Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Japonia va acorda R. Moldova…

Japonia va acorda R. Moldova 800 de mii de euro pentru achiziționarea de echipamente medicale și consumabile, în contextul pandemiei de COVID-19

Foto: mfa.gov.md

Japonia va oferi R. Moldova 800 de mii de euro pentru furnizarea de echipament medical în cadrul Programului de dezvoltare economică și socială. Anunțul a fost făcut marți, 22 decembrie, de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova.

Astfel, în cadrul ceremoniei desfășurate astăzi în incinta Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, ministrul de externe Aureliu Ciocoi și ambasadorul Japoniei, Katayama Yoshihiro, au semnat Acordul de grant.

Potrivit instituției, acordul respectiv prevede alocarea unui grant în valoare de 100 de milioane de yeni japonezi (echivalentul a 800 de mii de eur), destinat achiziționării de consumabile, produse, servicii, echipamente medicale, dar și pentru întreținerea acestora.

Ulterior îndeplinirii procedurilor legale interne pentru intrare în vigoare a schimbului de note, valorificarea asistenței urmează să parcurgă câteva etape: crearea Consiliului consultativ, debursarea mijloacelor financiare, achiziția, furnizarea şi utilizarea, conform destinației, a echipamentelor medicale.

Anterior, Guvernul de la Tokio a acordat R. Moldova un lot de 12.200 de pastile antivirale Avigan (Favipiravir), necesare pentru tratamentul a 100 de pacienți infectați cu COVID-19.