Jurnaliștii și alte persoane nu ar mai avea dreptul să filmeze tăierea copacilor din păduri în absența silvicultorilor. Explicațiile agenției Moldsilva
Jurnaliștii și alte persoane nu ar mai avea dreptul să filmeze tăierea copacilor din păduri fără prezența specialiștilor din silvicultură. Cel puțin asta afirmă Agenția Moldsilva, care a emis un ordin potrivit căruia accesul și filmarea în zonele cu lucrări silvotehnice este permis doar alături de reprezentanții autorității, relateaază Media-azi.
Directorul agenției motivează decizia prin necesitatea „respectării normelor de securitate”. Jurista CJI consideră însă că regimul special de filmare instituit de Moldsilva presupune „o serie de restrângeri aduse drepturilor constituționale ale cetățenilor”.
La începutul acestui an, pe rețelele sociale au fost distribuite mai multe imagini video, filmate în direct, din diferite zone forestiere în care se tăiau arbori.
Este vorba inclusiv de secvențe distribuite pe pagina de Facebook a Partidului Democrație Acasă, condus de Vasile Costiuc, care acuza Moldsilva, agenția responsabilă de gestionarea spațiului forestier, că ar efectua lucrări ilegale.
Reprezentanții agenției au negat acuzațiile. Mai mult, la începutul lunii februarie, pe pagina de Facebook a Moldsilva fost distribuită o postare în care se menționa despre intenția de a permite accesul pentru filmări în fondul forestier doar în prezența specialiștilor din ramura silvică, „pentru a exclude pe loc orice tentativă de manipulare și interpretare tendențioasă a realității”.
FILMĂRI DOAR CU PREZENȚA SILVICULTORILOR
La solicitarea Media Azi de a le oferi detalii despre deciziile luate, reprezentanții Moldsilva au precizat că, pe 26 februarie, după aproximativ o săptămâna de la publicarea postării pe Facebook, autoritatea a aprobat un ordin prin care se interzic filmările în zonele forestiere unde au loc tăierea arboretului sau alte lucrări silvotehice fără prezența silvicultorilor.
„În prezent, în conformitate cu prevederile pct. 2 al Ordinului Agenției Moldsilva nr. 65, din 26.02.2021, «Cu privire la intensificarea comunicării în domeniul forestier și neadmiterea unor interpretări tendențioase a lucrărilor silvotehnice în derulare», accesul și efectuarea filmărilor în parchetele cu lucrări silvotehnice (șantiere de exploatări forestiere), pentru respectarea normelor de securitate a vieții pentru vizitatori și personalul implicat în procesul de muncă, se permite cu prezența unor reprezentanți ai administrației întreprinderii (director, inginer silvic-șef, șef de ocol silvic, alți specialiști autorizați în domeniul silviculturii și a lucrărilor silvotehnice”, se arată în răspunsul semnat de directorul instituției, Dumitru Cojocaru.
Ordinul cu pricina nu se regăsește pe pagina web a agenției, iar încercările repetate ale Media Azi de a obține o copie a documentului nu s-au soldat cu succes. Moldsilva a solicitat argumente suplimentare pentru a-l oferi juriștilor, reprezentanți ai Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI).
Potrivit Cristinei Durnea, juristă la CJI, decizia trezește mai multe semne de întrebare. Din denumirea actului reiese că se reglementează intensificarea comunicării în domeniul forestier. „Așadar, este absolut inexplicabil de ce un act emis pentru a reglementa procese de comunicare conține norme juridice ce reglementează regimul de asigurare a securității pe șantierele forestiere”, și-a exprimat ea nedumerirea. Jurista CJI consideră că „invocarea «respectării normelor de securitate a vieții pentru vizitatori și personalul implicat în procesul de muncă» nu reprezintă decât o încercare a autorității de a-și justifica măsura de cenzurare”.