Cabinetul de miniștri, în ședință: Membrii Guvernului vor veni la Parlament pentru a fi dezbătută moțiunea de cenzură
Luni, 20 iulie, cabinetul de miniștri s-au întrunit în ședință. Pe ordinea de zi au fost înregistrate 24 de subiecte. Prim-ministrul Ion Chicu a menționat în debutul ședinței că astăzi, ora 14:00, Parlamentul se va convoca în ședință plenară unde va fi dezbătută moțiunea de cenzură.
11:39. Ordinea de zi a ședinței Guvernului a fost epuizată.
11:38. Membrii cabinetului de miniștri au aprobat proiectul de hotărâre a Parlamentului pentru aprobarea Raportului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2019. Detalii AICI.
11:28. Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre a Parlamentului pentru aprobarea Raportului privind executarea fondurilorasigurării obligatorii de asistenţă medicală în anul 2019.
Raportul include o viziune per ansamblu asupra sistemului de asigurare obligatorie de asistență medicală în Republica Moldova, fiind oglindite dinamica și tendințele indicatorilor cheie ai sistemului asigurării obligatorii de asistență medicală, principalele realizări, rolului Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, obiectivele și scopurile strategice realizate în anul 2019, elementele de management al riscului și perspectivele de dezvoltare. De asemenea, raportul conține o sinteză a executării fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, cu o expunere a veniturilor și cheltuielilor în dinamică, executarea acestora în raport cu indicatorii planificați, implementarea subprogramelor și gradul de realizare a acestora, situațiile financiare.
Executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală în anul 2019 la venituri a constituit 7 636 333,0 mii lei sau 99,0% din suma precizată și la cheltuieli – 7 489 650,2 mii lei sau respectiv 97,1%, cu un excedent de 146 682,8 mii lei. Detalii AICI.
11:15. Membrii cabinetului de miniștri au aprobat proiectul de hotărâre a Parlamentului pentru aprobarea Raportului privind executarea bugetului de stat pe anul 2019. Detalii AICI.
11:00. Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de grant dintre Guvernul Republicii Moldova și Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională privind implementarea Proiectului „Îmbunătățirea echipamentului de digitalizare al Bibliotecii Naționale”, semnat la 14 iulie 2020, a fost aprobat de Guvern. Detalii AICI.
10:55. Guvernul a avizat negativ proiectul de lege pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 397 din 16.10.2003 privind finanțele publice locale. Inițativa legislativă a fost înaintată de către deputata Inga Grigoriu. Detalii AICI.
10:52. Miniștrii au avizat negativ proiectul de lege privind regimul zonelor defavorizate. Proiectul legii are drept scop „depășirea inegalităților sociale din cadrul zonelor defavorizate, precum și asigurarea dezvoltării echilibrate a teritoriului național din punct de vedere economic, social, cultural, de mediu și evitarea manifestării disparităților și dezechilibrelor de dezvoltare”. De asemenea, autorii menționează că la elaborarea acestui proiect de lege s-a ținut cont de prevederile Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016–2020, prevederile titlului IV capitolul 20 „Dezvoltarea regională, cooperarea la nivel transfrontalier și regional” al Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și alte strategii și documente normative. Detalii AICI.
10:47. Guvernul a avizat pozitiv proiectul de lege pentru modificarea Codului transporturilor rutiere nr. 150/2014. Inițiativa legislativă urmează a fi prezentat Parlamentului. Detalii AICI.
10:44. A fost aprobat proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 489/2008 cu privire la Comisia naţională pentru proprietatea intelectuală. Detalii AICI.
10:41. Consiliului municipal Chișinău se va propune transmiterea, din proprietatea municipiului Chișinău în proprietatea statului, administrarea Serviciului de Protecție și Pază de Stat, a terenului cu numărul cadastral0100518.591, amplasat în mun. Chișinău, str. Mesager. Detalii AICI.
10:39. Cabinetul de miniștru au abrogat Hotărârea Guvernului nr. 31/2009 cu privire la aprobarea domeniilor reglementate, autorităţilor de reglementare şi organelor cu funcţii de supraveghere a pieţei. Detalii AICI.
10:38. A fost aprobat proiectul de hotărâre privind iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova şi Ministerul Sănătăţii al Federației Ruse privind colaborarea în domeniul sănătăţii, educației medicale și științei. Detalii AICI.
10:37. Miniștrii au aprobat proiectul de hotărâre privind inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Tadjikistan privind traficul auto internațional de pasageri și de mărfuri. Detalii AICI.
10:35. A fost aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova
și Guvernul Japoniei privind cooperarea economică,
încheiat la 29 iunie 2020. Detalii AICI.
10:33. Proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Amendamentul la Protocolul de la Montreal privind substanțele care distrug stratul de ozon, adoptat la 15 octombrie 2016, a fost aprobat de Guvern. Detalii AICI.
10:29. A fost aprobat proiectul de hotărâre privind conceptul tehnic al Sistemului informațional automatizat „Registrul produselor chimice plasate
pe piața Republicii Moldova”.
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului:
- va asigura implementarea, funcționarea și dezvoltarea Sistemului informațional automatizat „Registrul produselor chimice plasate pe piața Republicii Moldova” prin intermediul Agenției Naționale de Reglementare a Activităților Nucleare, Radiologice și Chimice;
- va elabora și va prezenta, în termen de 6 luni, spre aprobare Guvernului Regulamentul privind modul de ținere a Registrului produselor chimice plasate pe piața Republicii Moldova, format de Sistemul informațional automatizat „Registrul produselor chimice plasate pe piața Republicii Moldova”;
- va asigura crearea și monitorizarea Sistemului informațional automatizat „Registrul produselor chimice plasate pe piața Republicii Moldova” din alocațiile anuale aprobate pentru Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în legea bugetului de stat, precum și din alte surse neinterzise de legislație.
Ora 10:27. A fost aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1042/2016 cu privire la aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare și a măsurărilor supuse controlului metrologic legal. Detalii AICI.
Ora 10:25. Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 909/2014 cu privire la aprobarea unităților de măsură legale. Prezenta hotărâre transpune Directiva (UE) 2019/1258 a Comisiei din 23 iulie 2019 de modificare, în scopul adaptării la progresul tehnic, a anexei la Directiva 80/181/CEE a Consiliului în ceea ce privește definițiile unităților fundamentale din SI (Text cu relevanță pentru SEE), publicată în Jurnalul Oficialal Uniunii Europene L 196 din 24 iulie 2019. Detalii AICI.
10:22. A fost aprobat proiectul privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 372/2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de evidenţă şi distribuire a biletelor de reabilitare/recuperare acordate persoanelor în vârstă şi celor cu dizabilități. Detalii AICI.
10:14. Membrii cabinetului de miniștri au aprobat proiectul de lege privind asigurarea subvenţionată în agricultură. Detalii AICI.
10:11. Svetlana Dascăl a fost numită directoare generală adjunctă în cadrul CNAS.
10:09. Tatiana Molcean a fost numită ambasadoare a Republicii Moldova în Confederația Elvețiană. Până acum aceasta a îndeplinit funcția de secretară de stat în cadrul MAEIE.
10:03. Prim-ministrul Ion Chicu a menționat că astăzi, ora 14:00, Parlamentul se va convoca în ședință plenară unde va fi dezbătută moțiunea de cenzură.
Întreaga agendă a miniștrilor poate fi accesată AICI.