Japonia va oferi un credit preferențial R. Moldova de peste 90 de milioane de euro
R. Moldova va beneficia de un credit preferențial în valoare de 13,5 miliarde de yeni japonezi (peste 90 milioane de euro), acordat de Guvernul Japoniei prin intermediul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA). Ratificarea unor acorduri care presupun acest lucru a fost votată joi, 20 iulie, în prima lectură, de 55 de deputați.
Mijloacele financiare sunt oferite pentru acoperirea deficitului bugetar, precum și pentru a sprijini reformele din R. Moldova. În mod special, acestea vizează redresarea economică a țării noastre, îmbunătățirea sistemului medical și a domeniului de afaceri, se spune într-un comunicat al Parlamentului.
De asemenea, acordurile presupun că R. Moldova va respecta anumite condiționalități, unele dintre care au scopul de a îmbunătăți sistemul medical și de a promova întreprinderile mici și mijlocii.
Împrumutul va fi contractat pentru o perioadă de 40 de ani, inclusiv perioada de grație de zece ani. Mijloacele financiare vor fi debursate timp de doi ani de la data semnării acordului.
Proiectele urmează a fi votate și în lectura a doua.