Principală  —  Ştiri  —  Social   —   LIVE/ Ședința Guvernului: stabilirea pensiei…

LIVE Ședința Guvernului: stabilirea pensiei minime pentru limită de vârstă pentru persoanele cu activitatea de muncă de cel puțin 40 de ani, pe agendă

Foto: Guvernul R. Moldova

Guvernul se întrunește în ședință miercuri, 23 aprilie. Pe agenda ședinței au fost incluse 30 de subiecte, printre care stabilirea pensiei minime pentru limită de vârstă pentru persoanele cu activitatea de muncă de cel puțin 40 de ani.

Astfel, începând cu 1 mai 2025, pensia minimă va fi majorată până la 3300 de lei, pentru pensionarii care au un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani.

UPDATE 11:20 Asistența financiară nerambursabilă, acordată în cadrul Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027, va crește cu 20 de milioane de euro. Modificările necesare, în acest sens, au fost aprobate de Guvern, conform unui comunicat de presă.

Astfel, bugetul total al programului va constitui 97,3 milioane de euro. Aceste fonduri sunt destinate proiectelor comune realizate de parteneri din România și Republica Moldova, în domenii precum sănătate, educație, turism, cultură, schimbări climatice, bună guvernanță și managementul frontierei.

Până în prezent, Republica Moldova a beneficiat de finanțări semnificative prin acest program, iar un nou apel pentru proiecte este planificat la sfârșitul lunii aprilie 2025. 

Tot astăzi, Guvernul a aprobat suplimentarea cu 20 de milioane de euro a bugetului Programului transnațional Interreg Bazinul Mării Negre 2021-2027, finanțat de Uniunea Europeană. 

Acest program, cu un buget total de 85 milioane de euro, reunește 8 state, inclusiv Republica Moldova, și are ca obiectiv sprijinirea proiectelor de cercetare și inovare, adaptare la schimbările climatice, prevenirea riscurilor de dezastre, protecția naturii și consolidarea relațiilor dintre comunități.

Republica Moldova a accesat deja finanțări prin acest program: 10 proiecte, în valoare de 1,5 milioane de euro, au fost selectate în primul apel și 13 proiecte, cu o valoare totală de 3,7 milioane de euro, în cel de-al doilea apel.

UPDATE 10:30 Iulian Mamai a fost numit în funcția de director adjunct al Moldsilva. Mamai este în prezent șef al Direcției fond forestier, arii protejate şi regenerarea pădurii din cadrul Moldsilva.

Acesta a mai deținut, în perioada august 2022 – iunie 2024, funcția de director adjunct al agenției de stat, fiind și decorat cu medalia „Meritul Civic”.