avem nevoie de terenuri de joacă bine amenajate și de un transport public eficient, care să fie foarte confortabil pentru cetățenii din orășelul nostru”, a declarat Recean în fața secției de votare.
La Codru au votat, până la această oră, peste 800 de persoane, adică 5.30%.
Pentru funcția de primar al orașului Codru luptă candidatul partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Stelian Manic, care în primul tur a ocupat primul loc, cu 39.15% dintre voturile exprimate, și candidatul partidului Mişcarea Alternativa Naţională (MAN) Anatol Turchin, care a acumulat 21.6%.
UPDATE 10:15 În primele trei ore de la deschiderea secțiilor de votare din țară, s-au prezentat la urne puțin peste 6% din persoanele înscrise în listele electorale. Cei mai activi alegători, până la ora 10, sunt în raionul Dondușeni, unde au loc alegeri doar într-o comună. Pentru funcția de primar al comunei Elizavetovca au ieșit la vot 53 de persoane, sau circa 11,7% dintre alegătorii incluși în listele electorale de bază – 452. Cei doi candidați incluși în buletinele de vot sunt reprezentanți ai partidului Acţiunii Comune – Congresul Civic și ai partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).
Raionul Dondușeni a înregistrat și în primul tur de alegeri una dintre cele mai mari prezențe la vot.
Totodată, în raioanele Rezina și Ştefan Vodă se înregistrează o prezență la urmele de votare de aproximativ 10%. În raionul Rezina, unde și-au exprimat votul circa 1 000 de persoane, sunt organizate alegeri pentru 8 localități, iar în raionul Ștefan Vodă, unde s-au prezentat la urne peste 700 de persoane – pentru 3 sate.
În cele 4 municipii unde are loc al doilea tur al alegerilor prezența la secții este mai redusă.
În municipiul Comrat, circa 5.35% dintre cetățenii cu drept de votat și-au exprimat opțiunea, la Edineț – 5.60%, Ungheni – 4.8%, Bălți – 3.3%.
UPDATE 08:55 După deschiderea, la ora 7:00, a tuturor secțiilor de votare, în două localități din raionul Hîncești, Cărpineni și satul Aneni, comuna Lăpușna, a fost întrerupt curent electric pentru circa 20 de minute. Problema a fost remediată, iar procesul de votare reluat, conform reprezentanților CEC.
Raionul cu cele mai multe localități unde astăzi au loc alegeri este Orhei, cu 20 de unități administrativ-teritoriale, iar în raioanele Dondușeni, Basarabeasca și Taraclia doar în câte o localitate va fi ales primarul.
În municipiului Chișinău, cetățenii cu drept de vot din 8 suburbii sunt așteptați la urne pentru a-și alege primarii.
UPDATE 18:15 În prima ora de la deschiderea secțiilor de votare, circa 12 mii de locuitori și-au exprimat votul, ceea ce reprezintă 1,4% dintre alegători.
UPDATE 08:05 Circa 839 de mii de alegători sunt așteptați la urnele de votare.