La Cahul va fi construită o nouă stație de epurare a apelor uzate. Proiect finanțat de Guvernul Germaniei și UE
La Cahul au fost lansate lucrările de construcție a noii stații de epurare a apelor uzate, precum și lucrările de extindere a rețelelor de canalizare. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) anunță că lucrările sunt parte din proiectul „Aprovizionare cu apă și canalizare în raionul Cahul”. Valoarea totală a proiectului este de 46,4 milioane de euro, bani oferiți sub formă de grant din partea Guvernului Germaniei și Uniunii Europene.
„Proiectul „Aprovizionare cu apă și canalizare în raionul Cahul”, prevede îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în raion prin extinderea sistemului de aprovizionare cu apă în mun. Cahul, construcția unei stații noi de captare a apei din râul Prut, construcția unei noi stații de tratare a apei potabile în Cahul, precum și extinderea sistemului de canalizare în mun. Cahul, dar și în alte localități ale raionului, în funcție de disponibilitatea mijloacelor financiare”, anunță MIDR.
Implementarea Proiectului este prevăzută în 5 loturi majore, și anume:
- proiectarea și construcția rețelelor urbane de alimentare cu apă și canalizare în mun. Cahul, inclusiv 3 km de apeduct magistral nou de la stația de pompare și extinderea cu 35 km a rețelei de canalizare din Cahul, precum și renovarea a 3 stații de pompare a apelor uzate, cu reabilitarea a 4.5 km de colectoare de ape uzate;
- proiectarea și construcția unei noi stații de epurare a apelor uzate pentru orașul Cahul și satele învecinate;
- proiectarea și construcția rețelelor rurale de aprovizionare cu apă și canalizare în mun. Cahul, în satul Cotihana și Crihana Veche;
- procurarea echipamentului de operare și mentenanță pentru S.A. „Apă-Canal Cahul”;
- instalarea a 8000 de contoare cu citire la distanță, inclusiv sistemele de citire, înregistrare și procesare a datelor.
„Lucrările de construcție demarate astăzi, prevăd construcția noii stații de epurare a apelor uzate pentru orașul Cahul și satele învecinate, cu o valoare de cca 8,96 milioane euro, construcția a circa 33 km de rețea de canalizare și a stației principale de pompare a apelor, precum și conectarea a circa 1900 de gospodării din municipiul Cahul, în valoare de cca 9,39 milioane euro”, a mai anunțat MIDR.
Valoarea totală a proiectului este de 46,4 mil euro, bani oferiți sub formă de grant din partea Guvernului Germaniei – 33,5 mil. euro și de Uniunea Europeană – 12,9 mil. euro.